Sep 022013
 

Profit de faptul că un curs fain de psihologie socială se desfăşoară chiar acum, pentru a povesti (din nou, dar prima dată aici) despre unul dintre „locurile” mele preferate de petrecere a timpului online: Coursera.org.

Un portal care adună la un loc, as we speak, 433 de cursuri de la unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume (Stanford, Johns Hopkins, Pennsylvania, University of London – pentru a menţiona doar câteva), în limbile engleză, spaniolă, franceză şi chiar chineză. Este vorba despre cursuri online, gratuite. La care ai acces doar creându-ţi un cont.

Dar entuziasmul meu nu se opreşte aici. De fapt aici abia începe.

Entuziasmul meu ia proporţii pe măsură ce cursurile la care m-am înscris încep şi se derulează. Pe scurt, lucrurile stau cam aşa: după ce te înscrii la un curs, primeşti notificări prin e-mail când se apropie data de început a cursului. Uneori eşti invitat să completezi un chestionar de început.

Cursul în sine înseamnă o colecţie de video lectures cu o durată care variază între 10 şi 20 de minute (profesorul care ţine cursul la Universitatea respectivă este filmat), o serie de quizz-uri (un quizz urmează de obicei unei secţiuni de cursuri filmate), o listă de recomandări bibliografice – disponibile tot pe platformă şi temele (de mijloc şi final de curs). Există şi un forum de discuţii cu un milion de topicuri (la un curs se înscriu simultan câteva zeci de mii de cursanţi din toată lumea), iar dacă primeşti un punctaj de minim 70% (la unele cursuri limita e şi mai ridicată), participarea îţi este recunoscută printr-un certificat.

Dar motivul pentru care iubesc eu platforma asta este legat de… cum să vă spun… felul în care se predă. Iar pe acesta, cum să vi-l descriu? Logic? Uşor de înţeles? Relevant? Fără fasoane? La obiect? Conectat mereu mereu mereu cu viaţa reală, cu situaţiile în care poţi aplica ceea ce ţi se predă. Documentat – aşa de documentat, încât de multe ori pun pe pauză, notez, caut, citesc, reiau. Îmi vine să zic “de alt nivel”, cu tot riscul de a părea snoabă.

Este o educaţie de alt nivel. Gratuită. La un click distanţă. Întrebarea este: aveţi ce vă trebuie (curiozitatea, dorinţa, determinarea) pentru a profita de ea?

Vă las în încheiere cu un TED în care Daphne Koller (unul dintre cei doi fondatori Coursera) povesteşte cum i-a venit ideea şi planuri de viitor are. Enjoy!

 Comentariile sunt închise pentru NU AI SĂ CREZI! Educaţia pe care ţi-ai dorit-o întotdeauna e la un click distanţă!  Etichetate cu:,