Iun 102011
 

La o primă vedere, dependenţa în cuplu ne ofera confort, stabilitate, siguranţă, comoditate, consecvenţă, echilibru. De ce am dori sa renunţăm la dependenţă? Să zicem să sunt nenumărate motive. De exemplu: pentru că nu are potenţial de creştere, fiindcă te face să stagnezi, îţi îngrădeşte libertatea, nu te lasă să îţi manifeşti potenţialul real. În cadrul unei legături de cuplu având la bază dependenţa, o analiză mai amănunţită a sentimentelor care îi leagă pe cei doi participanţi la relaţie, te va face să concluzionezi că de fapt membrii nu acţionează natural, curgător, spontan, nestudiat, ci majoritatea comportamentelor acestora este urmare a unor forţe obsesionale, a unei frici intense, a unui sentiment de panică atotcuprinzător. Într-o relaţie de dependenţă, presupunând că tu eşti soţia, dacă el te va ruga să îi promiţi că nu îl vei părăsi niciodată, ce vei face? Îi vei promite, deşi corect ar fi să îi aduci la cunoştinţă realitatea, şi anume că în prezent îl iubeşti, nu îţi trece prin minte posibilitatea unei despărţiri, însă eşti om şi schimbarea este singura constantă din viaţa unei persoane, iar dacă la un anumit moment din viitorul vostru (peste o lună, un an, cinci, zece ani sau poate niciodată) nevoile tale psihologice fundamentale nu vor mai fi satisfăcute în cadrul cuplului vostru, nu îţi poţi asuma responsabilitatea pentru acţiunile tale provocate de neîndeplinirea trebuinţelor. Aşa că…nu îi poţi promite nimic. Dar asta nu înseamnă că în prezent nu eşti cu totul lângă el şi că iubirea voastră nu e completă. Promisiunile increzătoare şi pline de optimism sunt înşelătoare şi sunt cauzate de angoasă, de anxietate, poate şi de culpabilitatea pe care o resimţi faţă de el. El îţi cerşeşte promisiuni din cauza nevoii lui de siguranţă, din cauza anxietăţii de abandon pe care o resimte, din cauza naturii fuzionale a relaţiei voastre, a fricii de a nu rămâne singur, a nevoii de contopire cu mama probabil (deci, ca urmare a lipsei de asumare a responsabilităţii pentru propria existenţă şi a dorinţei de a se uni în continuare cu cineva care îl va iubi indiferent de obstacolele şi greutăţile vieţii). Iar tu îi vei satisface promisiunea (vorbele nu costă) în principal din aceleaşi motive. Este securizant chiar şi pentru un adult să ştie că cineva „îl veghează” şi îl iubeşte indiferent de acţiunile sale sau de evoluţia sentimentelor sale. Din punctul meu de vedere, dependenţa nu poate fi caracteristică decât persoanelor care nu şi-au asumat creşterea şi transformarea din copil în adult. Din ce motiv un adult stăpân pe sine, care se angajează să fie răspunzător pentru viaţa sa, care e conştient de propria valoare, care îşi cunoaşte punctele forte, dar şi limitele şi slăbiciunile, s-ar agăţa de alt adult şi nu şi-ar imagina viaţa fără respectivul? Da, accept asta în cazul în care e vorba de iubire pură, dar graniţa dintre dependenţă şi iubire e greu de identificat şi nu poate fi recunoscută decât printr-o profundă analiză interioară. Continue reading »