Iul 132011
 

Examinarea relatiilor de iubire nu e inclusa la bac si nici la licenta. Nici nu are cum deoarece nu exista in nici o programa scolara la noi in tara. Insa, un examen la aceasta disciplina (da, da, chiar poate deveni o disciplina) mi se pare necesar pentru a ne construi repere interioare si, ulterior, sa putem experimenta si creea relatii mai armonioase cu alti oameni.

(De ce mă iubeşti? Hm… pot „inventa” nişte motive care să-mi explice declaraţia. Ea îi spune „te iubesc”, iar el întreabă „de ce”. Ea răspunde cu bună credinţă oferindu-i o „poveste”. Desigur, situaţia poate fi inversată: el face declaraţia, iar ea îi pune întrebarea şi el îi „oferă” o poveste motivându-şi declaraţia generată la un nivel fizic de o cascadă neurohormonală).

Mintea crează poveşti, cele mai numeroase nici măcar de adormit copiii, în care mulţi adulţi cred fără nici cele mai mici semne de îndoială. Nu mă refer aici la îndoiala generată de insecuritatea interioară. Îndoiala cu privire la poveştile minţii cuiva se numeşte la mine scepticism. În această privinţă sunt încă la cursuri şi mă antrenez cu perseverenţă, fiind de felul meu (adică în firea umană) credul. „Nu tot ce zboară se mănancă” zice înţelepciunea populară pe care oricum n-aş miza, nefiind o sursă de încredere (profund biasată şi contradictorie), doar că nu e chiar atât de simplu să ne lăsăm ghidaţi de îndemnul acestui proverb şi ne protejăm de propria naivitate, deoarece ca vieţuitoare sociale (fiind echipaţi de selecţia naturală în acest sens) ne vine mai degrabă să ne încredem unii în ceilalţi cel puţin când facem parte din acelaşi grup.

Cred că naivitatea are o legătură cu tendinţa de a ne fixa în tipare (evident, n-ar fi singura legătură), căci tiparele au o desfăşurare previzibilă, iar previzibilitatea oferă certitudine, iar aceasta ne calmează şi ne face să trăim un sentiment de siguranţă. În privinţa oamenilor, previzibilitatea unei persoane ne lasă impresia de încredere, de stabilitate, dar pe de altă o astfel de persoană poate părea cam plictisitoare.

Cuvintele sunt înşelătoare, iar în ceea ce priveşte stabilirea unui adevăr sunt de departe unelte nu tocmai potrivite pe care unii ştiu să le manipuleze cu artă cu bune ori cu rele intenţii. Nu m-aş baza pe cuvintele cuiva, nici măcar pe ale mele, fără a observa ceea ce face concret în sensul a ceea ce exprimă. Dacă el îţi spune că te iubeşte, te simţi iubită? Sunt necesare o serie de acţiuni astfel încât să ai sentimentul că eşti iubită. Mai mult, fiecare se simte iubit în felul său diferit de un altul. Poate te simţi iubită când eşti apreciată pentru rafinamentul tău vestimentar sau, şi poate când eşti îmbrăţisată cu tandreţe. Ne simţim iubiţi în mai multe feluri, iar Gary Chapman descrie aceste feluri în cartea lui cu limbajele iubirii în cuplu. Cred că e de preferat să ne cunoaştem felurile în care ne simţim iubiţi să fim deschişi la a experimenta şi altele noi, dacă vrem să ne scutim de suferinţe inutile şi să ne creştem poate un sentiment ceva mai durabil de fericire. Nu, crede-mă pe cuvânt, nu e suficient să citeşti acea carte ori o alta ca să descoperi cum îţi doreşti să fii iubită. Experienţa şi înţelegerea (poate şi cu ajutorul unor cărţi bine alese) sunt necesare când îţi doreşti şi eşti orientat spre creştere şi descoperire. O idee valabilă cred eu în privinţa a orice atâta vreme cât costurile unei experienţe nu sunt mai mari decât investiţiile de resurse ori când riscurile sunt apreciate ca fiind tolerabile. Nu e necesar să consumi heroină ca să înţelegi mecanismele sistemului opiod şi cravingul unui dependent.

Putem înţelege o relaţie dintre doi oameni ca fiind alcătuită din 3 dimensiuni asociate sistemelor neurohormonale cu care suntem echipaţi:

Încrederea asociată sistemului de ataşament bazat pe oxitocină ,

Dragostea – sistemul iubirii romantice bazat pe serotonină şi dopamină,

Sexualitate – sistemul dorinţei sexuale bazat estrogen şi testosteron . Acestea pot funcţiona separat ori interconectat în diferite combinaţii ceea ce face posibilă apariţia unor situaţii interesante, cum ar fi:

o relaţie de prietenie între un bărbat şi o femeie,

două relaţii de dragoste în paralel (de ex, ea fiind puternic ataşată de soţul ei şi îndrăgostită de un alt bărbat),

sau, un bărbat simultan îndrăgostit de două femei. (exemplele reciproce sunt valabile!)

Ştim bine că oamenii se grăbesc să judece aspru astfel de situaţii, de cele mai multe ori invocând în sprijinul judecăţii morale valori ca sinceritate, fidelitate, loialitate, culpabilizând şi persecutând pe cei implicaţi.

Dar sa nu uit, caci imi veni la un moment de reflectie ideea de a mai adauga o dimensiune si anume:

Discernamantul bazat pe sistemul ratiunii asociat cortexului prefrontal ca fiind cel responsabil (mai rar, caci e dificila confruntarea cu „mama natura”) de evaluarea unor actiuni, cum ar fi costurile implicarii intr-o relatie cu un barbat al alteia ori cu o femeie deja „luata”, si implicit o serie de decizii asociate unor riscuri pe care cateodata le poti anticipa daca acest sistem e bine antrenat.  E o dimensiune, care cred eu ca merita ceva atentie, caci evaluarea, selectarea si ulterior, gestionarea unor relatii par a conduce la avantaje sociale si profesionale.

Câteodată mai visez şi eu (din zona mea nonconformistă) cum că oamenii în calitate de adulţi responsabili îşi vor defini cu claritate natura relaţiei ca o experienţă în doi (sau trei, depinde de preferinţe) asumată fără a mai fi necesară intervenţia publică fie de natură religioasă sau, şi social-juridică. Mai precis, el şi ea ar putea negocia un fel de contract cu drepturi şi obligaţii (fără să apeleze neapărat la notar ori avocat) ca un fel de definiţie comună pentru relaţia lor de iubire. Nu prea văd cum o relaţie s-ar putea dezvolta fără ca cei implicaţi să nu dispună de o definiţie împărtăşită a relaţiei. Nu văd niciun motiv pentru care un adult matur ar accepta să i se spună de o a treia instanţă (părinţi, religie, grupuri sociale), uneori chiar la modul imperativ, cum anume să trăiască într-o relaţie de iubire. De ce să nu experimentezi şi să greşeşti? Iar asta fără să fii judecat, etichetat, culpabilizat ca fiind imoral, iresponsabil, nebun, proastă, curvă ori curvar. O educaţie sănătoasă în privinţa relaţiilor de cuplu începe în familie, însă fără acceptare, sprijin şi încurajare nu poate fi decât nesănătoasă. De ce fiica ta adolescentă să nu încerce o experienţă de iubire cu acel baiat pe care-l place chiar dacă el nu se potriveşte cu preferinţele tale? Tot ce poţi face „bine”este să o înveţi de responsabilitatea deciziei ei şi să o asiguri de încrederea ta ca tată şi să fii acolo când are nevoie. E oare atât de dificil? Cred că da, pentru că nici tu la rândul tău nu ai beneficiat de o astfel de educaţie. Însă, există şi dezvăţ, dacă îţi doreşti şi îţi faci timp ca fiul ori fiica ta să devină un adult echilibrat, autonom şi responsabil de propriul destin.

Şi, în final, mergând pe firele ideilor, ajungem la capătul lor, care în mod inevitabil poartă numele de educaţie. Mă simt iritat când ştiu că sistemul educaţional recompensează ori sancţionează şi se concentrează la modul absolut aproape pe discipline care nu au nimic de-a face cu relaţiile dintre oameni. Mai aud pe ici-colo, de un consilier ori psiholog şcolar care organizează câte un atelier de lucru pe tema relaţiilor. După mine, aceşti oameni care derulează astfel de proiecte ar trebui recompensaţi înzecit. Însă, cine bagă de seamă? Nimeni. Nu merge la matematică, nu e bun de nimic! Creşterea psihologică nu pare să intereseze pe cineva atâta vreme cât cantitatea de cunoştinţe ca echivalent pentru I.Q. este premiată şi celebrată atât de profesori cât şi de părinţi, iar cât despre cei de la nivelul decizional în privinţa politicilor educaţionale aceştia nici nu pătrund cu mintea. Reforma pare a fi un nume pretenţios pentru nişte măsuri luate dezorganizat şi aleator ale căror efecte concrete sunt clare pentru oricine. Crezi că vinovat este el, elevul ori studentul? Nu cred, rezultatele lui reprezintă efectele sistemului tău şi politicii tale în privinţa educaţiei. Dar mă opresc, căci am ajuns la un alt subiect care merită mai mult timp şi mai multă atenţie poate într-un alt articol.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.