Iul 282011
 

Emoţiile intense sunt indicatori de acces în privinţa recuperarii unor amintiri. O idee la care voi reveni. Însă ştim bine cum că memoria este un proces reconstructiv. Amintirile nu sunt de încredere. Dacă îţi imaginezi o conversaţie cu un extraterestru o poţi numi amintire odata încheiat procesul imaginativ, deoarece conversatia va fi retinuta în memoria de lunga durata. În situatia în care procesul a fost derulat într-o stare de constiinţă modificată poţi ulterior chiar crede (cu atât mai mult când crezi cu tărie în prezenţa lor prin apropiere) că ai petrecut câteva ore minunate cu acea entitate din Tau Ceti, un sistem solar care are în centru o stea asemenea Soarelui aflată la 12 ani lumină – motiv de interes pentru căutătorii de viaţă extraterestră.

Se poate intampla ca o persoană care îşi doreşte o astfel de conversaţie (în funcţie de preocupări poate fi chiar cu Dumnezeu, cu sufletul cuiva drag ori cu spiritul vreunui animal ca în calatoriile samanice) sa intre spontan într-o stare de reverie acompaniată de o emoţie intensă de bucurie ori de seninătate, iar mintea va genera un film al acestei conversaţii în care persoana va fi un personaj activ şi nu un spectator. Procesul imaginativ crează, mixând informaţii care sunt deja prezente în memoria de lungă durată. Starea conştiinţei la momentul derulării filmului fiind alterată şi deci filtrul raţiunii adormit (în unele cazuri nu cred că există) filmul dobândeşte caracterul realităţii.

Nu te grăbi. Nu e nimeni nebun aici. O astfel de persoană va avea unele îndoieli cu privire la veridicitatea întâlnirii. Fără aceste îndoieli, pot fi de acord şi putem avansa ipoteza unui derapaj psihotic. Oare chiar să se fi întâmplat? E doar imaginaţie? Dar a fost atât de real! Subiectul nostru nu ştie că aşa zisa realitatea e fabricată în interiorul capului de către un mare regizor, creierul. (într-un anume sens, suntem co-participanţi la o iluzie colectivă creată de creierele noastre şi pe care o numim realitate obiectivă.)

Spre deosebire de regizorii de filme de la Hollywood, creierul reuşeşte să creeze filme care par extrem de reale, deoarece dispune de toate modalităţile senzoriale. Integrarea senzorială extinsă (nu doar a informaţiei vizuale) într-un film fiind, de altfel, şi aspiraţia regizorilor şi programatorilor de realităţi virtuale.

Cum e posibilă o aşa păcăleală? Iluzia e alimentată de emoţiile intense şi ample. Am trăit pe pielea mea, ne spune subiectul. Emoţia reprezintă energia care alimentează filmul. Fără curent electric nu avem film. Emoţia este asociată unor interpretări cognitive. Emisfera stângă crează povestea (în cuvinte) a ceea ce simţim conform neurostiintelor cognitive. În toată această poveste, subiectul nostru a devenit un agent fără liber arbitru (exista studii care arata ca acest liber arbitru e mai degraba iluzoriu), deoarece câmpul conştiintei sale este drastic limitat. Astfel că, filmul se derulează automat fără participare conştientă şi voluntară, astfel că nu poate pune pauză la film şi derula înapoi pentru a revedea secvenţa în care entitatea îi dezvăluia secretul fericirii ori al călătoriei în timp.

Cu mare uşurinţă, intrucât emoţia trăită intens a ancorat solid amintirea, va relata povestea conversaţiei neobisnuite şi altor persoane, adăugând alte elemente (de validare) care nu au fost prezente la momentul evenimentului. Totuşi, confruntat cu scepticismul unora, eroul nostru se decide să încerce o sedinţă de hipnoză. Ce crezi că descoperă? Neobisnuita intalnire chiar a avut loc, deoarece experienţa a fost… solid memorată, dar reconstruită cu poveşti în care crede şi care sunt (ca orice credinţă) puternic conectate la identitatea de sine. Mai mult, hipnotizatorul biasat de propria sa expertiză şi de propriile credinţe, îi validează teoria, introducând elemente sugestive în starea hipnotică.

Memoria este un proces reconstructiv şi dinamic asemenea unui fişier în care scriem mai mereu (nu ştim că facem asta!) şi nu fix, static cum este un fişier închis acum 10 ani şi pe care dacă îl redeschidem astăzi este acelaşi.

Încredinţat de acest adevăr (nu de acesta, ci de cel de mai sus) îşi face un blog sau scrie o carte pentru a împărtăşi publicului larg povestea sa. Încurajat de apetenţa publicului pentru mistic şi ezoteric va porni o campanie de promovare a existenţei acelor entitati din Tau Ceti, asumandu-şi un rol de mesager pentru umanitate. S-ar putea să fie un tip fericit (mai ales, că face tot mai des calatorii diplomatice), deoarece şi-a găsit un sens nobil, iar în ceea ce ne priveşte cred că ne putem întoarce la ipoteza cu derapajul.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.