Apr 242011
 

Sunt îndrăgostită de cărţile umoristice, satirice, ironice, uneori usturătoare, caustice, ba chiar şi de cărţile sau broşurile cu bancuri de orice tip: cu Bulă, cu Alinuţa, cu Hitler, Stalin sau Ceauşescu, cu olteni, blonde, chinezi, români, ruşi. Fără valoare intrinsecă, ar zice unii. Ba cu o valoare mai mare decât îţi poţi imagina, aş riposta eu. În calitate de fost copil trist mi-am găsit deseori refugiul în umor. Nu aş numi-o fugă de realitate cu orice preţ. Nu aş numi-o nici lipsă de maturitate şi de seriozitate în tratarea problemelor. Aş numi-o mai degrabă „salvarea mea”, modul meu de a găsi partea umoristică din orice situaţie (fie chiar vorba de o înmormântare, despărţire sau orice alt eveniment negativ din viaţa mea sau a altcuiva), l-aş numi spirit ludic, chef de joacă, păstrare a inocenţei. Nu vreau să mă gândesc în ce stadiu aş fi fost în prezent dacă nu ar fi existat în viaţa mea tendinţa de a mă lua în râs sau de a-i lua pe alţii în râs. Chiar şi cu aceste tendinţe foarte prezente, de prea multe ori dramatismul situaţiilor îmi pare scăpat de sub control, moment în care anxietatea mea o ia razna. Fără umor, traseul existenţei mele sunt convinsă că ar fi fost împodobit cu şi mai mult tragism decât este deja.

Nu a fost o alegere conştientă. Nu l-am putut citi pe Paler (care chiar şi aşa rămâne preferatul meu) fără ca în fiecare zi să citesc câteva pagini din ironiile lui Cristoiu, când l-am citit pe Dostoievski am intrat în depresie iar din cauza anxietăţii pe punctul de a fi somatizată şi a nivelului scăzut de serotonină, m-am văzut nevoită să îl însoţesc cu porţia zilnică de bancuri. Nu e că nu aş vrea. Pur şi simplu nu pot. Mintea mea se revoltă atât de mult când îi dau să rumege pagini cu potenţial depresiv, încât singură cere de urgenţă o cură de umor deîndată ce acest lucru este posibil.

Cât priveşte valoarea umorului, recunosc că pentru mine e un adevărat panaceu, dar pe lângă asta, multe din scrierile umoristice ascund adevăruri psihologice de necontestat. Ca de exemplu textul de mai jos, care din păcate nu îmi aparţine, ci îi aparţine lui Ion Cristoiu, gazetar şi scriitor ce mereu mă face să râd în hohote prin autenticitatea şi sinceritatea lui uşor vulgară, dar cu care reuşeşte să îşi transmită mesajul. Nu îl pot parafraza pentru că nota de originalitate a textelor sale este dată tocmai de acel umor ce nu se cade să fie reprodus de altcineva. Sper să ţi se pară şi ţie la fel de amuzant cum mi se pare mie . Iată-l: Continue reading »

 Comentariile sunt închise pentru Psihologie în toaleta avionului
Apr 242011
 

În ultima săptămână am întâlnit patru femei membre ale unor cupluri care se luptă să se dezîndrăgostească. Proastă mişcare! Se chinuie degeaba. După ce te-ai luptat să îţi evidenţiezi toate calităţile, să le exacerbezi eventual, să îţi scoţi în evidenţă picioarele minunate sau sânii sau talia sau mai ştiu eu ce (ascunzându-ţi probabil părţile mai puţin flatante), după ce ai făcut eforturi să joci rolul de femme fatale, doar-doar l-oi pescui pe bărbatul destinatar al viselor tale erotice, când în sfârşit pică în plasă (plasă în care, din nefericire, şi tu te-ai prins), te trezeşti că nu îţi mai convine, că uite ce communication skills proaste are, că uite cât de puţin te înţelege, că preferă să îşi petreacă serile cu o bere în faţă în loc să te ţină pe tine în braţe, că în weekend nu manifestă predilecţie pentru a sta alături de tine în pat privind filme romantice etc. Mă întreb uneori: nu era, oare, mai simplu ca toate aceste lucruri să fie puse pe tapet încă de la început, din faza de tatonare, de flirt, de curtare? Sigur, sunt lipsită de romantism, ştiu, dar cred că ar fi corect să spunem pe şleau încă de la debutul unei eventuale relaţii de cuplu cam ce viziune avem noi despre viaţă, ce puncte slabe / forte considerăm că avem (eu am o plăcere diabolică să îmi elaborez pe hârtie analize SWOT în toate privinţele vieţii mele; să fie o deformaţie profesională?), cum ne place să ne petrecem timpul, cum ne vedem peste 10 ani, dacă ne dorim sau nu copii etc. Categoric că sinceritatea absolută te poate scuti de o foarte dorită şi aşteptată relaţie sexuală cu respectivul, dar aşa mi se pare cinstit. Instinctul de reproducere, foarte important în rang, primează din păcate şi determină de multe ori începerea unor legături de cuplu bazate pe fundaţii inautentice. Pe scurt: „hai să mă prefac eu că în weekend îmi place să merg la pescuit cu el, în loc să îi spun fără ocolişuri că eu în general sâmbăta ador să stau în pat şi să citesc”, „hai să merg cu el în cluburi în fiecare vineri seara, deşi aş prefera ca la ora 22 să dorm deja” sau „o să am mereu o coafură impecabilă atunci când ne vedem…ce ştie el că nu am închis ochii din cauza bigudiurilor cu o noapte înainte” ş.a.m.d. Continue reading »