cand tragem concluziile?

 Posted by on 27 ianuarie 2011  Sens si constiinta
Ian 272011
 

Mintea mamei mele se cufunda din ce in ce mai mult in bezna. Pe de o parte citeste filozofie iar pe de alta nu stie intotdeauna sa se intoarca acasa. Ma intreb la ce-i foloseste lectura daca in capul ei legaturile se fac cateodata si aleatoriu. Apoi merg cu rationamentul (oare chiar e ratiune?) mai departe si ma intreb cat de coerenta sunt eu, pana la urma. Si daca sunt cat de cat acum, cand o sa incep sa incetosez realitatea? Si atunci tot ce stiu acum se va pierde si nu vad unde e evolutia. Oare chiar exista evolutie sau doar iluzia ei data de miscarile ondulatorii ale existantei?

 Pentru ca ne gandim ca evoluam si ne preocupa dezvoltarea personala, dar cum putem „masura” aceasta evolutie sau dezvoltare si cum o departajam de iluzie sau dogma.

Mie mi se parea ca ar fi normal ca odata cu trecerea timpului sa acumulam „intelepciune” iar spre sfarsitul vietii multiplele piese de puzzle sa se imbine armonios intr-o personala si coerenta concluzie de viata, pe care eventual o poti transmite si altora. Si asa evoluam. Asa mi se pare ca au facut cei care au lasat o mostenire culturala la moartea lor. Dar daca mintile ti se rarefiaza, atunci oare viata ta a avut vre-un rost?

Ca sa complic situatia, adaug si variabila ca pe parcursul vietii teoriile ti se pot schimba si ar trebui trase pe parcurs niste concluzii, nu?

Astept cu interes comentarii 🙂

Cat de repede, pana nu uit despre ce era vorba…