Feb 222011
 

Daca citesti acum aceste randuri, un lucru e sigur: traiesti, deci ai o viata. Sau altfel spus: o viata ai! Nu neg posibilitatea unor vieti succesive ale aceluiasi spirit, dar in aceasta organizare minte-corp, ai doar una.

Bun, si daca ai o viata, ce sa faci cu ea? E simplu: sa o traiesti, adica sa iti vezi de viata ta! A ta in primul rand si nu a altuia. Cea mai importanta persoana pentru tine, esti tu. Daca tu nu ai grija de tine, altul de ce ar avea grija de nevoile tale? Daca tu nu te iubesti pe tine, altul de ce ar face-o?

Daca exista un scop al vietii, personal il vad ca pe o misiune comuna intr-un fel, insa privata a fiecaruia dintre noi: a avea grija de viata, a conserva si proteja viata in toate sensurile, prioritar propria viata si secundar viata celor din jurul nostru. Din perspectiva unui fost mare salvator, la sfat, nu la stat, (scriu acest articol pentru altii ca mine), vindecat in mare parte, mai constient acum, dar inca cu reminescente salvatoare, cred ca suntem in primul rand datori/responsabili cu a ne proteja si conserva propria viata. A-ti sacrifica viata pentru altcineva in mod sistematic si pe termen lung, de multe ori inseamna a-ti fenta propria sansa la viata.

Desigur viata poate fi dedicata o vreme cuiva anume (ingrijirii unui copil sau ingrijirii unei persoane bolnave sau cu handicap) daca iti asumi constient si responsabil aceasta pozitie de protector-ingrijitor, daca esti dipus si daca ai resurse pentru aceasta ipostaza, daca alegi sa faci lucrul acesta. Nu exista nu am avut de ales cand vorbim despre a-ti sacrifica propria viata. Intotdeauna exista alternative, mai mult sau mai putin fiabile. Daca unei mame i se pare dificil si peste puterile ei sa petreaca 8-12 ore cu copilul ei, chiar daca este foarte mic, gaseste alternative pentru a-si conseva propria viata si energie. Decat mult timp petrecut intr-un stres si indispozitie ce se propaga usor de la mama la copil (am vazut destule mame nervoase prin parcuri), mai bine timp putin impreuna, dar de calitate. Si mamei si copilului le face mult mai bine. Decat un an – doi intr-o relatie cu propriul copil pentru care nu ai resurse, nu esti pregatita sau exista alte probleme financiare sau relationale care te fac indisponibila o perioada de timp pentru copil, mai corect pentru amandoi este sa delegi altcuiva o parte din sarcinile de ingijire a copilului.

Asemanator stau lucrurile si in cazul ingrijirii bolnavilor sau persoanelor cu handicap. Nu te poti inhama la o asemenea misiune de sacrificiu personal, daca nu vrei, daca nu alegi deliberat, daca nu ai resursele necesare. Si daca alegi, sa fii constient de ce ai ales: sa-ti confirmi sau sa-ti construiesti o imagine de sine pozitiva? Astepti recunostinta si admiratia celuilalt? Speri la un locusor bine-pus in Rai? O faci pentru ca il/o iubesti? Pentru ca merita din partea ta? Ca recompensa si mutumire pentru tot ce a facut pentru tine sau ca o conditionare pentru a face la fel pentru tine? Pot fi multe raspunsuri unele mai mult sau mai putin sanatoase si ancorate in realitate.

Totusi am vazut multi oameni captivi in capcana unui sacrificiu pe care nu doreau cu adevarat sa-l faca pentru altcineva, erodat pe dinauntru in ani si asteptand ca singura sansa “eliberatoare” moartea (proprie, dar mai ales a celuilalt). Si cand in mintea noastra locuieste mai mult moartea decat viata, in ce masura mai poti pretui viata? Doar o viata ai, pe a ta.

Feb 222011
 

“Viaţa-i simplă şi mişto.” – Tudor Chirilă

Când eram mai tânără, nu ştiu ce mi-a venit să sun într-o zi la un număr ce apărea într-un anunţ de la rubrica de matrimoniale din ziar. Sun: „Alo, bună ziua, Mihai?”.  Se aude: „Da”. Eu spun: „Am sunat în urma anunţului dumneavoastră de la matrimoniale pentru o posibilă căsătorie. Mi-aţi putea oferi mai multe detalii, ca de exemplu în ce domeniu profesaţi?”. Mihai spuse: „Sunt muncitor în construcţii.” Eu, pe vremea aceea elevă de liceu cu pretenţii de viitoare studentă strălucită şi cu visuri mai măreţe decât propriile capacităţi de a le realiza, am remarcat dezamăgită: „A, în cazul acesta nu mă interesează. Aş fi dorit o eventuală căsătorie cu o persoană cu studii superioare.” La care Mihai „mi-a dat-o peste bot” într-o manieră nu tocmai delicată, dar oarecum justificată: „Da’ ce, domniţă, muncitorii nu au p..ă?” Just like that. Aşa-i de simplă viaţa. De ce ne-om complica-o noi? Continue reading »

 Comentariile sunt închise pentru Punem pariu că viaţa-i tare?