Feb 182011
 

Din motive de credibilitate, va spun ca ceea va urma s-a intamplat deja. Pe strada Dumbrava Rosie. Cand primavara bagase un pas in fata, sa faca o proba.

Si ca sa va dau iluzia ca nu povestesc din gand, folosesc  prezentul (gramatical, ca altminteri topica se inverseaza). Imi vine sa zambesc mult, deci sa lipesc niste ochisori cu paranteza, dar nu stiu daca am dezlegare de la Sorin, gazda acestui asezamant. Dar voi sa stiti numai ca eu zambesc.

Dumbrava Rosie zic. Cantec de vrabii (mai degraba ele l-ar numi, dac-ar fi oameni, vorbareala). Il aud tocmai din capatul strazii. Ma apropii. Le vad adunate intr-un copac pitic. Cu zambetul pana la urechi ma uit la ele, asteptand pesemne o dedicatie. Numai ca ele se uita la mine si…tac! Nu ma clintesc. Nu se clintesc. „Ei, hai!” zice un gand speriat de surpriza. „Ntz”, zice tot un gand de-al meu pus in dreptul lor. Doi gardieni care pazeau strasnic ceva pe Dumbrava Rosie, se uita cu usoara alerta inspre mine, care eram oprita prea mult la obiectiv (din pacate, nu am observat decat obiectivul copacul cu vrabii). Ma indepartez usor si, da! vrabiile isi reiau discutia/melodia.

Daca nu vi se pare un fapt demn de scris aci si trebuie sa extrag un gand -seva, as zice asa:

Ce bine cand asteptarile nu se implinesc si nu ai timp sa te reprofilezi. Si nu ai timp!

Nu uitati ca zambesc.

Acuma uitati.

 Comentariile sunt închise pentru tacerea din dumbrava rosie sau copacul cu vrabii

Doi oamneni

 Posted by on 18 februarie 2011  Psihologia cuplului
Feb 182011
 

Doi oameni, mergand linistiti pe drumurile lor, s-au intalnit intamplator (sau predestinat, cine stie). Si pentru ca s-au indragostit, s-au hotarat sa mearga impreuna o buna bucata de vreme, pe acelasi drum. Au mers cat au mers, un an, doi, zece si la bine si la greu, insa la un moment dat, ajunsi intr-o intersectie, unul dintre ei, consultadu-si GPS-ul, spune:

–         Stop, de acum, drumul meu face la dreapta.

–         Imposibil! Drumul nostru merge inainte, uite, se vede foarte clar pe harta mea, e harta primita de la parintii mei. Ei au mers pe acelasi drum si nu au gresit.

–         Ai dreptate. Drumul tau merge inainte, insa al meu face la dreapta, uite. Daca raman pe acelasi drum, adica pe al tau, GPS-ul meu va porni alarma de alerta si suna ingrozitor.

–         Putin imi pasa de GPS-ul tau, eu ma orientez dupa harta mea si din cate imi amintesc, cand ne-am cunoscut, aveai si tu o harta normala, primita de la ai tai. Ce e cu porcaria asta? De cand ai tu GPS?

Si au continuat discutia, ore in sir, zile, a mai trecut un an si inca unul, fara sa ajunga la nicio concluzie comuna. Acum intelegi de ce nu mai avem un drum comun? Parca stam aici pe loc de ani de zile si ne sta norocul.

La un moment dat, lovit de o sclipire de bunatate, cel mai inteligent cedeaza, scuze… spune:

–         Fara tine drumul meu mi se pare groaznic si ma simt atat de singur(a). Imi vine sa raman in locul acesta in care esti cu mine pentru totdeanuna, imi vine sa mor chiar acum, imi vine sa te leg si sa te trag dupa mine, dar ce folos sa mergi alaturi de mine fara bucurie (si cu nenorocita aceea de alarma in cap). Nu imi trebuie un partener de drum plin de nervi si nefericit. Merit mai mult de atat, am doar o viata. Sufar acum, dar prefer sa raman cu amintirea intacta a drumului deja parcurs, in zilele noastre bune. Urasc clipa aceasta si trebuie sa ies din ea. Trebuie sa fac ceva si imi dau seama ca lucrurile sunt rele pentru mine acum, dar daca nu fac ceva, daca ma pun impotriva si nu accept realitatea acestui moment nefericit, lucrurile pot merge din rau in mai rau. Sufar atat de mult incat, as putea sa te distrug daca vreau. Totusi, te iubesc prea mult incat sa te tin cu forta pe un drum care nu este al tau. Desi nu inteleg nimic.

–         Multumesc pentru viata alaturi de tine, acum imi este mai clar pe cine am iubit. Si daca ar fi fost sa te aleg inca o data, probabil ca te-as fi ales din nou atunci. Esti prea minunat incat sa te fi ratat macar pentru o buna bucata de vreme.

Frumoasa si lunga poveste cu final intelept. Doi oameni inteligenti si intregi (la minte) si-au dat mana si s-au hotarat sa-si continuie drumurile separat, dar mai bogati, mai destepti si mai frumosi decat atunci cand s-au intalnit prima oara.

 Comentariile sunt închise pentru Doi oamneni