Mar 012011
 

Nu este vorba nici despre reincarnare, nici despre salvarea miraculoasa a vietii, nici despre ziua mea de nastere, este pur si simplu sentimentul pe care il traiesc la fiecare 1 martie. S-a dat startul la primavara. Chiar daca iarna incapatanata, nesuferita si rece insista sa stea pe loc, timpul ei trece, intr-un firesc al lucrurilor ce trebuie sa ramana in urma. E timpul trezirii la viata, dupa luni de hibernare psihologica, acelasi sentiment cand lucrurile se termina undeva si incepe altceva. O scoala se termina, de exemplu, si de aici, lucrurile vor arata altfel decat pana acum, nascocind intr-un coltisor de minte inevitabila intrebare: “Bun, dar de acum, eu ce fac cu viata mea?”  Un sentiment nu neaparat confortabil, dimpotriva, usor stresant ca orice nou inceput, placut si neplacut in acelasi timp, acompaniat de teama de necunoscut sau de schimbare si totusi manat de energie si optimism, incredere si forta.

Este o zi a zambetelor impartasite, o ocazie in care sa ne bagam in seama unii pe altii si sa legam noi prietenii sau sa redeschidem porti inchise o vreme. E timpul pentru nou, e timpul pentru inceput. Acum s-a dat doar startul.

M-am nascut din nou pentru a nu-stiu-cata oara, insa de data aceasta m-am nascut singura, in sensul ca m-am nascut cum vreau eu, adica m-am creat asa cum imi place mie (si nu cum ii place mamei, tatalui, bunicii, etc, etc, etc). Sa vedem daca o sa-ti mai placa si tie, poate o sa-ti placa si mai mult sau deloc. Mie, da. Si dupa voiosia copilului meu (termometrul meu emotional) vad ca si lui ii place. Iar dupa linistea ce se asterne in suflet, cred ca si lui Dumnezeu ii place.

 Comentariile sunt închise pentru Azi m-am nascut din nou, pentru a mia oara
Mar 012011
 

Cine să-mi citească articolul azi?, de-aia îl şi scriu atât de relaxat şi fără vreun cât de mic proces de conştiinţă că nu are, bietul, prea mare legătură cu psihologia. (Desigur, la modul evident, robust, general, pentru că-n rest, însuşi faptul că-l scriu aşa cum zic că n-o fac spune ceva.)  E întâi martie, domnesc mărţişoarele, Mondialul îl cântă pe Topârceanu prin toate difuzoarele, lăcrimează cald domnişoarele, se risipesc, vesel de trist, inimioarele, nimeni nu se mai uită spre cer să vadă ce şnur are soarele.

Acum 174 ani, pe întâi martie,  se năştea Ion Creangă, marele prieten al lui Eminescu. (Inutilă devine orice ancorare sau referire literar-structurală.) Diferiţi, nedespărţiţi, diametralici, geniul avea să fie întrebat, la un moment dat, cu răbufnită obidă curioasă, de către un cap junimist: “Ce tot vorbeşti tu, Domnule,  atâta cu Creangă?!” “…Ei, vorbim şi noi ce ne trece prin minte…”, a răspuns, şugubăţ şi luminos, Eminescu.  Superbă interconexiune.

E primăvară, zic, iar Creangă (cel pentru contra), conectat fiind la spiritul vremurilor sale, reverberante, iată, secular, avea să declare, în faţă Junimii, nişte vorbe primăvăratice: “In ţara asta n-ar fi rău să fie bine.”

E ţară iar. E primăvară, zic. E bine?

 Comentariile sunt închise pentru Pentru împotrivă, de întâi Martie