Sep 062011
 

Idealul de perfectiune exista doar in mintile noastre ganditoare. Perfectiunea nu are de-a face cu realitatea vietii. Imperfectiunea imi pare un atribut mai nimerit vietii, daca ar fi sa o descriu. In realitate, viata este asa cum este nici perfecta, nici defecta. Atributele sunt in mintea mea care incearca o descriere a vietii folosindu-se de uneltele ei, cuvintele.

Simetria, asemanarea si asocierea sunt principii de organizare a tiparelor noastre perceptive.  De aici la idealul de perfectiune nu e decat un pas.

In baza a ceea ce primeste ani de-a randul ca inputuri senzoriale, creierul construieste realitatea. Practic o modeleaza, generand forme (tipare), si face asocieri acolo unde un alt fragment de informatie pare a se potrivi dar cu o conditie: cei doi stimuli (informatii) sa fie prezenti in acelasi timp sau la foarte scurt timp unul dupa altul. Un exemplu: simti un miros de parfum si simultan traiesti o experienta erotica placuta. Creierul a creat legatura (mirosul de parfum si emotia placuta) care devine stabila mai ales daca experienta e repetata. La un moment dat va fi suficient doar sa simti acel miros de parfum ca sa traiesti o emotie erotica placuta.

Emotiile si sentimentele imi par a semana cu un fel de lipici pentru orice fragment de informatie nou. Creierul deruleaza procese continue in mod automat de modelare a realitatii experientiale in baza tiparelor perceptive si comportamentale deja alcatuite. De exemplu, intri in stare de alerta cand seful iti vorbeste mai taios si o parte a mintii inconstiente il asociaza figurii paterne in baza experientei (memorata afectiv) cu tatal tau care comunica cu tine pe acelasi ton (principiul similaritatii). Iar legatura devine si mai solida, daca mai adaugam alte cateva similitudini concrete, cum ar fi culoarea ochilor si forma nasului. Odata ce conexiunea a fost stabilita vei interactiona cu seful la fel cum ai interactionat mica fiind cu tatal tau. Insa, fara sa stii, adica fara a fi constienta de aceasta conexiune care va fi intarita in timp si prin repetitie, astfel incat relatia cu seful tau devine tensionanta, iar colaborarea cu el aproape imposibila. O terapie de calitate va scoate la iveala aceste conexiuni, ajutandu-te la a face diferenta dintre prezentul experientei de relatie cu seful si experienta relationala din trecut cu tatal tau. Acelasi sef si aceeasi atitudine apare si in raport cu alti colegi si cu toate astea doar tu reactionezi intr-un anume fel personal – pe modelul relatiei cu propriul tata.

La acelasi stimul apar multe reactii diferite, intrucat interpretam datele realitatii variat. E ca si cum fiecare dintre noi poarta o pereche de ochelari cu lentile colorate. Unele culori ne creaza dificultati de “vedere”, adica ne fac viata de relatie cu cei din jur aproape o povara.

Creierul, desi o minunatie a naturii, este totusi o improvizatie a selectiei naturale. Nici pe departe perfect, fiind pentru asta suficient sa-i cunosti structurarea anatomica si functionarea pe verticala a celor doua nivele arhaic si modern. Crede-ma pe cuvant, daca nu, te invit la cercetari, sistemul nervos e departe de perfectiune! Iar daca as crede in existenta lui Dumnezeu care a creat omul (teoria creationista), as spune ca omul e o fiinta imperfecta si m-as intreba ce a fost in mintea divina, de altfel perfecta si infinit de inteligenta, incat sa plamadeasca o fiinta cu un astfel de creier. Insa, nu doar creierul e imperfect si defectuos alcatuit in sensul in care genereaza cu mare usurinta iluzii perceptive si cognitive. Nu ai fost martorul unor nevoi şi dorinte contradictorii ori ale unor ganduri şi emotii necuviincioase în raport cu o alta persoana?

Intregul corp ne poate parea imperfect. O coloana vertebrala dreapta si usor curbata in S fragila in insasi alcatuirea ei si care este atat de slab legata la celelalte parti ale scheletului? O usoara presiune intr-o miscare de rasucire brusca aplicata la nivelul vertebrelor cervicale e suficienta pentru a ucide o fiinta umana. O coloana in forma de cruce ne-ar fi avantajat evolutionist, marindu-ne de exemplu capacitatea de a cara hrana si copii, de a lucra pamantul fara sa obosim usor si apoi sa ne doara spatele.

În fata dovezilor obiective nu suntem nici pe departe fiintele minunate create dupa asemanarea si chipul lui Dumnezeu, de altfel perfect, omnipotent şi omniscient. In situatia in care as fi oglinda Lui, as fi nevoit (pe temeiuri rationale) sa cred ca Dumnezeu e o alta fiinta umana, probabil dintr-o lume extraterestra, iar eu rezultatul (o clona!) unui experiment de laborator. Iar daca totusi sustinem cu incapatanare ca Dumnezeu e perfectiunea absoluta, atunci omul in imperfectiunea lui devine un esec al creatiei divine ceea ce ar contrazice atributele divine. (o incapatanare reusita, adica perfecta, poate ignora aceasta concluzie)

Ce varianta preferi? Clona unei fiinte extraterestre, esecul creatiei divine sau rezultatul improvizatiei selectiei naturale? Eu unul prefer varianta improvizatiei evolutioniste care este consistenta logic in sine şi în acord cu dovezile existentei concrete. Lipsa de perfectiune a a formelor de viata ca urmare a selectiei naturale imi arata ca viata nu are o inteligenta si nici nu evolueaza conform unui proiect care ar implica existenta unui designer divin. Nu exista un scop si nici vreun plan in evolutia vietii. Procesul evolutiei se desfasoara SPONTAN cu pasi mici, din aproape in aproape, astfel ca improvizatiile sunt naturale. Iar cel mai la indemana de observat acest proces spontan al vietii este in cresterea unui copil care experimenteaza, exploreaza, descopera lumea impins de o curiozitate naturala si nu de una intelectuala, care apare mai tarziu in dezvoltarea sa. Din nefericire, educatia în felul în care este inteleasa în prezent blocheaza ori perverteste acest impuls natural spre descoperire.

Doar in raport cu perfectiunea (exista oameni care sufera pe aceasta tema) putem crede ca ceea ce observam în evolutia vietii sau (intr-un plan personal) în propria existenta sunt defecte. Mult mai aproape de adevar cred ca suntem atunci cand renuntam la judecati dupa perechea perfectiune – imperfectiune şi, în schimb, IMPROVIZAM! Asta-i, cred eu, un fel de invitatie din partea Vietii.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.