Mai 212011
 

Omnipotenţa este una dintre cele mai căutate senzaţii de-a lungul vieţii omului. Smerenia, umilinţa, neputinţa, neajutorarea duc la săderea încrederii în sine, te readuc la acel sentiment de supunere, de incapacitate, de dependenţă pe care îl are de multe ori copilul mic sau mai mare faţă de îngrijitorii lui. Pot evoca ori de câte ori doresc (însă de ceva timp nu mai doresc asta, chiar dacă exact în acest moment o fac) senzaţia de slăbiciune pe care am purtat-o în mine pe tot parcursul copilăriei, slăbiciune îmbinată cu furie, chiar cu infirmitate psihică, senzaţia de a nu putea face nimic, de a nu avea capacităţile de a riposta, de a fi singură şi abandonată. Când eram copilă şi adolescentă, mă simţeam foarte aproape de pământ, cu alte cuvinte simţeam că mă prăbuşesc în orice clipă.  Eram gata să mă trântesc pe jos, să cad, să fiu doborâtă, atât de puternic resimţeam durerea din mine. Era exclusiv o durere psihică (pentru că fizic am fost tot timpul sănătoasă), dar atât de proeminentă încât era suficient un singur cuvânt sau o singură privire pentru a mă dărâma. De multe ori mă aşezam pe jos plângând în hohote, zgâriind pământul, umplându-mă de praf şi rugându-l să se deschidă şi să mă înghită. Senzaţia clară era de neputinţă, de legare a mâinilor la spate, de obiect, de marionetă a cuiva care îşi bate joc de mine şi de sentimentele mele. Senzaţia de „jucărie a cuiva” nu are un destinatar anume, ci era o senzaţie generală pe care o resimţeam peste tot, în toate mediile şi contextele unde mă învârteam şi faţă de aproape toţi oamenii pe care îi întâlneam. Situaţia nu a fost nici pe departe atât de neagră precum pare a fi citind aceste rânduri, însă acum nu fac altceva decât să evoc exclusiv simţirile mele din acea perioadă, deci doar componenta subiectivă proprie a etapei respective, şi nicidecum realitatea aşa cum a fost ea realmente. Dar până la urmă ce contează mai mult? Cum a fost de fapt sau cum a resimţit-o personajul principal al acţiunii? Cuvintele de mai sus sunt o scurtă descriere a sentimentelor unui copil neînţeles. Nu am spus neiubit, ci neînţeles.

Ţinând cont că până şi eu m-am săturat să tot vorbesc despre mine, iar scopul acestui articol nu se doreşte a fi evocarea trecutului meu, vreau să îmi lămuresc mai bine relaţia dintre căutarea omnipotenţei şi dependenţe de tot soiul. Ce se poate întâmpla cu un copil / adolescent neînţeles. Hai să ne gândim: Continue reading »

 Comentariile sunt închise pentru Cine conduce trenul vieţii tale?