Feb 062011
 

Cand ne gandim la actorii care ne-au cucerit, care ne-au convins, care ne-au fermecat, DA, ne gandim la Al Pacino. Pentru ca stie sa ne priveasca, direct in ochii minții noastre, fara nici o rezerva. Cu siguranța nu are cei mai frumosi ochi, insa are una din cele mai patrunzatoare priviri ale ecranului.

Studiul de caz al acestui articol este filmul Scent of a Woman, o poveste de atitudine.

Amintesc ca este vorba de un fost colonel, care a orbit intre timp si s-a izolat intr-o tacere imparsasita doar uneori cu o sticla de whiskey, pana in momentul in care familia, pentru ca pleaca in vacanta, ii gaseste un „old-sitter”. Baiatul este un student cu o personalitate nesigura si vulnerabila. In acest fel se creaza situatia si contextul in care personajul Colonel Frank Slade va paternaliza si il va invata pe acest tanar cateva secrete ale sensului de a trai. Felul in care descoperim cele doua personalitati de-a lungul filmului, ne creaza emotii si tensiune, pentru ca mai intai vedem zona controlata a lui Slade, iar apoi in middle point il vedem fragil si neajutorat; Charlie, studentul, este fragil ca o coaja de ou la inceput, insa pus in fata unor situatii limita, are cele mai mature reactii; in urma acestei aventuri (calatoria la New York, Slade este la limita sinuciderii, apoi conduce un Ferrary, dansul din restaurant si lectia despre femei) prietenia va deveni garantata. Duritatea Colonelului este simtita in voce, mers si instructiuni, atitudinea sa este in continuare de Colonel, desi contextual vietii nu mai permite aceasta, insa aceasta atitudine devine perfecta in contextul universitatii in care Charlie, impotriva vointei sale si cu riscul de a-si pierde sansa studiilor, este presat sa recunoasca si sa “toarne” actiunea unor colegi care s-au razbunat pe directorul corupt. In acest moment critic, Slade deturneaza un sistem educational putrezit in autosuficienta.

Secventa este chiar aici si discursul este dovada unei atitudini elocvente, directe si spusa dintr-o mare convingere pentru adevar. In acel moment, deficienta Colonelului (a fi orb) devine o virtute pentru simbolistica vederii conceptuale, iar acest fapt ii creste credibilitatea si admiratia intregului auditoriu, creat de studenti care se doreau straluciti si profesori care se credeau mentori. In acest fel Charlie primeste cea mai eficienta lectie de maturizare. Iar pe voi va invit să va descoperiti actorul interior pe propria scena, care nu poate exista fara atitudine.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  One Response to “Atitudine la vedere”

  1. Nu are legatura cu substanta acestui articol dar mi-am adus aminte vazand poza cu Slade dansand.
    Cand am vazut filmul aceasta scena mi s-a parut „trasa de par”. Un orb danseaza tango cu o domnisoara necunoscuta ca niste dansatori profesionisti… Parca ar fi repetat figurile de mii de ori.
    Descoperind tangoul am constatat ca este perfect posibil ! Tangoul nu este doar un dans ci este un mod de a comunica cu ajutorul corpului. Doi dansatori buni pot face ceea ce ati vazut in film fara sa se fi intalnit vreodata. Asta este cea mai mare frumusete .

Sorry, the comment form is closed at this time.