Noi 202011
 

Not recommended to depressive persons

1. Iubirea neimpartasita. Este o formula des intalnita in natura, atat in relatii vechi, de ani de zile, in relatii de cuplu abia formate, la inceputul unei relatii, pe punctul de a se inchega sau in absenta unei relatii. Pur si simplu: unul iubeste, celalalt nu. Cu alte cuvinte, te-ai indragostit de cine nu trebuie, de cineva care nu are ochi pentru tine si nici inima de dat. Sentimentele tale nu sunt reciproce.

In situatia in care nu exista inca o relatie, dintr-o perspectiva personala, lucrurile sunt foarte clare: nici macar nu pune problema unei relatii! Insistenta in a incepe o relatie in care se vasleste dintr-o singura parte, te duce exact acolo unde te-ai duce daca ai vasli intr-o barca dintr-o singura parte: nicaieri, tot acolo de unde ai plecat, te invarti pe loc, eventual putin ametit. Nu vreau sa descurajez perseverenta in a implini ceea ce  ne dorim, a face avansuri, a face “curte” si a te indrepta catre o persoana de care te-ai indragostit, mai ales cand nu stii ceea ce simte celalalt pentru tine cu adevarat. Dar daca ti s-a spus verde in fata sau mai pe ocolite/diplomat ca nu este interesat(a) de o relatie cu tine, ia-o asa! Daca nu vrea, inseamna ca nici nu trebuie neaparat! Desi se presupune ca succesul unui barbat cuceritor consta in insistenta lui, as limita aceasta subpozitie doar in sfera atractiei sexuale, nu insa cand vine vorba de sentimente. Ah, dar cine sa faca diferenta intre atractie sexuala si indragostire cand esti cu capul in nori si o visezi numai pe ea?

Tu te-ai indragostit si el/ea nu. Se vede de la o posta, nu trebuie sa fii psiholog ca sa-ti dai seama ca un om este indragostit sau nu. A insista intr-o relatie in care potentialul partener nu are aceleasi sentimente, tu sperand ca te va iubi pe parcurs, dupa ce te cunoaste mai bine, presupune un risc pe care ti-l asumi, acela de a nu te iubi niciodata. Prefer o prietenie sanatoasa sau nimic, decat o iubire amagitoare.

Nici varianta in care un X s-a indragostit de tine nu este mai roz. Cineva este interesat de persoana ta, cineva este sau nu insistent (speram ca nu, ca sa nu te agaseze si astfel sa-si rateze sansa din prima). Daca nu il/o placi, nu-i nicio problema, va salutati politicos din mers. Dar sa presupunem ca totusi il placi, il simpatizezi putin, insa lipseste acel “ceva”, pentru ca, stii cum se intampla, nu te indragostesti de cine vrei sau nu vrei.

A accepta o astfel de relatie, e ca si cand ai face un compromis cu tine insuti, renuntand la autenticitate. Esti intr-o relatie de dragoste, fara dragoste. Intrand intr-o relatie doar de dragul relatiei, doar de a fi impreuna cu cineva, fara suport afectiv, implicare emotionala fata de partenerul tau este, de asemeni, un risc pe care ar fi bine sa ti-l asumi constient. A-ti aseza corpul intr-un loc in care inima (mintea) ta nu locuieste, e o scindare cu referinte directe la starea ta de sanatate, de bine, de fericire. A fi iubit nu este suficient intr-o relatie pentru a fi fericit. Pot exista o multitudine de motive pentru care sa intri intr-o relatie alaturi de cineva fara ca tu sa-l iubesti cu adevarat: ai iesit recent dintr-o relatie si nu-ti place ideea de singuratate, iti doresti o aventura sau esti de o buna bucata de vreme singur sau implicat in relatii pasagere si doresti sa iei in sfarsit viata in serios, doresti sa te stabilizezi, din motive financiare sau care tin de cariera. A intra intr-o relatie cu alte beneficii decat cele legate de o iubire impartasita se poate solda in timp cu pierderea interesului pentru ceea ce parea atractiv odata. Si totusi sa presupunem ca in plan social si financiar se prefigureaza o relatie cu multiple satisfactii care pentru tine conteaza foarte mult. Cu toate acestea, lipsa iubirii in perimetrul relatiei voastre, te face vulnerabil si disponibil in fata unor noi experiente, care pot aparea practic oricand, exact cand ti-e lumea mai draga. Mai devreme sau mai tarziu te vei indragosti daca inima ta este “libera” de acest sentiment.

A incepe si a continua o relatie in absenta iubirii, in speranta ca dragostea vine mai tarziu lasa loc posibilitatii ca dragostea sa nu vina niciodata in aceasta relatie. A nu fi implicat total intr-o relatie, te face disponibil pentru alte relatii noi.

Cel mai trist lucru in dragoste este ca inima ti-o ia cine nu are nevoie de ea. (N. Iorga)

2. Love always finds a reason. Iubirea gaseste tot felul de scuze si motive. Poetic spus, pentru ca realmente, noi gasim tot felul de explicatii in numele iubirii, doar doar sa nu plece. E adevarat ca iubirea este oarba si prea-iertatoare, iubirea ofera si nu cere nimic in schimb, cu toate acestea, draga mea, uneori ti-o faci cu mana ta. Te faci singur sa suferi:

  • Il suni de cateva ori, nu iti raspunde la telefon si nici ca te suna vreodata inapoi, iar tu continui sa crezi ca este foarte ocupat cu munca, dar ca se gandeste la tine.
  • Te tine la distanta, desi ati avut ocazia sa vorbiti intre 4 ochi, iar tu crezi ca nu are curajul sa se apropie de tine, ca este timid sau ca ii este “frica de iubire” ca urmare a unor experiente anterioare.
  • Se eschiveaza repetat in a va face planuri impreuna, iar tu te crezi ca te provoaca special, iti verifica sentimentele.
  • “Ma iubeste, dar ii este teama, nu are curajul sa-mi spuna” sau “Eu il iubesc si asta este tot ce conteaza”.
  • Te “binecuvanteaza” din cand in cand cu cate o palma (nu ma refer la o mama de bataie, pentru ca nu vreau sa deschid un subiect din sfera patologiei) – asa este el mai nervos, mai impulsiv din fire, dar ce conteaza, il iubesc oricum, deci sunt o fiinta minunata.
  • Nu are timp sa se intalneasca cu tine acum, poate luna viitoare sau poate la primavara, cand se mai incalzaste.
  • Abia asteapta sa te vada, te iubeste, bineinteles ca vine la intalnire, negresit, daca nu bate vantul.

 

3. Iubirea trece. Vine, doare si trece! Dupa ce ca vine greu, o astepti de ti se lungesc urechile, te loveste fix in moalele capului, sta putin si pleaca repede. De multe ori, noi o ajutam sa plece, facandu-i frumusel bagajul. Chiar daca a existat de la inceput ca o forta imensa, iubirea nu este un sentiment care sa ramana constant si nealterat toata viata. Dragostea vine si pleaca, fie si intre cei mai iubitori parteneri. Iubirea se cere a fi cultivata, materializata, investita in relatie, intretinuta – altfel moare.

Chiar si intr-o relatie bazata pe respect reciproc, sustinere, stimulare, compatibilitate naturala in care personal cred, toleranta, cunoasterea si descoperirea reciproca, incredere, intelepciunea de a gestiona momentele de criza, iubirea vine si pleaca in ritmul ei propriu si poate creste in timp.

Intr-o relatie dominata de egoism, orgoliu, neincredere, lipsa respectului mutual etc – iubirea este ucisa printr-un viciu de atitudine.

Cred in negocierea si compromisul in angajamentele parteneriale pe parcursul lor, insa nu atata timp cat te simti constrans in a le face, cand nu ai incotro, cand te simti obligat, cand ti-e greu sa lasi de la tine, cand devine o povara. Daca relatia devine o povara in numele iubirii, ea nu isi are sensul.

4. Cateodata a iubi inseamna a renunta. O iubesti, esti nebun dupa ea, ai face totul ca sa o ai sau sa o pastrezi, Universul tau graviteaza in jurul ei, este Soarele tau, este totul pentru tine. Insa ea, nimic. Ramane impasibila si rece oricat ai incercat. Nu o impresioneaza nimic. Tu esti gata sa rastorni muntii, sa intorci lumea cu fundul in sus, sa stai in cap pentru ea, iar ea pare de gheata. Pasivitatea ei te face sa suferi. Nu iti raspunde cu aceeasi moneda. Poate v-ati iubit candva, insa acum lucrurile nu mai stau ca inainte. Ea vrea o pauza. Da, exact acum in culmea iubirii tale vrea sa se clarifice, sa se detaseze de relatia cu tine. Povestile din spatele acestui scenariu pot fi foarte variate, despre cum s-a ajuns aici, a cui este mai mare sau mai mica vina, in ce context s-a creat aceasta situatie, etc.

Te gandesti ca, daca o lasi sa plece, o pierzi; daca il lasi “liber” nu se mai intoarce. Iti vine sa il/o legi de piciorul patului si parca acum il iubesti mai mult decat niciodata. Poti face un singur lucru destept: daca vrea sa plece, las-o sa plece! Accepta imediat situatia si nu insista sa ramana daca nu isi doreste, daca are indoieli sau daca nu ii este clar incotro.

A insista sa ramana cand isi doreste sa plece, nu face decat sa o indeparteze si mai tare. Insistenta si juramintele tale, indiferent daca esti femeie sau barbat, nu isi au niciun rost in aceasta faza (si nici macar explicatiile). Las-o sa plece imediat, ori atunci cand isi doreste, ca sa poata reveni cu inima impacata.

Iubirea nu inseamna a incatusa pe cel de langa tine.

Lasandu-l sa plece exista intr-adevar posibilitatea de a nu se mai intoarce, insa tinandu-l pe loc, il pierzi negresit. Da-i drumul sa plece atunci cand isi doreste si daca va descoperi din nou in inima sa iubirea pentru tine, se va intoarce. Daca nu te iubeste, e spre binele tau ca pleaca, oricat de dureros ar fi.

Ma opresc aici cu “rautacismele” si ma grabesc sa inchei cu o concluzie personala, ceva mai dragalasa:

In love, to be OK, is not OK.

To be happy… is OK!

Noi 182011
 

–         Mami, vreau sa ma schimbi de ciorapei ca s-au murdarit si imi intra microbii in picioare.

–         Mami, ce zice in cantecul asta care imi place mie?

 –         Je ne t’ecrirai plus, adica nu iti voi mai scrie.

 –         Aha, sa vezi ce-i fac! Il fac minge de baschet si il arunc la cos!

 –         Pe cine, dragul meu??

 –         Pe cantecul asta! Si acum ce mai zice… fini-de-te-me…?

 –         J’ai fini de t’aimer, adica am incetat sa te mai iubesc.

 –         Aha! Gata! Il fac minge de fotbal!

–         Vreau sa te joci cu mine, Doamna Fantoma! 🙂 – mama bantuind prin casa cu o masca cosmetica pe fata…

Fiind un fan al filmului de desen animat Madagascar:

–         Mami, eu cand o sa intalnesc un Leu pe strada, o sa ma duc la el, o sa-l pup si o sa-l mangai…ca mie imi plac Leii…

autentificarea iluziei de sine

 Posted by on 15 noiembrie 2011  Responsabilitate
Noi 152011
 



Ce aspiraţie poate fi autenticitatea! Îţi poţi dori să fii o persoană autentica sau cu alte cuvinte sa-ti descoperi sinele autentic. Dincolo de jocurile minţii (renumitele defense ale sinelui!)… în raport cu un altul îţi descoperi autenticitatea sau mai degrabă limitele propriei autenticităţi. Până unde poţi merge? Mai întâi cum defineşti autenticitatea? Putem reflecta în felul următor. Eu sunt un pictor şi pictez acum câteva idei. Sunt autorul acestei opere. Autenticitatea unei opere cum se stabileşte? Cu ajutorul unei comisii de experţi. Oare am nevoie de nişte experţi pentru a stabili adevărul meu? In cazul autenticitatii de sine sa fie vorba de niste experti psihologi?

Autenticitatea acestei opere reflectă realitatea mea. Pictez o serie de idei. De ce nu ar fi autentice, adică inautentice sau contrafăcute? Comisia de experţi invitată de mine (fara spaga!) a stabilit că nu sunt eu autorul acestor idei. Sunt preluate de la un alt artist. Ok. Verdictul? Aceste idei sunt inautentice. Bine, dar aceste idei îmi sunt potrivite. Reflectă o realitate personală  pe care mi-o asum.

Eu mă exprim sau o parte din mine se exprimă in scris. Sunt oare inautentic ori autentic? Dacă ceea ce exprim este diferit de ceea ce cred, îmi doresc şi simt, sunt inautentic? Dar dacă nu sunt conştient de ceea ce simt sau de ceea ce am nevoie?

Zicala este „una spui şi alta faci”. Pornind de la această zicală în privinţa unui om se numeşte inautenticitate? Dacă cineva îţi spune una şi face cu totul altceva, poate fi suspectat de inautenticitate sau de nesinceritate? Se cere parca o delimitare conceptuala. Autentic ar fi ceva conform cu adevărul, de netăgăduit. Stabilirea, cred eu,a  autenticitatii unui om, este imposibila. Dinamica sinelui este schimbătoare. De aceea, este dinamică, sinele nefiind o entitate fixa decat in capul meu, dar raportat la experienta trecatoare, sinele este schimbator. Nu sunt acelasi in realitatea experientiala. Sunt Eu, acelasi, doar in capul meu, adica in realitatea semantica.

Ceea ce acum poate fi autentic, peste o săptămână ar putea fi inautentic. Te iubesc azi. Dar mâine seară? Nu. Oare să însemne asta că ne despărţim? Dacă azi te apreciez, iar mâine nu, ba dincontră te critic, înseamnă că sunt inautentic? În seara asta ea este afectuoasă, mâine distantă şi rece. Este ea autentică? Tu care citeşti poţi numi asta ca fiind labilitate emoţională. Ai nevoie de cineva care să-ţi reamintească în fiecare zi cât de iubită eşti, chiar dacă el nu simte aşa ceva în fiecare zi?

Dar pentru ce să rişte un adevăr emoţional? Ar putea fi respins, abandonat, criticat, judecat. Invitaţia la inautenticitate seamănă cu acele simpatice şi îmbombonate invitaţii la nuntă. Designul răpeşte privirea şi întunecă raţiunea. Ceea ce simţi în mod autentic vei reprima, nega ori raţionaliza, proiecta, intelectualiza – câteva mecanisme celebre de protecţie ale eului. Nu o mai iubeşti. Te-ai săturat de ea. Iar situaţia asta durează nu doar de o seară, două, ci de o lună de zile (alteori un an, doi şi chiar mai mulţi!). Vrei doar să te desparţi, dar nu ştii cum să gestionezi momentul şi trăirile tale. Mai ales, că ea este atât de înţelegătoare şi te doreşte alături de ea. Autentic este ceea ce simţi şi crezi cu adevărat sau conform cu realitatea interioară la un moment dat. Când momentele se repetă, iar ceea ce simţi şi crezi şi faci devin constante, atunci devine veridic şi îmi place să cred că urmează momentul onestităţii în raport cu ea. Şi acest moment al dezvăluirii urmează doar cu condiţia ca el să devină conştient şi să-şi asume ceea simte şi crede. Urmează o renegociere a regulilor de relaţie sau separarea.

Un om autentic este un om conştient. Mai putin cand nu este constient. Asadar, uneori autenticitatea implica participare constienta. Nu doar. Mai adăugăm curaj şi onestitate. Pot fi conştient şi pot păstra doar pentru mine (ce cred despre tine ori despre relaţia noastră, ce simt şi am nevoie), manifestând un alt comportament (disimulând prin, de exemplu, aprecieri şi complimente), şi pot fi conştient şi de frica care îmi blochează exprimarea deoarece mă astept la critică şi culpabilizare. Inautentic sau ipocrit? Ipocrit? Ok. Ipocrizia lui este autentică? Şi la ce bun atâta conştienţă? Fără comunicare nimeni nu te poate bănui de vreo elevare a conştiinţei. Dar ceea ce simţi, poate fi cumplit… de periculos sau ameninţător pentru echilibrul eului tău. Ostilitate, silă, dezgust, disperare, culpabilizare sunt câteva din cele mai „teribile” trăiri pentru un eu în raport cu cineva semnificativ şi de care poate este ataşat.   Ce face eul cu aceste „teribile” emoţii? Ceea ce a învăţat. Vor fi ascunse, camuflate şi proiectate în exterior (asupra partenerului, imaginându-şi că îi aparţin). Dacă autenticitatea are de-a face cu cunoaşterea de sine, atunci inautenticitatea se leagă de ignoranţa de sine. Nu putem discuta despre autenticitate când un om nu se cunoaşte pe sine. Şi cât de mult şi profund te poţi cunoaşte având în vedere natura mereu schimbătoare a vieţii mentale? Există constante personale (structurale) şi variabile care pot fi identificate în timp şi cu răbdare. Iar lumina pe care o aducem în privinţa sinelui (cum sunt eu?, cine sunt eu? poate fi o întrebare înşelătoare) nu duce obligatoriu la autenticitate. O persoană mai conştientă nu este neapărat autentică. Cineva cu tendinţe duplicitare poate fi autentic în duplicitatea lui. Autentic nu inseamnă sincer, ci conform cu realitatea… cui? A mea, aşa cum este la un moment dat. Autenticitatea are legătură cu prezentul experienţei. Nesinceritatea mea este autentică. Discreţia mea este autentică. Se potriveşte cu mine, cu realitatea mea interioară sau cu adevărul meu aşa cum sunt la un moment dat. Sunt furios pe tine şi prefer să reprim (să conţin) această emoţie. Nu arunc un picior în uşă, nici nu mă apuc de jiu-jitsu cu articulaţiile tale şi nici nu vorbesc vulgar cu adresă la originile tale strămoşeşti pe linie maternă.

Devine copilăresc când emitem judecăţi despre cineva atribuindu-i valorile de autentic şi inautentic, admirând oamenii autentici şi rejectându-i pe cei inautentici, catalogaţi prin prisma unor repere personale neconştientizate şi confuze (niste valori în stadiul embrionar!).

Dorinţa de a trăi autentic, iar aici este o constantă, se referă la a trăi conform cu valorile personale. Iar asta nu înseamnă neapărat sinceritate şi dezvăluire în comunicare. Dar dacă sinceritatea este una din valorile tale, comunicarea sinceră (constantă) este o acţiune autentică şi poţi spune despre tine în privinţa acestui aspect că eşti o persoană autentică. Nu esti fragmentat sau sinele este unificat macar in privinta anumitor aspecte. Esti congruent cu tine insati/insuti. Crezi in anumite valori si principii etice si in consecinta manifesti comportamente in acord cu acestea. Experienta psihologica subiectiva a armoniei sinelui consta in sentimentul de bine si senzatia de relaxare oarecum constante in viata ta. Intrebarea nu este Cine sunt Eu? Mai potrivit este sa te intrebi Cum sunt Eu in acest moment? Sau, poate chiar mai potrivit, Ce anume experimentez acum? Cu atentie si rabdare dupa ceva vreme, vei descoperi autenticitatea sinelui pe baza dovezilor experientei personale, dar avand in vedere si feedbackul unor oameni cu care interactionezi adesea.

 Comentariile sunt închise pentru autentificarea iluziei de sine
Noi 132011
 

“Care e cea mai luminoasă persoană din viaţa dumneavoastră?

Soţia mea, care a murit. M-a ajutat foarte mult – mergeam în concediu cu maşina de scris, eu dictam şi ea bătea la maşină.”

(text preluat din interviul acordat de Leon Dănăilă Roxanei Lupu, ziarul „Adevărul”, 11.11.’11)

 Comentariile sunt închise pentru Cum am aflat că şi eu văd la fel iubirea  Etichetate cu:
Noi 132011
 

Cea mai fascinantă informaţie de care-am aflat, graţie lui Alin Leş, taman în ziua sfârşitului lumii.

Poa’ să vină, mi-am zis.

Pe pământ, capul nostru are grijă.

***

„Ce parte din neurochirurgie cercetaţi acum?

Am descoperit o nouă celulă în creier, este o premieră mondială. Am început cercetarea acum trei decenii, împreună cu biologul Viorel Păiş. Eu luam biopsii din creier, le duceam la laborator, le secţionam, le analizam, făceam poze; şi am descoperit la un moment dat această prelungire, care s-a dovedit a fi o nouă celulă. Din 2006 am anunţat descoperirea noastră la Cape Town (Africa de Sud), Los Angeles, San Diego (America), acum aştept confirmarea internaţională. Este o celulă extrem de lungă, sub formă de sfoară, pe care am identificat-o prin microscopie optică, electronică de transmisie şi scanning, care protejează: dacă hematiile (n.r. – celulele care transportă oxigenul spre ţesuturi) ies din vasul de sânge, celula respectivă le opreşte, ca să nu plece substanţa nobilă a creierului.”

(text preluat din interviul acordat de Leon Dănăilă Roxanei Lupu, ziarul „Adevărul”, 11.11.’11)

… Există iubire. Categoric, există.

 Comentariile sunt închise pentru Celulă de apocalipsă