Apr 152011
 

Scrierea ce urmează aparţine invitatei mele, Denisa Dervis, care a reuşit să transpună în cuvinte ceea ce eu am reuşit doar să gândesc.

Despre alegere şi alte necuvinte…14.04.2011

Să fie oare adevărat că viaţa este un examen fără nici un răspuns corect (Yalom)? 

Într-o primă fază doar mă întreb apoi îmi ţes pânze de gânduri în care mă pot chiar încurca şi în care mă pot zbate până la epuizare, apoi să zac obosită şi încurcată în ele….e odihnitor, e relaxant…e bine…Asta mi se poate întâmpla acum, ca un final previzibil sau poate nu? Sunt curioasă totuşi…aşa că îmi arunc un……

Dar,

din moment ce Omul poate spune despre acţiunile sale sau ale altora/despre zicerile sale sau ale altora/despre orice altceva care mie poate imi scapă acum, că a fost corect sau greşit acel anume, atunci înseamnă că există acele răspunsuri corecte la care se raportează pentru a putea spune că celelalte răspunsuri sunt greşite.

Şi cine spune care sunt acele răspunsuri corecte? De unde ştiu acei Judecători răspunsurile corecte?….

Şi merg puţin mai departe…..

Oamenii nu s-au putut pune de acord asupra unui răspuns comun pe care să-l considere corect sau greşit….şi undeva pe scara evoluţiei au mers în a alege răspunsul majorităţii şi a anula răspunsul minorităţii, a supune la vot şi a număra răspunsurile mai multe şi acelea să fie considerate răspunsurile corecte……

Concluzia: răspunsurile corecte sunt cele ale majorităţii, ale celor mulţi.

Şi aşa înţeleg eu că a apărut diferenţierea între corect şi greşit, între bine şi rău. O diferenţiere generală, între două mulţimi, una mai mare şi cealaltă mai mică, neintersectate niciodată. Şi dacă faci parte din acea majoritate, nu-i aşa?, eşti îndreptăţit să judeci……sub protecţia majorităţii. Înţeleg de aici că atunci când te contopeşti în mulţimea cea mare, Majoritatea, poţi face şi desface în siguranţă iar dacă uneori ai accese de individualitate, şi îţi doreşti să rămâi, de frica neapartenenţei, prin suprimarea, uciderea individualităţii, Tu măi Omule, poţi fi iertat.  

E: De ce ţie frică măi Omule, de neapartenenţă?

O: Sunt plin de frici: pentru mine neapartenenţa este egală cu singurătatea, cu neacceptarea, cu respingerea, cu neiubirea, cu nesiguranţa, cu pedeapsa pentru greşelile mele……

E: Şi vrei să spui că Majoritatea te ajută să te vindeci de toate aceste frici?

O: Da, Majoritatea îmi oferă confortul acceptării, socializării, apropierii de ceilalţi, iubire, iertare…

E: Înţeleg că acestă Majoritate de care îmi vorbeşti este foarte ofertantă….

O: Da, este, dar cu o condiţie: aceea de a fi în acord cu ea…..cu legile ei, cu cerinţele ei

E: Majoritatea despre care îmi vorbeşti are legi?

O: O, da….o mulţime…

E: Şi tu trebuie să le respecţi pe toate?

O: Pe toate.

E: Şi dacă nu, ce se întâmplă?

O: Sunt aspru pedepsit! E îngrozitor să fii pedepsit de Majoritate…

E: Dar daca necesităţile tale, măi Omule, sunt altele? Ce faci? Cum te descurci atunci?

O: Păi n-am decât două soluţii: renunţ la nevoile mele şi mă contopesc în nevoile Majorităţii sau am mici scăpări de satisfacere a acestora, de care evident mă simt vinovat sau sunt făcut vinovat şi pentru care apoi îmi cer iertare….

E: Şi iertarea o primeşti aşa necondiţionat?

O: O primesc doar dacă mă căiesc cu adevărat!

E: Păi viaţa ta în sânul acestei Majorităţi semănă cu chinul….Te văd chinuit de vinovăţie, te văd acuzat că eşti, te văd cerşind iubire doar pentru că ţi-ai permis să fii tu, te văd încătuşat, neliber şi trist….Unde ţi-e fericirea?

O: Fericirea noastră, a oamenilor ce acceptă chinul şi îl trăiesc din plin, nu este ceva imediat, ne e promisă în Viaţa de Apoi.

E: Şi crezi în această promisiune? Ce te face să crezi în ea?

O: Sper să fie adevărată……..nouă de mici ni se spune “crede şi nu cerceta!”

Şi l-am lăsat pe Om chinuit şi m-am întors la mine…Care mine?….La EU.

Şi l-am privit……..e slab şi speriat, e plin de griji şi de întrebări, de trăiri, de emoţii şi senzaţii….. de…necuvinte.

Şi Omul chinuit mi-a spus că, evident, dacă renunţ la acest EU, Majoritatea mă va susţine, mă va cuprinde şi mă va topi şi remodela……dupa chipul şi asemănarea ei. Voi dispărea EU şi va trăi….ea, Majoritatea.

Şi mi-am cuprins deodată toate necuvintele, le-am  privit cu puţinul curaj care îmi mai rămăsese şi am înţeles că orice poate fi transformat, schimbat, că pot să aleg şi să transform cuprinsul în necuprins şi slabul în puternic, negativul în pozitiv, depărtarea în apropiere, etc.….. Am înţeles că pot să aleg, că pot să fiu dacă vreau….

Şi am înţeles că puterea Majorităţii este aceea de a pedepsi şi a ierta……

Majoritatea mea însă sunt Eu şi dacă nu vreau să mă mai pedepsesc o pot face….şi dacă vreau să mă iert sau nu….o pot face….şi dacă vreau să-i pedepsesc sau nu pe alţii ca urmare a judecăţilor mele, o pot face….şi dacă vreau să iert sau nu…..o pot face…….şi atunci devin puternică, am calităţile Majorităţii fără să fiu ea…….e Alegere şi nu Răspuns.

Un gând rapid: A nu-ţi lua viaţa în propriile mâini înseamnă a permite ca existenţa ta să fie un accident (Yalom)

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  One Response to “Despre alegere şi alte necuvinte”

  1. Cred ca sunt in asentimentul majoritatii cand spun ca acest rationament este foarte adanc. Parerea mea, chiar daca personal nu sunt de accord cu ea, este ca rationamentul e corect.

Sorry, the comment form is closed at this time.