Fulgul.

 Posted by on 3 martie 2011  Poezie
Mar 032011
 

Taica-tu a plecat raspoimaine,

a zis  convingator fetita in rol de mama.

Tac. Voci fragede striga:

Nu e corect, nu e corect. Nu se poate pleca poimaine.

A plecat rasalaltaieri, zic dezvrajita

(si-mi suna ca un arcus pe corzi de lana).

Fetita e foarte frumoasa, cum sta ea asa, stangaci,

in taica-tu plecat raspoimaine.

Nu e corect, nu e corect. Nu se poate…

Dar  nu stie ca e frumoasa

si  repeta dupa mine:

taica-tu a plecat rasalaltaieri.

Fulgul a zburat.

Agatati in rastimpi, ne uitam la o fetita stangace si strigam in ea:

Nu e corect, nu e corect! Nu se poate pleca poimaine!

 Comentariile sunt închise pentru Fulgul.
Mar 032011
 

Când, pentru un articol anterior, am selectat unul dintre pasajele din Huxley (atunci am zis: “absolut aleatoriu”, acum mă îndoiesc serios) mintea mea pregătea ceva, în gândul ei colţos. Simţurile mele se răzvrăteau deja, clocoteau a tăcere răscolitoare şi a libertate deschisă, anticipată.

Iubit de toate simţurile dar dominat de ochi, universul meu interior întors către tine, spre în afara mea, nu-ţi poate comunica, verbal, mai nimic. N-avem abordare, n-avem suficientă şi fermă atitudine, n-avem un vocabular apt să erupă experienţial. Dicţionarul limbii române (oricât de mult noi doi ne-am iubi) nu are putinţa să ne ajute. Orice nu va putea fi perceput altfel decât vizual-descriptibil (iar eu mă străduiesc din răsputeri, măcar pentru tine, să cuprind în vorbe ce nu zăresc în definibile cuvinte) vei cataloga drept vedenie. Sau, într-un şi mai nefericit caz, drept nimic. Şi-atunci am să tac şi la fel vei face şi tu, întors către alţii, aflând amândoi, prin vorbirea tăcută, adesori mută, cât de puţin potrivite sunt cuvintele pentru a descrie experienţe senzitive imposibil de clasificat şi de etichetat prin gura noastră rotundă. Mai rău, dacă eşti un psiholog metodic şi ferm, vei dori, prin protocol observaţional clar şi precis, să vezi şi tu ce văd eu şi-apoi să redactăm, conştiincios, raportarea. Ce facem, te-ntreb, cu acele înfăţişări ale realităţii care scapă putinţei descripţionale directe? Care nu se pot exprima, fiind, în esenţa lor, de nep(ot)rivit prin cuvinte? Ştiinţa vrea să ştie, să afle, să vadă precis cum funcţionează lucrurile, cum funcţionez eu, cum funcţionezi chiar şi tu, pretinde mereu observaţie, contemplare metodică. Dacă ele, lucrurile (acel tot generat ce există în afară fiinţelor degenerative),  nu se înscriu în raza ştiinţifico-vizuală, sunt, ce frumos şi convenabil, vedenii. Lucredenii. Ce provocare – mă rog la lucruri să le pot ajuta să existe.

 Comentariile sunt închise pentru “… citesc, cocoană, citesc!”