Feb 052011
 

„Faust: … Rosteam cu noima ceea ce vedeam,

Dar numai contradictii izvodeam;

Am fost silit sub iuresul portivnic,

Sa fug din lume, sa traiesc ca schivnic,

Si-a trebuit ca sa raman intreg,

Cu diavolul la urma sa ma leg.

Mefisto: Chiar de-ai strabate inotand oceanul,

Avand doar infinitu-n fata ta,

Tot ai vedea val dupa val noianul,

Chiar daca abisul te-ar inspaimanta,

Tot ai vedea ceva. In verde-linul

Azur tot ai vedea plutind delfinul,

Si nori, si constelat-cerescul sfesnic –

Dar n-ai sa vezi nimic din golul vesnic.

Nici pasul nu vei auzi ca-l faci,

Nimic solid nu vei gasi sa zaci!”

[…]

„Faust: Nu incremenirea-i leac: eu vreau sa tremur!

Fioru-i partea omului cea mai de pret;

Simtind sporim chiar lumea; prin cutremur

Simtim adanc teribilul maret.

Mefisto: Cobori atunci! Ori suie! e totuna.

Dar smulge-te din tot infaptuitul

Spre-un limb de plasmuiri ce nasc intr-una!

Te bucure de-veacuri-savarsitul.”

 Comentariile sunt închise pentru fragment din „Faust”, J.W. Goethe