Feb 172011
 

Imaginează-te ca fiind o maimuţă. Oare crezi că mai există un „you and me”?

Imaginează-te că esti parte dintr-un copac, însă fără să fii conştientă de asta, adică nu ştii exact unde începi şi unde anume te termini. Nu există o delimitare şi nu poţi afirma „Eu sunt Ramura X  (sunt specială), iar tu de lângă mine, Ramura Y (te simpatizez) şi tu mai de dincolo eşti Ramura Z  (atât de nesuferită)”.  De fapt, în acest fel eşti copacul, dar nu eşti un anume copac, care poate afirma „Eu sunt Copacul X (sunt isteţ), iar tu de colo eşti Copacul Y (urât, te resping) şi tu de dincolo, un alt Copac Z (mai puţin isteţ decât mine). În acest fel, nu mai eşti un copac, ci toţi copacii. Dar fiind copacul, fără a numi o graniţă, nu ştiu de ce nu ai fi pământul în care sunt rădăcinile, aerul din jur, lumina soarelui sau picăturile de ploaie. Fără conştiinţa delimitărilor nu vei şti unde începi şi unde te sfârşeşti. Eşti nediferenţiat, adică Totul, un Întreg indivizibil.

Stau pe sol aşezat şi respir. Adie vântul, e puţin frig. Clipesc. Corpul tremură pentru a degaja căldură. Inima bate, sângele circulă, unele celule sunt înlocuite de altele. Fac Eu ceva din toate astea? Nu, se întâmplă de la sine. Eu m-am aşezat în acest loc. Însă cum am făcut asta? Am gândit asta şi s-a întâmplat cu o minimă atenţie din partea mea. Însă în ce măsură am participat Eu în coordonarea tuturor grupelor musculare şi oaselor, articulaţiilor, înclinării corpului, transmisiei impulsurilor nervoase de la cortexul motor până la sinapsele cu muşchii implicaţi? Imposibil de cuantificat, dar se pare că doar într-o foarte mică măsură. Doar o decizie conştientă, mentală, iar tot ansamblul de mişcări necesare s-a desfăşurat aproape de la sine. Ştiu că puteam să mă opresc printr-o altă decizie şi un alt ansamblu de miscări corporale s-ar fi derulat. Să însemne asta, că Eu sunt, atunci când gândesc? Iar când sunt conştient de ceea ce gândesc, sunt un Eu conştient? Aşadar, când nu există gânduri, Eu nu sunt. Iar atunci când se întâmplă gândirea şi eu nu sunt conştient de ea, putem spune ca sunt un Eu inconştient.

Dacă Eu respir, oare nu sunt aerul? Fără acest aer, Eu nu aş fi. Fără plantele care împrospătează acest aer, eu nu aş fi. Fără pământul pe care stau aşezat, cum aş putea fi? În acest fel, sunt Totul. Fără flux mental ca în timpul somnului profund, Eu nu sunt, fiind Totul şi, evident, nu ştiu asta (nu sunt conştient). În acest caz, sunt Totul, dar nediferenţiat de Tot, deoarece nu sunt conştient. În acest fel, când cineva devine tot mai conştient, devine tot mai diferenţiat. De exemplu, sunt bărbat (sunt conştient de identitatea masculină) şi nu femeie sau sunt adult şi nu copil, ceea ce nu înseamnă că nu mă pot copilări într-un anume context (adult fiind, îl voi alege). Însă, simultan în acest proces, cineva este în continuare Totul, Întregul unitar. Contrastul figură – fond din psihologia gestalt poate fi o analogie potrivită, doar că figura pare o fi o figură doar în lumina conştiinţei. Dacă vizualizezi o foaie de hârtie albă cu multe puncte ici-colo, creierul tău va creea o formă acolo unde există un oarecare aranjament întâmplător, un tipar, de puncte, să zicem un căluţ de mare. În coala de hârtie nu există niciun cal de mare. Forma lui există doar în mintea privitorului tot aşa cum norii de pe cer nu sunt cămile, fluturi, dragoni şi altele.

Din perspectiva Întregului sunt nicăieri şi peste tot. Nu există o localizare a mea, decât dacă există cineva care observă. Sună cunoscut? Este una din implicaţiile filozofice ale experimentului double-slit din mecanica cuantică. Din perspectiva observatorului, sunt localizat aici şi acum şi delimitat de restul fiinţelor şi obiectelor din lumea înconjurătoare.

Iar acum putem numi Întregul, Dumnezeu ori Sine, şi ne oprim aici, renunţând din motive raţionale la a-i atribui calităţi umane. Când te situezi în perspectiva observatorului (eului) Sinele devine acolo sau dincolo de tine şi invers (o situaţie în care există riscul unei fragmentări psihotice). Perspectiva dihotomică crează separarea, care nu corespunde realităţii fizice, ci doar unei realităţi mentale. În realitatea fizică există diferenţiere aşa cum există lungimi de undă diferite, pe care noi oamenii le percepem, dar nu pe toate, doar pe cele pentru care avem un aparat senzorial potrivit sau cu ajutorul unor dispozitive, numindu-le diferit. Sinele nu este acolo sau dincolo de Univers, nici diferit de ceea ce este aici şi acum. Sinele este tot ceea ce este în acest moment. Perspectiva unificată (motiv pentru care îndrăgesc terapia unificării) presupune conştientizarea relaţiei dintre Sine şi Eu. Ce poţi face pentru asta? Nimic. Sinele se întâmplă la momentul prezent şi nu este undeva acolo şi nici altundeva aproape. Doar aici şi acum. Tot ce poţi face, dacă putem spune aşa, este să te mişti odată cu prezentul.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.