cometariu totusi

 Posted by on 17 februarie 2011  Spiritualitate si religie
Feb 172011
 

Mi se pare foarte interesant ca tocmai reprezentantii institutiei si stiintei care si-au propus studierea sufletului au ajuns la concluzia ca acesta nu exista!

Eu ma gandeam, in naivitatea mea, ca daca spui ca lucrurile sunt doar acestea pe care le vedem sau deducem e ca si cum anulezi infinitul, si deci libertatea. Folosesc cu frica aceste cuvinte mari, mai ales aici printre specialisti, dar cred ca tocmai orizonturile nesfarsite si spatiile deschise ne ingaduiesc bucuria si speranta ca oricat ai parcurge nu ajungi la sfarsit. Incerc din rasputeri, in acelasi timp, sa nu ma las prada iluziilor sau dogmei, ci sa observ ce se intampla. Cateodata mi se pare ca „we don’t get the hole picture”, ca parca vedem doar cateva cercuri in plan bidimensional dintr-o „pipa” tridimensionala si am impresia ca lucrurile sunt mult mai complexe decat ne-ar putea trece vre-odata prin cap. Si tocmai aici sta frumusetea, ca oamenii vor avea mereu teren de studiu in fata. Ca sa nu mai zic ca parca cu cat faci un pas inainte, urmatorul se inventeaza si apare, si nu numai unul ci enorm de multe. Mi se pare o lume de nesfarsite posibilitati si probabilitati.

Nu stiu daca asta are legatura cu sufletul sau dumnezeu, care pana la urma sunt doar niste simboluri in spatele carora de multe ori nu e mare lucru. Daca nu vrem sa punem.

Zic si eu. Hm?

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  4 Responses to “cometariu totusi”

  1. Cred ca imi liseste sufletul…atata timp cat nu inteleg dilema ! E oare periculos sa cred ca sufletul exista si ne „deserveste” daca ne purtam frumos cu el ?? Oare oamenii de stiinta care trag asemenea concluzii cauta roti dintate care angreneaza mecanismele subtile ale sufletului sau or fi constatat ca , dragul de el (sufletul) nu se supune legii gravitatiei…
    Ca nu cuprindem toata zarea ( ma bag eu in traduceri…poetice) e vreo problema ? Nu-i periculos sa ne indoim de propriile limite?

  2. Corina, multumesc pentru interventia foarte simpatica. 🙂

    Ramona, multumesc mult pentru raspiuns si incerc sa ma explic:
    ma simt ingradita daca ma gandesc ca nu exista decat emotii si ganduri, care sunt niste „simple” circuite prin creier si succesiuni de secvente si altceva nimic nu mai exista. Eu nu cred ca daca am reusi sa reproducem aceste procese la un moment dat, putem crea un asa-zis „suflet”. Parca mai lipseste ceva dar nu stiu acum sa ma explic mai departe. Ma gandesc si revin ceva mai coerent. 🙂

  3. si eu zic la fel!
    dupa o noapte de perpeleala ca urmare a participarii la conferinta sus numita….sa ramai asa….peste noapte fara proptele…nu e prea usor! Noroc ca pana dimineata s-au intors…proptelele..si sufletul la locul lui! Acolo unde a fost intotdeauna! Auzi..sa-ti sara sufletul din piept si mai multe nu…cand afla despre el ca este o iluzie! Desigur asa cum a spus si A.Nuta daca ti se iau proptelele devii imediat depresiv…si tot asa , pentru cine nu „suporta sa auda acest adevar ” exista antidepresive! Prefer sa combat depresia cu ideea de suflet!

  4. sunt de acord ca “we don’t get the hole picture”, si sunt foarte de acord cu „Mi se pare o lume de nesfarsite posibilitati si probabilitati”
    Ce anume te-a facut sa te simti atat de ingradita, ca nu am inteles exact 🙂

Sorry, the comment form is closed at this time.