Feb 012012
 

Tocmai ce-am primit un mail aburind de la o fată foarte tânără și frumoasă, cu un titlu de vin cald:  “Întăriri”. Draga de ea, fata tânără și frumoasă, îmi spune, timid, cam așa:         “… dacă vreți cumva să știți ce ne-a dat nouă la examene, la psihoterapie, la militară, la defectologie … eu, să știți … cu drag … și vă trimit și rezumatele mele, poate v-ajută la ceva.”

Când fetele tinere și frumoase te întăresc, în lumea asta nu mai rămâne loc de niciun eșec.

O temă de examen: o metodă de psihoterapie care-ți place. Bun. Da’ de ce?

Subtitlu (o dau naibii de psihanaliză în seara asta): De ce m-aș existenţializa

Pentru că este, după mine, cea mai modestă dintre psihoterapii, chiar dacă, paradoxal, este cea mai citită și mai cultivată (are în spate vreo trei mii de ani de filosofii).

Pentru că nu vindecă nimic, niciodată. Pentru că știe oricând, ca orice iubit minunat, că relația, ora de întâlnire terapeutică, nu poate deveni altceva decât o mărturie minoră la asumarea angajamentului celuilalt de a-și trăi singur sensul și viața. Pentru că este doar o metodă a repetiției pentru existență, care se mulțumește oricând să accepte că reprezentația finală e numai a existenţei în sine. Pentru că se retrage, în liniște, în spatele ofițerului vieții civile, atunci când omul ei e capabil să-și susțină propriul și prezentul ales “da”. Pentru că nu dorește victoria, pentru că victoria nu există. Pentru că știe și își asumă faptul că procesul de creștere al clientului nu se va finaliza niciodată. Pentru că nu uită nicicând că atâta timp cât există viață, există curgere, libertate, sens și schimbare.  Şi că există moarte. Şi că moartea nu doare.

Pentru că în continuare e la fel de modestă, n-are loc în orgolii pentru mulțumire de sine sau de vreo felicitare pentru vindecare. (Știți deja, nu-i așa? Psihoterapia nu vindecă nimic, niciodată.)

Pentru că este autentică pân’ la cer şi-napoi tocmai pentru c-a înțeles că autenticitatea nu poate fi niciodată atinsă, fiind atât de curgătoare, că n-are capăt și că nu se va sfârși niciodată. Pentru că știe că a fi autentic înseamnă să curgi odată cu condiția umană, dar în așa fel încât să nu te lași curs, să nu fi tu la cheremul apelor.

Pentru că lucrează cu oameni care își pun întrebări și mai apoi le rostesc cu voce tare, care nu sunt dependenți de răspunsurile altora, care au gândire critică și dorință de a gândi pentru sine.

Pentru că încurajează clientul să nu rămână în turmă.

Pentru c-a înțeles că turma nu-i aleasă.

Pentru că-ţi arată ce înseamnă pentru universul întreg fiinţarea ta asumată: cea mai veritabilă urmă.

Pentru că terapeuții existențialiști sunt ai dracului de deștepți.

Pentru că l-au citit pe Camus, câteodată s-au enervat pe Kierkegaard, l-au aplaudat pe Nietzsche, s-au străduit să pătrundă în intuitivele esențe cu Husserl, s-au apropiat, atât cât le-a fost permis, de prozaica poezie a fenomenologiei lui Heidegger și, dacă le-a fost greață cândva, s-au tratat cu Sartre. Pentru că încă se străduiesc să dialogheze, buberian, eu-el și, câteodată, eu-tu.  Pentru că li se face pielea găină când şi-l imaginează, în lagăr, pe Frankl.

Pentru că terapeuții existențialiști citesc literatură și filosofie existențială, știu că ea există și sunt interesați s-o folosească. Și pentru că pot s-o facă.

Pentru că eficiența lor nu se măsoară în mânuirea de tehnici și mai ales pentru că, atunci când se așează în fața clientului lor, nu folosesc scaune goale.

Pentru că pot tolera, rămânând întotdeauna uimiți, enorma tensiune generată de gradul de conștiință al realității.

Pentru că propriile lor experiențe întunecate nu le-au handicapat existențele, ci le-au străluminat.

Pentru că terapeuții existențialiști știu că există și știință, dar și poezie.

Pentru că, absolut tot timpul, dilemele uman-existențiale ale clienților lor au la fel de mare relevanță pentru viețile lor personale.

Pentru că se mulțumesc ca experiența echipei și temeinicia relației terapeutice să aibă un caracter comun. Cel mai comun.

Modest și comun.

Așa văd eu o psihoterapie care-mi place.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.