Iul 202012
 

Nu-mi pot imagina iubirea adevarata decat alaturi de sentimentul libertatii. Dar ce este pana la urma iubirea adevarata? Si care este adevarata iubire?

Cred ca iubirea adevarata este o modalitate intima si personala de manifestare a libertatii noastre interioare. Toti suntem liberi sa iubim, fiecare in felul nostru. Nimeni nu-si propune sau nu sa iubeasca. Nimeni niciodata nu-ti poate interzice sau nu-ti poate cere “hai, incearca sa ma iubesti” sau “nu ma iubi”. Nu vad altfel iubirea adevarata, decat sentimentul ce incolteste in mintea si in corpul tau, fie ca vrei sau nu vrei, in afara unui act de vointa sau staruinta.

A iubi este o expresie a libertatii personale ce nu-ti poate fi luata vreodata. A iubi cu adevarat presupune a respecta libertatea celui pe care il iubesti – chiar si libertatea de a ramane sau a pleca.

Iubirea adevarata este o forma de exprimare a libertatii, prin care, simplu: un El o alege pe o Ea, in acelasi timp in care, aceeasi Ea, il alege exact pe El, fara prea multe cuvinte si gesturi formale. O intamplare fericita in care 2 oameni se simt mai bine cand sunt aproape unul de celalalt, cautandu-si unul prezenta celuilalt. Cine iti poate lua sentimentul unei chemari atat de profunde, intime, personale? Te trezesti doar cu el/ea in gand si nimeni altcineva nu mai conteaza. Iubirea adevarata nu are vreo legatura cu arta seductiei, cu talentele seductive si nu presupune munca de convingere. Cel care te iubeste este cel care, pur si simplu, nu-si poate controla zambetul in momentul in care te vede, se impiedica, greseste si se balbaie uneori, se inroseste, face poate gesturi prostesti, insa pentru tine este adorabil oricum.

Cred ca iubirea adevarata inseamna reciprocitate. Nu cred in iubirile unilaterale. Este o chestiune strict personala, e alegerea fiecaruia, de a ramane sau nu alaturi de cel care nu iubeste – mie imi pare o modalitate de existenta costisitoare din punct de vedere emotional, o scurgere de energie aproape fara sens (si care, din cunostintele mele, nu a facut pe nimeni fericit).

Nu-mi pot imagina iubirea adevarata decat alaturi de sentimentul de admiratiei. Cand te iubesc iti admir fiecare gest, fiecare cuvant, te admir pentru felul in care gandesti, felul in care arati,  in care ai gasit potrivit sa te manifesti, pentru bunatatea si generozitatea ta, pentru felul in care alegi sa iti traiesti fiecare clipa (mai ales cele alaturi de mine). A iubi inseamna a vedea in celalalt tot ce are mai frumos si mai bun!

A iubi cu adevarat inseamna a-l iubi cu tot cu defecte, stiu, invizibile la inceput, insa pe masura trecerii timpului, inevitabil se releva o serie de atribute suplimentare din celalalt spectru, ce solicita la tine capacitatea de toleranta si acceptare.

Daca celalat nu descopera, nu vede la tine acele calitati care te fac demn(a) de iubirea lui/ei, nici eu nu vad cum s-ar mai vorbi despre iubire. Daca tu nu vezi un dram de frumusete, inteligenta sau bunatate, cine altcineva te-ar putea convinge de aceasta?

Iubirea este sentimentul care se descopera si, desigur, se cultiva. Iubirea vine peste tine, pe neanuntate si nicidecum atunci cand o cauti, o „invoci” sau alergi dupa ea. Un lucru inteligent pe care il poate face cineva in iubire este acela de a o primi in viata sa…Pentru ca iubirea adevarata nu se gaseste pe toate drumurile…

 Comentariile sunt închise pentru How do I love

Limitless

 Posted by on 18 iulie 2012  Autocunoastere, Experiente
Iul 182012
 

“Fight like hell, just like I did.” – Lance Armstrong

  

Am primit de la colegul meu, Emilian Croitoru, un articol care exprima intr-o maniera foarte detaliata, coerenta si lucida trairile, emotiile, experientele lui din timpul participarii la triatlonul din St Polten – Austria. Nu m-am putut abtine : -) (lipsa de autocontrol?) si l-am rugat sa imi acorde permisiunea de a-l publica. M-a frapat modul in care si-a formulat obiectivul, dar mai ales planul de actiune pentru atingerea obiectivului indraznet, de altfel, pe care si l-a stabilit. Izbitor este ca, desi crescut (probabil), ca noi toti, intr-o societate care incurajeaza competitia, a participat la triatlon nu pentru a castiga in fata altora, ci pentru a face fata siesi, pentru a isi depasi recordul personal, pentru a fi mai bun ca Emilian cel de ieri. Fara comparatii cu ceilalti participanti. Doar comparandu-se cu el insusi.

 

Limite? Norme? Reguli? Constrangeri? In numeroase cazuri, acestea nu exista per se. Sunt create doar de mintile noastre  care aleg deseori sa ramana inchise, punand bariere unei vaste game de posibilitati pe care optam sa le lasam neexplorate. Nu pledez pentru depasirea limitelor fara a ne lua in considerare aptitudinile, competentele, realitatea. Insa atentie la diferenta dintre realitatea obiectiva si cea subiectiva (care in fapt nici macar nu este o realitate, ci este o perceptie subiectiva a realitatii). Consider inoportun ca o persoana suferind de glaucom, de pilda, sa isi stabileasca un obiectiv de tipul: in doua saptamani de acum incolo sa particip la concursul de tir cu arcul, chiar daca motivatia este enorma. In aceste cazuri, dorinta nu este suficienta pentru a compensa lipsa posibilitatilor reale de indeplinire a scopului. Dar…din momentul in care scopul a fost fixat tinand cont de toate aspectele obiective pe care le poti lua in considerare…sky is the limit. Continue reading »

 Comentariile sunt închise pentru Limitless