Mar 242011
 

E mult mai uşor să taci. De ce ai vorbi? Cuvântul are puterea de a naşte adevărate furtuni în interiorul celor doi interlocutori. Nu e mai simplu sa iti ascunzi sentimentele? Ok. Sa presupunem ca o faci. Atunci de ce ai pretentia sa ti se ghiceasca gândurile?

Spune-i iubitului sau soţului tău: „Dragul meu, în seara asta nu am dispoziţia necesară pentru a face dragoste. Hai sa încercăm, te rog, când nu voi fi atât de obosită.” Cel mai sincer mod de a comunica ce simţi. Sigur, atunci când tu nu ai chef, iar el îţi dă târcoale, e mai uşor să arunci un pumn de noroi spre el: „Tu nu vezi că mi-e somn? Ce, eşti orb? Lasă-mă în pace. O sa facem dragoste când o sa am chef. Clar?” Sau, mai rău, acuzator: „Tu tot timpul vrei sex, sex şi iar sex. Parca altceva nu ai în cap.” Crezi că spunându-i asta, brusc fantasmele lui sexuale vor dispărea? Nu, doar că nu le va mai manifesta în cadrul cuplului vostru. Le va manifesta eventual singur (în cazul fericit) prin masturbare (dacă tot l-ai acuzat că ar fi obsedat sexual) sau (în cazul mai puţin fericit) în afara cuplului vostru.

A îl bombarda pe celălalt cu cuvinte, transformându-l în găleata noastra de gunoi e infinit mai facil decât a asculta, a oferi feedback permanent, a înţelege şi a securiza. Sigur, în cadrul relaţiei ne aşteptăm ca partenerul să ne citească gândurile, iar dacă nu o face, demarăm ploaia de reproşuri.

Nu există un tipar comun universal valabil al comunicării. E dificil a oferi reţete atâta timp cât fiecare persoană este diferită. Reprezentantele sexului feminin nu comunică de teama de a nu fi cumva criticate, neînţelese sau respinse. E justificabil oarecum: mamele, bunicile lor au urmat acelaşi pattern. Câte generaţii de femei le-au comunicat bărbaţilor lor: „Dragul meu, astăzi pur şi simplu nu am dispoziţia necesară pentru a găti. Ştiu că ţi-ai dori să mănânci tocăniţă, dar eu îmi doresc să fac altceva. Uite…de pildă mi-aş dori să fac o plimbare prin parc. Ce-ar fi să te duci la culcare nemâncat? Te rog, am nevoie de momentul acesta de pauză.”  Bărbaţii au avut alt model: pe de o parte absenţa comunicării sentimentele din cauza faptului că le-ar releva vulnerabilitatea şi pe de altă parte transmiterea dorinţelor „bătând cu pumnul în masă” pentru înfricoşarea duşmanului (i.e. a femeii).

Intimitatea se construieşte pe scheletul comunicării. Altminteri nu-i o intimitate reală. Cine crede că în cadrul unei relaţii unde abundă reproşurile, acuzele sau pur şi simplu unde „se tace” obţine intimitatea dorită, se amăgeşte. Obţine iluzia intimităţii. Din păcate (mi-a fost greu să accept) intimitatea este legată în mod direct de partea sexuală a relaţiei. Pentru a creşte intimitatea sunt obligatorii discuţiile despre feliile moarte sau suferinde ale relaţiei, oricât de jenant sau de neplăcut ar fi. Da, e dificil să îi comunici partenerului tău, pe care îl iubeşti (desigur): „Gradul meu de satisfacţie atunci când facem dragoste este extrem de scăzut.” Dar trebuie să îi spui. Altfel, poţi să îţi iei adio de la intimitate. Ca să concluzionezi împreună cu partenerul tău de ce relaţia a ajuns în acel punct, este recomandat să încerci să identifici cauzalitatea. Dacă îţi negi vina şi eventual  maximizezi vina lui nu ai nicio şansă de a descoperi de ce s-a ajuns la pierderea intimităţii. Deschide-te în faţa lui şi el în faţa ta cu orice risc. Repet: cu orice risc. Altminteri relaţia va muri definitiv. Poţi să o menţii în moarte clinică nedespărţindu-te oficial, dar în interior va fi putredă. Iar tu când vei ajunge acasă zilnic te vei simţi fără viaţă. Iar în fiecare clipă petrecută în cadrul sarcofagului frumos împodobit constituit din tine şi el, vei muri bucată cu bucată. Până când te vei dezintegra. Şi îţi va fi greu să renaşti. Singură sau într-o altă relaţie.

E dificil să vă simţiţi departe unul de altul atunci când vă atingeţi, când vă mângâiaţi, când vă oferiţi tandreţe. De aceea spun că apropierea sexuală (sau cu conotaţii sexuale, de ex: jocurile erotice) recreează intimitatea. Să faci dragoste pentru a păstra dragostea. Sau mai mult: chiar pentru a o înteţi. Comunică partenerului ce îţi doreşti, dar comunică asertiv. Precis, direct şi descriptiv.

Evitarea conflictului, de asemenea, este distructivă. Duce la devitalizarea şi stingerea relaţiei. Alegi să nu îi comunici partenerului nevoile tale de teama de a nu provoca un conflict căruia tu, cea mai sensibilă fiinţă de pe pământ, nu îi vei putea face faţă. Hai mai bine să ne minţim în continuare. Nu-i aşa?

Presupune un efort extrem de ridicat şi o disponibilitate deosebită a înţelege nevoile partenerului şi a nu le evalua. E suficient a le asculta, a-l încuraja să ţi le comunice, a transpune în cuvintele tale ceea ce crezi că vrea să spună, a îi respecta dorinţele (oricât de dureroase ar fi pentru noi; trebuie să recunoaştem că e destul de dureros să îţi auzi partenerul comunicându-ţi: „iubita mea, în viitor recunosc că nu mă văd alături de tine…cel puţin aşa gândesc în acest moment”). Înţelegerea şi acceptarea acestuia aşa cum este el presupune un grad însemnat de iubire şi de maturitate din partea ta. Dacă simţi că nu îl poţi înţelege, fii fericită! Tocmai ai aflat ceva important despre tine: nu îl iubeşti suficient. Eşti dependentă, îţi e frică de singurătate sau vrei să deţii controlul. Eşti o plantă agăţătoare şi vrei să fuzionezi în continuare cu el, deşi tocmai ţi s-a spus în faţă că nevoile lui nu mai coincid cu ale tale. Cel mai înţelept lucru ar fi să accepţi ce tocmai ai auzit.  

Când doi oameni se iubesc reciproc, se cere satisfacerea dorinţelor şi nevoilor profunde ale amândurora. Da. Ale amândurora. Nu doar ale tale. Nu doar ale lui.

În ciuda intimităţii corpurilor, în multe cupluri intimitatea cuvintelor e aproape nulă. Cum reuşim oare să ne dezgolim trupurile cu atâta naturaleţe, dar pudoarea cuvintelor persistă? Parţial înţeleg de ce o facem. În afara fricii de noi înşine (de a ne confrunta cu propriile temeri şi de a sta faţă în faţă cu partea noastră vulnerabilă), comunicarea directă pare a echivala în inconştientul nostru cu demitizarea partenerului. Cel puţin în primii ani ai relaţiei pare a fi nenatural a discuta pe şleau. Iubitul tău este prinţul din poveste (de fapt el e mai degrabă zmeu, iar imaginea de prinţ mintea ta i-a conferit-o : -), iar orice nemulţumire pe care ai putea-o avea cu privire la el îl coboară puţin câte puţin de pe piedestal. Şi cum la început sentimentul de îndrăgostire presupune fuziune (aşa cum simţeai faţă de mama ta când erai mică), identificarea punctelor slabe ale iubitului te obligă să stopezi contopirea. Dar asta nu-i un lucru rău, să ştii! Înseamnă că poţi fi realistă, obiectivă, înseamnă că poţi sta pe picioarele tale, iar dacă el pleacă mâine, tu nu vei muri.

Împărtăşirea trăirilor este crucială în cadrul relaţiei. Verbalizarea brutală: nu. Deschidere, comunicare asertivă, acceptare. Totul merită să fie spus. Dar pe tonul adecvat. Reînvaţă să vorbeşti. Conştientă că îl iubeşti încă. Aşa vei ajunge la o relaţie autentică şi vei redescoperi sexualitatea exuberantă şi plină de satisfacţii, senzualitatea, tandreţea, relaxarea în cadrul cuplului şi deschiderea. Iar dacă nu le vei descoperi: să nu îţi pară rău. Tu le conţii în tine. Rămâne să le descoperi într-o altă relaţie. Poate cea în care ai posibilitatea să devii femeie.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.