Aug 152012
 

Am încercat să redau în scris o scurtă meditaţie asupra morţii pentru cei care cred că meditaţia asupra acestei sperietori (de care, by the way, nu scapi nici tu, nici eu, nici copilul tău nou născut, nici cele mai speciale persoane din viaţa ta) te îndepărtează de miezul vieţii. Cred că dacă meditaţia asupra morţii este realizată fără a fi întreruptă brusc, are puterea de a ne scoate din letargie, de a ne deschide ochii până acum închişi, de a vedea valoarea acolo unde uşile erau ferecate (de minţile noastre), de a crea poduri acolo unde ne creasem singuri prăpăstii.

Este doar un exerciţiu asupra valorii unei persoane iubite, dar mai sunt şi alte tipuri de meditaţii, ca de pildă meditaţia asupra propriei morţi sau asupra morţii unor persoane cu care ai anumite similitudini, fără a fi persoane iubite.

Meditaţia poate dura oricât, până când simţi ceea ce trebuie să simţi. În ceea ce mă priveşte, durează aproximativ 15-20 minute şi este efectuată atunci când îmi dau seama că mă leg de detalii nesemnificative şi că las să îmi scape printre degete oameni preţioşi pe care raţional vorbind ar trebui să îi valorizez mai mult. Neştiind cum să mă trezesc şi emoţional (şi să resimt valoarea lor din rărunchi), recurg la cele de mai jos. Celor care îi iau pe cei care îi iubesc „for granted” şi nu ştiu că mâine s-ar putea să nu mai aibă nimic din ce au azi, le recomand de asemenea meditaţia.

Deocamdată, ia un loc şi închipuie-ţi că el / ea a murit. Continue reading »