Feb 252011
 

“Asta-i chiar enervant”, zic, click-uind, din greşeală, pe interconexiuni.ro. “Ăsta nu e site-ul lui Adrian.” Cum de (nu)-l văzusem pe Adrian acolo unde nu era? Ce (nu) văzusem? Că nu era? Imposibil. Văzusem ce era, văzusem interconexiunile. Văzusem prezenţa lor, nu absenţa lui Adrian. Dădusem peste interconexiuni, dar eu îl vroiam pe Adrian. (A se citi “adrian-nuţă.ro”, altfel cine ştie în ce belele publice intru, absolutamente nevinovată. A se-nţelege, vă rog, că din pure (de)limitări artistice, nu puteam folosi “presidency.ro”, de exemplu. Şi-apoi, cum să boldeşti un astfel de titlu: “Ăsta nu e site-ul lui Băsescu Traian!”? Pobeda nu era maşină, ci ceas, şi nu i s-a dat, ci i s-a luat… bietul Sorin, ar fi stat în emisiuni televizate cel puţin jumătate de an.) Mă aflam deja pe interconexiuni.ro, zic, dar aş fi vrut s-ajung pe site-ul lui Adrian, pentru c-aveam trebuinţă să recitesc ce (re)scrie pe-acolo, gravitaţional. Iar pentru c-am vrut, l-am văzut pe Adrian care nu este (n-am nicio îndoială că Vanghelie se răsuceşte în moalele scaun primărial) în locul a ceva ce chiar e. Ei, asta-i bună! (Înainte de autocenzură: “Ei, drăcia dracului!”) Cum să văd absenţa cuiva în locul prezenţei a altceva?

S-o luăm da capo (mă scuzaţi, da’ mie-mi ia cam mult timp să-nţeleg cum stau lucrurile): aşadar, închizând interconexiunile, am decretat, ferm: “ăsta nu e site-ul lui Adrian.” Este ceea ce percepţia mea a grăit, că nu e site-ul lui Adrian? Da’ de unde!, fată deşteaptă, percepţia asta, nu ca mine, n-a spus deloc aşa ceva, pentru simplul motiv că eu, cât de nevrozată aş fi fost, n-am văzut şi nu voi putea vedea nicicând absenţa (site-ului) lui Adrian. Am văzut interconexiunile, însă, pentru că doream altceva, datele corecte ale percepţiei mele au fost mistificate adecvat de către aşteptarea mea fixistă şi traduse,  foarte prompt, într-un limbaj ferm si frustrat (să-i zic şi eronat, în toată corectitudinea lui de deziderat?). Ce-am făcut, de fapt? Am abuzat, pur şi simplu, de real (ar trebui revizuit Codul Penal), punându-i în cârcă ceea ce aşteptările mele au invocat, învinovăţindu-l în subsidiar chiar de mistificare, fără să-i las o cât de micuţă cale de apărare. (Punem însă pariu că va găsi, într-un fel sau altul, o cale de atac imediat?)

Acţiunea mea ce-a fost? Un click ce-mi aducea ceva. Orice acţiune, nu-i aşa, doreşte să intre în posesia a ceva ce nu are sau să creeze ceva ce încă nu există, drept urmare, calea de la prezenţă la absenţă e îngrozitor de scurtă şi nesemnalizată. (Aşa am tras eu concluzia că vânătăile nu se fac singure.) Câteodată mi-ar plăcea ca realitatea asta să se împotrivească mai mult şi să vorbească o limbă română mai clară. Verbalizăm ceea ce avem în funcţie de ceea ce am vrea să obţinem. Mie exprimarea asta nu prea-mi este pe plac, mai ales că-mi pare cam lunecoasă, plus că-i imperfectă şi părtinitoare până-n măduva raţionamentului ei transductiv, indecent de preferenţial. … Mda. Mă gândesc c-ar trebui să fiu mai clară, dacă vreau să-mi citiţi în continuare articolele – … ce exemplu simplu să vă dau, ca să-l înţeleg până şi eu? Să încercăm aşa: de-aia bărbatul când îşi găseşte acasă amanta care-l aşteaptă (la casa ei, vreau să spun), încălcând grosolan regula compusă a prezenţei/absenţei, nu spune “asta nu-i nevasta mea care nu este”. Pur şi simplu rostogoleşte, tăcut, doar golul ce se întâmplă – aperceptiv, atemporal.

Interconex gol, aproape fundamental.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.