autentificarea iluziei de sine

 Posted by on 15 noiembrie 2011  Responsabilitate
Noi 152011
 



Ce aspiraţie poate fi autenticitatea! Îţi poţi dori să fii o persoană autentica sau cu alte cuvinte sa-ti descoperi sinele autentic. Dincolo de jocurile minţii (renumitele defense ale sinelui!)… în raport cu un altul îţi descoperi autenticitatea sau mai degrabă limitele propriei autenticităţi. Până unde poţi merge? Mai întâi cum defineşti autenticitatea? Putem reflecta în felul următor. Eu sunt un pictor şi pictez acum câteva idei. Sunt autorul acestei opere. Autenticitatea unei opere cum se stabileşte? Cu ajutorul unei comisii de experţi. Oare am nevoie de nişte experţi pentru a stabili adevărul meu? In cazul autenticitatii de sine sa fie vorba de niste experti psihologi?

Autenticitatea acestei opere reflectă realitatea mea. Pictez o serie de idei. De ce nu ar fi autentice, adică inautentice sau contrafăcute? Comisia de experţi invitată de mine (fara spaga!) a stabilit că nu sunt eu autorul acestor idei. Sunt preluate de la un alt artist. Ok. Verdictul? Aceste idei sunt inautentice. Bine, dar aceste idei îmi sunt potrivite. Reflectă o realitate personală  pe care mi-o asum.

Eu mă exprim sau o parte din mine se exprimă in scris. Sunt oare inautentic ori autentic? Dacă ceea ce exprim este diferit de ceea ce cred, îmi doresc şi simt, sunt inautentic? Dar dacă nu sunt conştient de ceea ce simt sau de ceea ce am nevoie?

Zicala este „una spui şi alta faci”. Pornind de la această zicală în privinţa unui om se numeşte inautenticitate? Dacă cineva îţi spune una şi face cu totul altceva, poate fi suspectat de inautenticitate sau de nesinceritate? Se cere parca o delimitare conceptuala. Autentic ar fi ceva conform cu adevărul, de netăgăduit. Stabilirea, cred eu,a  autenticitatii unui om, este imposibila. Dinamica sinelui este schimbătoare. De aceea, este dinamică, sinele nefiind o entitate fixa decat in capul meu, dar raportat la experienta trecatoare, sinele este schimbator. Nu sunt acelasi in realitatea experientiala. Sunt Eu, acelasi, doar in capul meu, adica in realitatea semantica.

Ceea ce acum poate fi autentic, peste o săptămână ar putea fi inautentic. Te iubesc azi. Dar mâine seară? Nu. Oare să însemne asta că ne despărţim? Dacă azi te apreciez, iar mâine nu, ba dincontră te critic, înseamnă că sunt inautentic? În seara asta ea este afectuoasă, mâine distantă şi rece. Este ea autentică? Tu care citeşti poţi numi asta ca fiind labilitate emoţională. Ai nevoie de cineva care să-ţi reamintească în fiecare zi cât de iubită eşti, chiar dacă el nu simte aşa ceva în fiecare zi?

Dar pentru ce să rişte un adevăr emoţional? Ar putea fi respins, abandonat, criticat, judecat. Invitaţia la inautenticitate seamănă cu acele simpatice şi îmbombonate invitaţii la nuntă. Designul răpeşte privirea şi întunecă raţiunea. Ceea ce simţi în mod autentic vei reprima, nega ori raţionaliza, proiecta, intelectualiza – câteva mecanisme celebre de protecţie ale eului. Nu o mai iubeşti. Te-ai săturat de ea. Iar situaţia asta durează nu doar de o seară, două, ci de o lună de zile (alteori un an, doi şi chiar mai mulţi!). Vrei doar să te desparţi, dar nu ştii cum să gestionezi momentul şi trăirile tale. Mai ales, că ea este atât de înţelegătoare şi te doreşte alături de ea. Autentic este ceea ce simţi şi crezi cu adevărat sau conform cu realitatea interioară la un moment dat. Când momentele se repetă, iar ceea ce simţi şi crezi şi faci devin constante, atunci devine veridic şi îmi place să cred că urmează momentul onestităţii în raport cu ea. Şi acest moment al dezvăluirii urmează doar cu condiţia ca el să devină conştient şi să-şi asume ceea simte şi crede. Urmează o renegociere a regulilor de relaţie sau separarea.

Un om autentic este un om conştient. Mai putin cand nu este constient. Asadar, uneori autenticitatea implica participare constienta. Nu doar. Mai adăugăm curaj şi onestitate. Pot fi conştient şi pot păstra doar pentru mine (ce cred despre tine ori despre relaţia noastră, ce simt şi am nevoie), manifestând un alt comportament (disimulând prin, de exemplu, aprecieri şi complimente), şi pot fi conştient şi de frica care îmi blochează exprimarea deoarece mă astept la critică şi culpabilizare. Inautentic sau ipocrit? Ipocrit? Ok. Ipocrizia lui este autentică? Şi la ce bun atâta conştienţă? Fără comunicare nimeni nu te poate bănui de vreo elevare a conştiinţei. Dar ceea ce simţi, poate fi cumplit… de periculos sau ameninţător pentru echilibrul eului tău. Ostilitate, silă, dezgust, disperare, culpabilizare sunt câteva din cele mai „teribile” trăiri pentru un eu în raport cu cineva semnificativ şi de care poate este ataşat.   Ce face eul cu aceste „teribile” emoţii? Ceea ce a învăţat. Vor fi ascunse, camuflate şi proiectate în exterior (asupra partenerului, imaginându-şi că îi aparţin). Dacă autenticitatea are de-a face cu cunoaşterea de sine, atunci inautenticitatea se leagă de ignoranţa de sine. Nu putem discuta despre autenticitate când un om nu se cunoaşte pe sine. Şi cât de mult şi profund te poţi cunoaşte având în vedere natura mereu schimbătoare a vieţii mentale? Există constante personale (structurale) şi variabile care pot fi identificate în timp şi cu răbdare. Iar lumina pe care o aducem în privinţa sinelui (cum sunt eu?, cine sunt eu? poate fi o întrebare înşelătoare) nu duce obligatoriu la autenticitate. O persoană mai conştientă nu este neapărat autentică. Cineva cu tendinţe duplicitare poate fi autentic în duplicitatea lui. Autentic nu inseamnă sincer, ci conform cu realitatea… cui? A mea, aşa cum este la un moment dat. Autenticitatea are legătură cu prezentul experienţei. Nesinceritatea mea este autentică. Discreţia mea este autentică. Se potriveşte cu mine, cu realitatea mea interioară sau cu adevărul meu aşa cum sunt la un moment dat. Sunt furios pe tine şi prefer să reprim (să conţin) această emoţie. Nu arunc un picior în uşă, nici nu mă apuc de jiu-jitsu cu articulaţiile tale şi nici nu vorbesc vulgar cu adresă la originile tale strămoşeşti pe linie maternă.

Devine copilăresc când emitem judecăţi despre cineva atribuindu-i valorile de autentic şi inautentic, admirând oamenii autentici şi rejectându-i pe cei inautentici, catalogaţi prin prisma unor repere personale neconştientizate şi confuze (niste valori în stadiul embrionar!).

Dorinţa de a trăi autentic, iar aici este o constantă, se referă la a trăi conform cu valorile personale. Iar asta nu înseamnă neapărat sinceritate şi dezvăluire în comunicare. Dar dacă sinceritatea este una din valorile tale, comunicarea sinceră (constantă) este o acţiune autentică şi poţi spune despre tine în privinţa acestui aspect că eşti o persoană autentică. Nu esti fragmentat sau sinele este unificat macar in privinta anumitor aspecte. Esti congruent cu tine insati/insuti. Crezi in anumite valori si principii etice si in consecinta manifesti comportamente in acord cu acestea. Experienta psihologica subiectiva a armoniei sinelui consta in sentimentul de bine si senzatia de relaxare oarecum constante in viata ta. Intrebarea nu este Cine sunt Eu? Mai potrivit este sa te intrebi Cum sunt Eu in acest moment? Sau, poate chiar mai potrivit, Ce anume experimentez acum? Cu atentie si rabdare dupa ceva vreme, vei descoperi autenticitatea sinelui pe baza dovezilor experientei personale, dar avand in vedere si feedbackul unor oameni cu care interactionezi adesea.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.