la limita absurdistanului

 Posted by on 10 decembrie 2011  Responsabilitate
Dec 102011
 

Cred ca esti de acord cu afirmatia mea cum ca unele reguli pot fi absurde. Dar din perspectiva cui, patratel? Te poti intreba sau ma poti intreba daca unele rotite inca se mai invartesc, dar nu in gol. Imagineaza-ti urmatoarele:

Tocmai te-ai mutat in gazda si primul lucru pe care-l afli este ca trebuie sa te speli pe dinti si pe maini si sa-ti cureti incaltarile de fiecare data cand intri in casa. Tu, surprinsa sau socata dupa caz, intrebi din curiozitate, dupa ce ai trecut cu bine momentul, de ce sau care-I justificarea acestei reguli. Intrebarea nu o formulezi in sinea ta sperand la un raspuns metafizic din partea gazdei ca urmare a telepatiei. Intrebarea ta este adresata in mod direct gazdei. Ea, binevoitoare, desi usor iritata, nu-ti raspunde cum fac unii parinti cu “asa zic eu” sau “asa trebuie”, ci iti ofera urmatoarea justificare: Respiratia urat mirositoare impurifica atmosfera din casa si bacteriile luate de afara infecteaza aerul. Urmeaza un nou soc pentru tine sau daca esti o fire mai relaxata te amuzi teribil de o asemenea gogomanie. In aceasta situatie ce decizie iei tu? Putina rabdare patratel, inca nu-I cazul sa o iei la goana din casa omului ori sa-I faci o recomandare la un consult psihiatric. Asa ca, nu crezi ca ar fi intelept (tu ai nevoie de locuinta) sa o intrebi despre consecintele incalcarii acestei reguli? Imi imaginezi ca esti de acord cu mine si mergem mai departe pe firul scenariului. Gazda iti raspunde ca daca se intampla ca regula sa fie incalcata de tine, vei fi iertata pentru prima care va fi si ultima data, urmand ca la urmatoarea incalcare a normei sa fii poftita in strada. Prin urmare, tu stii acum la ce anume sa te astepti, daca nu te conformezi. Bun, care-I beneficiul daca I te conformezi? Simplu, primesti adapost. Totusi, oare cum poate verifica gazda respectarea sau incalcarea aceste norme? Dar, nu mai e necesar sa o intrebi deoarece ai observat doua camere de supraveghere una instalata pe hol, cealalta la baie.

Ce ai tu de facut odata ce ai incheiat aceasta evaluare? Crezi ca are rost sa-ti consumi energia oferindu-I argumente cum ca regula lui are temeiuri irationale si sa incerci sa-l convingi de absurditatea sa? Esti in casa acestui om, iar aceasta regula absurda este regula casei iar el in calitate de proprietar are dreptul de a-si face regulile. Poti fi chiar recunoscator gazdei pentru ca ti-a comunicat aceasta regula, justificarea si consecintele incalcarii ei. Ai ajuns la momentul in care ai de luat o decizie si nu cred ca exista decat trei variante rezonabile: ramai, pleci sau incerci o negociere.

Desi regula este absurda, comunicarea dintre tine si gazda s-a desfasurat de pe pozitii de adulti. Acest fapt e un lucru mare si ma poti crede pe cuvant. Cati oameni cunosti tu care au experimentat situatii in care sa existe raporturi de adult-adult in privinta unor reguli? Ai avut macar curajul sa-ti intrebi boss-ul care-I temeiul pentru nu stiu ce procedura sau regula? Daca ai pofta de experiente poti indrazni si observa un om oarecare mumificat la patru ace cum adopta rolul de parinte in raport cu tine, un copil nestiutor si chiar obraznic, desi poate sunteti de aceeasi varsta.

Sa trecem intr-o alta zona, cea a relatiilor parental-filiale. Ce poate face un adult in rol de parinte responsabil cu fiul lui sau fiica sa in privinta stabilirii unor reguli? Raspuns corect, patratel de psiholog in devenire, depinde de varsta fiului sau fiicei si de alti cativa factori. Daca fiica (sau fiul) are peste 20 de ani, locuieste in aceeasi casa cu parintele (sau ambii parinti) si nu are venituri, ce atitudine din partea parintelui e potrivita in raport cu stabilirea unor reguli in casa? Aceeasi intrebare cu aceleasi date, mai putin faptul ca fiica sau fiul are venituri care-I permit o existenta separata de parinti. Raspunsurile pot fi elaborate pornind de la scenariul de mai sus, unde nu absurdistanul unor reguli este de corectat. Pot aseza un patrat pe perete si instaura regula pentru oricare vine in vizita sa tinteasca cu capul intre cele patru laturi. Daca nu-ti place de regula mea ne putem intalni in alta parte si nu in absurdistanul locuintei mele. Responsabilitatea mea este de a-ti comunica tie aceste reguli ca in scenariul de mai sus. Tu imi poti cere sa negociem unele conditii ce pot insoti regula. (de exemplu, sa iei contact cu patratul din perete doar o data pe saptamana chiar daca vii de mai multe ori in acea saptamana). Desi, la o astfel de regula ma pot astepta sa raman fara prieteni urgent dupa cum si gazda noastra din poveste poate ramane fara chiriasi. Desigur, tu poti comenta vehement vizavi de absurdistanul pe care-mi intemeiez eu regulile in care sunt fixat in mod absurd de un absolut vesnic neschimbator si balonat Eu. Dar nu crezi ca-ti irosesti inutil energia? Poate ai altceva mai bun de facut cu viata ta?

Daca eu sunt pe teritoriul meu (in mod legitim sunt posesorul), pot face legea dupa cum imi bubuie mie capul fie tinand cont de doleantele tale, fie nu, in functie de raportul de putere si de natura relatiei dintre noi. Daca sunt un tata irational, imi voi impune fiului sau fiicei mele (desi are peste 20 de ani) propriile reguli de comportament in casa, fara sa tin cont de nevoile ei, intrucat sunt nepotrivite cu propriile mele valori morale in functie de care o judec de fiecare data cand contesta sau incalca regula mea. Devin un judecator iar familia mea Curtea de Apel, pentru ca ei cu siguranta vor incalca regulile deoarece aceste reguli nu reprezinta decat absurdistanul meu.  Si, nu de putine ori, se poate intampla ca unii parinti sa fie rejectati de copii (de fapt, adulti) ca urmare a unor atitudini primitive de tip tribal in raport cu stabilirea unor reguli.

Absudistanul nu exista doar la nivel de familie. Il poti regasi aproape pretutindeni. Viata in Absurdistan poate avea consecinte dureroase pentru ca nu este loc pentru schimbare. In Absurdistan, legiuitorul are dreptate absoluta, fiind justitiarul suprem sau macar reprezentantul justitiei (ca in cazul religiei), iar tu cetatean daca i te supui (esti cuminte si la locul tau) si dansezi dupa cum iti canta, poti primi hrana, caldura, adapost, apreciere. Daca nu, esti judecat urgent, stigmatizat dupa caz si amenintat cu expulzarea.  Absurdistanul nu este un loc pentru oameni liberi (nu de tipul hippie). Poate fi cel mult un prilej pentru reformatori, oameni liberi si suficient de curajosi pentru a promova si incuraja schimbarea gata oricand sa renunte la confortul beneficiilor de orice fel.

 Comentariile sunt închise pentru la limita absurdistanului
Dec 082011
 

La un moment dat am fost surprins de un val de trafic probabil plin de curiosi. A fost cat p-aci ca blogul meu gazduit de wordpress sa se inece sub o asa mare cantitate de clicuri (in jur de o mie, ajungand la aproape 2600 hits pe noiembrie). M-am intrebat oare de unde s-a nascut acest tsunami. Trebuie sa-l fi provocat un cutremur undeva. N-a trecut mult si am descoperit epicentrul, un articol scris in stilul sau inconfundabil de profesorul de gravitatie.

Se pare ca fac ceva anume de un ezoterism total incat unele idei, desi originate in sinapsele sale, germineaza cumva si la mine, astfel incat ma exprim in scris intr-un stil aproape similar, daca nu chiar identic uneori. Pot paria pe sistemul personal al neuronilor oglinda sedusi de entuziasmul pentru cunoastere propagat de dumnealui.

Nu doar unii cititori cu bagare de seama sunt uimiti. Dintre care cativa echipati cu minti psihologice (de sorginte psihodinamica) mi-ar aminti probabil despre identificare (evident, pe modelul patern-filial). Eu, insumi, sunt uimit de o astfel de surpriza. Surpriza fiind ca-mi ies coarne bouresti crescandu-mi anvergura de clasa gastropodelor desi pe I.Q-ul meu moluscian nu dau mai mult de 120 de puncte nici macar cu indulgenta.

Cert este faptul ca la aceasta surpriza a participat gravitatia sa si sansa mea norocoasa de a fi prin apropierea orbitala vreme de mai bine de 10 ani.

Daca telul educatiei este sa creeze entuziasm, eu ma consider experienta vie a implinirii acestui tel (entuziastii pot parea increzuti!) si pariez ca mai sunt si altii. Asadar, este posibil. Insa, doar daca sunt satisfacute doua conditii: sa existe profesori de gravitatie si sa ai sansa de a intalni unul (in carne si oase, iar daca nu, macar prin carti ori medii virtuale). Pana dai de unul, sansele fiind mici, viziteaza o scoala de psihologie bazata pe realism empiric si dovezi stiintifice (scoala-de-psihologie.ro).

 Comentariile sunt închise pentru cu intarziere despre recunostinta

Așa ai dori?

 Posted by on 5 decembrie 2011  Responsabilitate
Dec 052011
 

Ar trebui să-i spun. Sigur c-ar trebui să-i spun, e dreptul lui să știe unde am ajuns. Poate chiar azi. N-ar fi înțelept deloc să aștept până mâine. Nu știu însă cum o va primi. Cum va fi. Paradoxal, dar ar putea să plângă. Sau m-ar putea chiar lovi, iar de asta, recunosc, îmi e frică. Mă va întreba, aproape strigând, cum de am ajuns aici. Iar eu o să tac, ca ultima dată. Pentru că nu voi ști. S-a întâmplat și gata, aș putea să-i răspund. Nu poți controla astfel de întâmplări. Sau poate că nici nu va dori să afle și va fi surd de la bun început. Şi orb. Şi mut. Sau poate că-i prea curând. Sau poate că-i târziu. Poate că nu va dori niciun fel de schimbare. Să rămânem ca la început. Mă va întreba dacă mai avem vreo șansă împreună sau dacă ne-a rămas ceva de făcut. Împreună. Va striga la mine și-mi va arunca în față că am greșit, sigur că da, am greșit. Iar eu am să tac. Incapabilă să îi arăt că îmi pasă. Sau aș putea să-l mint iar mâine să-l privesc în ochi. Nu s-a întâmplat nimic. Niciodată. Sau aș putea să rămân ascunsă în spatele fricilor mele. Și neputințelor. Și trădărilor mele. Sau aș putea să trag aer în piept și să-i spun, pur și simplu:

Cred că e bine să știți.

Vi s-a intentat un proces.

Cariokinetic.

Sunt martorul lui principal.

Putem revoca judecătorul, dar asta nu e deloc esențial.

Nu așteptați citația, că nu va veni.

Serviciul funcționează prost, tare prost.

Am putea, totuși, să vorbim cu grefierul, el știe încheierea pe de rost.


* * *

Din cauza neînțelegerii diagnosticului, pacientul ia decizii nepotrivite. Doar 3,2% din populație asociază termenul de “proces cariokinetic” cu cancerul, 5,7% cu cel de “neo” (rostit scurt şi precipitat), 20,2% fiind mai norocoși, asociind corect ceea ce aud neprescurtat, adică “neoplasm”. Așa ai dori să fii informat?

Doar 26% dintre medici comunică întotdeauna sau adesea prognosticul pacientului. Așa ai dori să fii prevenit?

73% dintre medici consideră că adevărul destabilizează pacientul din punct de vedere emoțional, teama de a nu-i face rău reprezentând cea mai importantă barieră în comunicarea onestă a diagnosticului sau a prognosticului. Medicii se tem de exteriorizarea propriilor emoții sau de modul în care pot face față emoțiilor exteriorizate de pacient. Așa ai dori să fii sprijinit?

În peste 80% dintre cazuri familia exercită presiuni asupra medicului de a nu comunica onest cu pacientul în cazul unui diagnostic de cancer. Așa ai dori să fii iubit?

___________________________________________________

(Cifrele folosite sunt doar o parte din cele care mi-au dat serios de gândit: “Comunicarea în cancer – Pregătirea, percepţii şi practici ale medicilor oncologi, hematologi şi de îngrijiri paliative, aşteptări ale populaţiei şi cadrul normativ”, Daniela Viorica Moşoiu, Teză de doctorat)

Dec 022011
 

Avem 3 tipuri de sine: sinele ideal, sinele artificial si sinele real. Desi sunt constructe psihologice cu care operam in capetele noastre, ele se refera la sau devin perceptibile prin atitudini, comportamente si actiuni concrete. Iti propun sa analizam impreuna aceste 3 tipuri de sine.

Sinele ideal:

Apartine timpului viitor, fiind proiectia (o imagine mentala) unui set de trasaturi si comportamente asociate la care aspiri, pe care iti doresti sa le manifesti. In raport cu momentul prezent al sinelui poate fi la o distanta in timp variabila, mai departe de sinele tau actual (cel care esti acum) sau mai aproape. Distanta pe axa timpului reprezinta o tensiune asociata satisfactiei sau sentimentului de multumire in raport cu tine insati/insuti. Relatia dintre sinele ideal si cel actual (din prezent) arata in felul urmator: cu cat sinele ideal este mai indepartat cu atat tensiunea este mai inalta si nivelul de satisfactie personala mai mic. Cu cat este mai aproape de cel care esti in prezent cu atat tensiunea e mai joasa, iar gradul de satisfactie este mai mare. Un exemplu: iti doresti sa fii o persoana disciplinata, adica sa urmezi un plan – o trasatura pe care o admiri la o alta persoana. Constati la tine lenevia si efortul chinuitor de a respecta programul. Putem aprecia ca esti destul de aproape de aceasta trasatura, daca ne raportam la sinele din viitor, intrucat intr-o anumita masura manifesti disciplina; te chinui, dar totusi reusesti sa urmezi macar o parte din plan. Dar cat de disciplinat e cineva care isi face un plan dar nu tine cont de el, desi aspira sa manifeste aceasta trasatura?

Sinele ideal este construit (nu neaparat in mod constient) ca urmare a relatiilor cu persoane semnificative cum ar fi un parinte, un unchi, fratele, prieten, profesor, mentori, artisti si chiar autori de carti.

Sinele artificial (ne-natural):

Este favoritul meu si cred ca inamicul personal numarul 1 pentru multi oameni si care ia decizii de viata cu consecinte impovaratoare asociate unui sentiment de nemultumire constant.

Apartine prezentului si este construit (vezi teoria invatarii sociale) ca urmare a influentelor din mediul familial, educational si social. Multi oameni investiti cu autoritate ti-au spus cine esti (Esti o proasta. Nu te duce capul. Ce baiat inteligent! Sa fii bun la suflet si sa nu te certi.) si cum trebuie sa fii conform unor norme, valori, traditii si filosofii personale de viata.

Sinele artificial se recunoaste cu usurinta dupa verbul trebuie (trebuie sa fac, trebuie sa fiu, trebuie sa spun, asa trebuie si e normal). Unde exista un trebuie exista aproape sigur o componenta a acestui sine. O persoana care traieste prin acest tip de sine experimenteaza viata ca fiind nesatisfacatoare, dificila si adesea chinuitoare fara sa existe in realitate motive obiective. Sentimentul de multumire in raport cu propria existenta se asociaza adesea cu recompense exterioare si gratificatiile imediate care sunt cautate compensator pentru gradul de insatisfactie interioara.

Sinele real (natural):

Preferatul meu (si asupra caruia lucrez impreuna cu clientii mei, constienti fiind de responsabilitatea pentru calitatea vietii personale) pe care-l voi descrie in doar cateva cuvinte care contin si un criteriu dupa care-l poti identifica in momentele in care se manifesta.

Iti place al naibii de tare asa cum esti in prezent.

Exista un sambure de narcisism aici? Da, exista o doza de narcisism sanatos. Te placi atunci cand te gandesti la tine sau cand te re-prezinti pe tine. Te simti in acord cu valorile tale interioare si comportamentul tau reflecta aceste valori, adica nu sunt doar declarative. Te placi asa cum esti (adesea!) si te simti bine chiar foarte bine in pielea ta. Experimentezi constant un sentiment de placere si de confort in raport cu tine insuti/insati. Nu inseamna sa nu traiesti emotii, sentimente si ganduri din registrul negativ doar ca sentimentul asociat manifestarii sinelui real este prezent intr-un fel difuz si in fundal. Manifestarile tale au o nota de naturalete si inocenta care place si celorlalti din jurul tau.

Sinele real se reflecta in spontaneitate deoarece este ancorat in prezentul experiential. Astfel ca, ceea ce manifesti curge natural din interiorul tau, iar tu lasi aceasta curgere sa fie. Sinele real este curgator si nu are nimic de-a face cu eforturile chinuitoare de fi sau de a te manifesta intr-un fel asteptat si apreciat de catre ceilalti. O persoana devine artificiala cand se modeleaza constrangand-se, adica isi limiteaza manifestarea spontana, pentru a se conforma asteptarilor celorlalti semnificativi. Sinele real si sinele artificial sunt in polaritate. Naturaletea, spontaneitatea acompaniate de senzatia de placere sunt definitorii pentru sinele real.

Sinele real nu anuleaza modelarea de comportamente, invatarea de noi atitudini, dezvoltarea de abilitati si nici autocontrolul. Diferenta de sinele artificial o face decizia constienta si efortul voluntar in aceste directii. Daca imi doresc sa fiu un tip mai rabdator (o trasatura din sinele ideal) voi exersa anumite comportamente in aceasta directie, insa luand in considerare o masura potrivita cu natura mea reala (sinele real). Cat de rabdator pot fi daca sunt un coleric? Cred ca intr-o masura mai mica decat un tip flegmatic. Cat de curajos pot fi daca sunt prin natura mea cu un nivel de anxietate mai ridicat?

Cum poti tu descoperi sinele real? Observandu-ti actiunile concrete cotidiene si testand in realitate ipotezele cu privire la atitudinile tale. Multa vreme am crezut despre mine ca sunt un extrovertit. Fals in raport cu sinele real, introversia fiind in natura mea, dar parte dintr-un sine artificial.

Asta-I telul unei dezvoltari personale: sa devii ceea ce esti in mod real si sa valorifici asta in plan social. Daca prin natura ta esti un mar, de ce sa te chinui sa devii sau sa fii un cires? Dar la ce folos sa fii un mar daca toata lumea vrea cirese? Te chinui sa faci cirese? Ce-ar fi sa ai curaj si sa te muti intr-un loc in care exista unii care cauta mere si nu doar cirese?

Sa devii ceea ce esti prin natura ta nu prea cred ca se intampla pe la 20 de ani decat daca ai avut parte de parinti exceptionali in educatie psihologica sau de parinti care isi manifestau sinele real. Vestea buna este ca dupa 25 de ani sau mai precis dupa desprinderea de mediul familial si scolar sinele real tinde sa se manifeste in pofida sinelui artificial (conform studiilor de genetica comportamentala). Prin efort constient poti derula acest proces ceva mai rapid caci viata e scurta si finita iar beneficiile unei vieti in acord cu sinele real merita!

 Comentariile sunt închise pentru ideal, artificial si natural in psihologia sinelui