Mai 262011
 

…………………………………………………………………………..

Oare în ce scop am pus acele şiruri de puncte? Ce anume am intenţionat să sugerez? Ce motive am ca să încep cu acele puncte de suspensie?

Crezi că îmi poţi oferi o explicaţie? Este un mesaj aici, desigur. Îmi poţi spune, te rog, cum mă simt şi ce m-a motivat ca sa incep cu punctele de mai sus? Convinge-mă de abilităţile tale telepatice.

Când cauţi o explicaţie o vei găsi cu uşurinţă. Oare ce îl face pe el să mă evite? E clar că nu mă place ori se întâlneşte deja cu o altă femeie. De unde poţi fi atât de sigură?

Explicaţiile pe care ni le oferim sunt naive, deoarece operăm în elaborarea lor cu foarte puţine informaţii eronate despre realitate. Puţine şi eronate sau infidele în raport cu concretul experienţei directe. Mintea umană e un fel de păcălici care emite judecăţi eronate by default. Dar nu asta e vestea proastă. Faptul că noi credem cu tărie în aceste judecăţi de multe ori în ciuda dovezilor reprezintă vestea proastă (în literatura de specialitate se numeşte bias de confirmare, un fel de soft al minţii care rulează în background). Am şi o veste bună. Mintea poate fi antrenată pentru a conduce un raţionament. Mă întreb acum de ce nu se predă logica la facultatea de psihologie, iar la seminarii tehnica întrebărilor. Cred că s-ar reduce riscul ca cei mai mulţi să cadă în capcana telepatiei.

Dacă 50 % din creier se ocupă cu procesarea informaţiilor vizuale, editând imagini pe baza a schemelor preexistente, putem fără să greşim să considerăm că suntem într-un film în linii mari acelaşi pentru majoritatea însă cu mari diferenţe de detaliu de la un om la altul. Pot paria că iepurele meu roz nu este identic cu iepurele tău roz. Ne folosim de convenţii (cuvinte şi semne) pentru a ne descrie realităţile interioare, adică experienţele psihologice. Iepurele tău roz este handicapat. De ce mă contrazici când este atât de evident? Îţi judec experienţa ta personală în acest caz reprezentarea unui iepure roz. Când observ astfel de evaluari fie la mine, fie la cei din jur mă amuz şi uneori mă enervez când sunt eu cel vizat. Prefer întrebările şi nu afirmaţiile pentru astfel de situaţii. Sunt în propriul meu film şi tu în al tău. De unde ştii tu ce gânduri am şi ce simt acum? Dispui cumva de un canal subtil de acces la mintea mea? Şi dacă totuşi dispui de el, de ce nu îmi ceri permisiunea de acces? Sunt adult.

Nu spun că uneori nu le nimereşti. Ştiu eu ce este cu tine mai bine decât ştii tu. Poate chiar ştii, dar n-ai vrea să-mi oferi ocazia să devin conştient la rândul meu de experienţa mea din acest moment?

Aici poţi trasa o limită. Cuvintele sunt uneltele potrivite. Însă cred că o comunicare de acest fel este o abilitate ce presupune eforturi constante şi multă atenţie. Consumă multă energie, iar inerţia condiţionărilor este uriasă. Părinţii ştiu mereu ce e mai bine pentru tine. Educatoarea şi profesoara, şeful şi prietenii ştiu ce e mai bine pentru binele tău personal. De asemenea, tu ştii ce e mai bine pentru binele altcuiva.

Ascultă-mă, iepurele ăsta roz nu e de nasul tău. Nu vezi că e handicapat? Ia un popândău. Pentru că depinde de părinte, copilul va renunţa la iepurele roz, colorându-l în albastru şi va accepta popândăul cafeniu. Preferinţa lui a fost înlocuită. Inclinaţia spre literatură a fost substituita cu înclinaţia spre matematici. Similar se întâmplă şi cu experienţele emoţionale. Sunt tristă. N-ai niciun motiv. De ce nu te bucuri? De unde ştii tu că nu are motive? De unde ştii tu că are motive să fie bucuroasă? De dragul lui va simula un strop de bucurie.

De ce nu putem oferi spaţiu pentru ca celălalt să se manifeste aşa cum este la un moment dat? Dacă vrei motiv, gândeşte-te la acel iepure roz handicapat. De ce să nu acceptăm iepurele roz aşa cum este? Măcar din când în când şi relaţia ar tinde către autenticitate. Iepurele tău preferă morcovi ori varză? Poate nişte frunze de leuştean?

Ce ploaie enervantă mă surprind gândind. E caraghios să ne împotrivim vremii. Însă credem şi reuşim în aparenţă să-l schimbăm pe un altul. Reuşita e doar o scamatorie.

Serveşte nişte morcovi. Cu betacarotenul ajungi departe. Dar prefer leuşteanul. Ce iepure defect!

În el, ea apare fragmentarea: nu sunt ok cum sunt. Sunt ok, când sunt cum are nevoie el ori ea.

Accept popândăul cafeniu şi renunt la iepurele roz. Sunt fragmentat. Iepurele roz reprezintă o parte autentică a sinelui care este reprimată şi substituită cu o parte inautentică dar care este ok, adică acceptată de un altul semnificativ.

Atitudinea obisnuita în comunicare consta în evalurea, judecarea, critica şi interpretarea experienţei celuilalt. Cred că ai prins ideea şi mai pe scurt sună cam aşa: „Iepurele tău roz e defect. Ia de aici un popândău cafeniu funcţional”.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.