Oct 092012
 

Să le numesc mituri maritale/conjugale? Hmmm…nu ştiu. Mi se pare o formulare mult prea blândă. Le-aş numi mai degrabă bullshit-uri maritale. Nu le-am cunoscut până săptămâna trecută când am citit cartea care le tratează cu (prea) multă clemenţă (dacă mă întrebi pe mine), însă de ceva ani încoace le intuiam. Dacă aş fi fată deşteaptă, m-aş opri din scris chiar în clipa asta, întrucât sunt furioasă şi s-ar putea să las furia să se reverse şi în rândurile ce urmează, fapt ce nu mă va face la final mai puţin furioasă decât în momentul prezent, deoarece „lovitul în perne” nu funcţionează şi aşa-zisul „descărcat” prin exprimarea directă, făţişă şi violentă a emoţiilor este tot un mit (pentru asta citeşte 59 seconds, Richard Wiseman, 2010, Pan Books (MacMillan, London) – căreia, fie vorba între noi, mi-a fost lene să îi elaborez recenzie).

 

În primul rând, ca să fie clar: şi mie mi-ar fi plăcut ca bullshit-urile de mai jos să fie adevărate. Sigur că ar fi fost confortabil să nu fie doar mituri, ci să fie însăşi realitatea. Şi mie mi-ar fi plăcut să existe „the one and only”, „a soulmate for everyone”, soartă, lucruri care dacă e să se întâmple, se vor întâmpla etc. Şi mie mi-ar fi plăcut ca natura umană să fie alta, motiv pentru care mă înfurii deseori. În al doilea rând, dacă tot au existat pe lume nişte oameni care să fi studiat aria psihologiei cuplului în mare amănunt şi cu mare dedicaţie şi profesionalism, de ce să nu le dăm crezare? De când mă interesează subiectul, am adus în diversele discuţii cu semenii unele aspecte pe care le-am citit prin cărţile împrumutate de la Adrian. Şi am ajuns la o concluzie: ori eu nu sunt suficient de convingătoare, ori oamenii sunt atât de reticenţi la schimbarea propriilor idei şi viziuni asupra vieţii şi în plus, valorizează atât de mult experienţa individuală încât orice altceva care diferă de ceea ce cred ei, simt ei, presupun ei sau şi-ar dori ei etc., nu are niciun fel de sâmbure de adevăr. De pildă: „Ce spune, fată, Gottman ăsta? Rahat pe băţ! Nici gând! Nu-i aşa. Stai să îţi povestesc eu experienţa mea şi să vezi că se înşală.”, „Eee, eu nu cred în cercetarea asta ştiinţifică. Altfel e în realitate. Realitatea nu e nici pe departe cum spune cercetarea.” (chiar dacă le spun că cercetarea nu e făcută pe zei, ci pe oameni, adică pe mine, pe tine, pe el, pe ea….deci, trage doar nişte concluzii în baza a ceea ce vede la noi). Cred că în niciun alt domeniu (cu excepţia psihologiei) nu există atâta reticenţă a omului de rând în a înţelege şi însuşi anumite lucruri demonstrate ştiinţific sau emise de persoane care au mai multă experienţă în aria respectivă (ca de pildă experienţa lui Arnold Lazarus transmisă nouă în „Marital Myths” – experienţă de zeci de ani în psihologia cuplului, cu sute de cupluri consiliate, cu seminarii, workshopuri worldwide despre cuplu ş.a.m.d.).

 

Din păcate, tot omul se pricepe la psihologie. Iar la sfârşitul vieţii, oamenii (m-aş bucura ca şi pe parcursul…măcar asta ar însemna că mai există o şansă de a apleca urechea şi la ce spun aceste Cenuşărese ale lumii, şi anume cercetarea şi studiile făcute de profesionişti, fie ele doar şi prin simplă observaţie) se întreabă de ce au suferit în cuplu. Aşa că, fraţilor, deşi ce scrie mai jos este o prostie căci se bazează pe experienţele cu sute de cupluri ale unor oameni care numai asta fac de-o viaţă, dacă aveţi răbdare, citiţi. Şi, desigur, pregătiţi-vă batistele. E de plâns!

 

Bullshit nr. 1Partenerii de cuplu ar trebui să fie cei mai buni prieteni

Prieteniile adevărate sunt acelea în care toate emoţiile şi sentimentele sunt manifestate în cel mai înalt grad, cei doi prieteni sunt total transparenţi unul în faţa celuilalt şi nu joacă niciodată roluri. În prieteniile adevărate, furia nu este ascunsă, direcţionată către alte arii sau negată, ci este exprimată în mod spontan şi constructiv. În prieteniile adevărate (ce-i drept, extrem de rare), nu există tabu-uri emoţionale şi subiecte care nu pot fi atinse. Într-o căsnicie, în schimb, proximitatea fizică atât de prezentă şi continuă, coroborată cu toate sarcinile, obligaţiile şi responsabilităţile zilnice, converg către necesitatea unei zone de intimitate individuală. Şi ca să îţi dau un exemplu: pentru tine, faptul că soţia nu doreşte să performeze în acea arie mult valorizată a sexului oral reprezintă un motiv de frustrare. Eşti căsătorit de 5 ani cu ea, ţi-a enunţat deja de câteva ori că nu va face niciodată aşa ceva în pat cu tine şi ai înţeles-o. În rest, nu ai ce să îi reproşezi. Cu toate astea, din când în când, îţi mai aduci aminte de asta şi îţi vine să îi tragi una în bot din pricina anterior menţionată. Ce faci? Ţi se pare că ajută pe cineva să îi mărturiseşti soţiei ori de câte ori îţi aminteşti cât eşti tu de frustrat, atâta timp cât îţi este cunoscută opinia ei? Părerea mea (şi nu doar a mea) e că nu. Dacă îi spui că eşti nemulţumit o dată pe săptămână, probabil se va sătura, va deveni inhibată în intimitate, iar viaţa voastră sexuală va avea de suferit în plus. Are vreun sens? Nu. Totuşi, nu îţi poţi nega frustrarea şi simţi nevoia să mărturiseşti cuiva. Aşa că, sună un prieten! Povesteşte altcuiva. Găseşte-ţi un prieten bun cu care să vorbeşti câte în lună şi în stele. Nu e neapărat nevoie ca acea persoană să fie soţia sau soţul. Prezenţa unui confident căruia să îi împărtăşeşti orice gând, dilemă, frământare, minimizează o presiune inutilă pe care ai putea să o aduci căsniciei.

Este foarte posibil să ai fantezii sexuale cu cea mai bună prietenă a soţiei. Are vreun sens să îi spui soţiei toate astea? Da, dacă ai crede în mitul „soţul şi soţia ar trebui să fie cei mai buni prieteni”.

Nu toate lucrurile sunt mărturisibile. Există arii care mai mult fac rău căsniciei decât bine (nu neapărat acţiuni, deci aspecte din planul comportamental, ci doar gânduri, adică aspecte încă netranspuse în act). Deci, data viitoare când îţi vine să îi spui iubitei tale „mamăăă, ce aş tăvăli toate blondele din birou”, mai bine abţine-te (chiar dacă ea ştie că îţi plac blondele şi că uneori mai întorci capul când vezi vreuna). Ai suficienţi prieteni pentru asta. Iar dacă nu ai, caută-ţi!

 

Bullshit nr. 2Dragostea romantică va duce sigur la o căsnicie fericită

Oooo, da. Păsărelele ciripeau pe câmpii. Persoanele care aşteaptă de la o căsnicie acelaşi fior pe care l-au simţit în perioada de început a unei relaţii sunt victimele sigure ale unei dezamăgiri crunte peste nişte ani. Atunci când dragostea romantică începe să piară, partenerii se simt înşelaţi (cel puţin în aşteptări). Căsnicia nu este o interacţiune romantică, ci este o relaţie practică şi serioasă. Ai înţeles? Practică! Găsindu-i mereu ciorapii purtaţi trei zile la rând aruncaţi lângă coşul de rufe, dragostea romantică începe să dispară. Şi ce rămâne? Rămâne căsnicia. Iar aceasta e departe de mierea aruncată de îngeri deasupra capetelor voastre în etapa de început. Nu spun că mariajul e murdar şi urât. Spun doar că interacţiunea zilnică în momente care mai de care mai diverse şi mângâierea timp de 20 de ani seara de seara a aceluiaşi trup (uneori mai plinuţ, uneori „gravid”, uneori mai slăbuţ, uneori epilat, uneori neepilat etc.) nu are nimic de-a face cu sexul experimentat alături de Jenna Jameson sau Brad Pitt şi nici cu dragostea plină de fiori pe care o dată ca niciodata…ai simţit-o. Oricum, te imaginezi ca zilnic timp de 20 de ani să simţi fluturi în stomac? Cred că nici nu ţi-ar plăcea, chiar dacă uneori îţi e dor de asta. 

 

 

Bullshit nr. 3Legăturile extraconjugale distrug căsnicia

A avea o relaţie extraconjugală înseamnă că ceva lipseşte din căsnicie. Not true!!!

Lazarus prezintă un caz pe care l-a avut în consiliere în care o femeie care avea tot ceea ce îşi dorea de la soţul ei (cu excepţia unei vieţi sexuale suficient de satisfăcătoare) a căutat împlinire sexuală în alte părţi. Soţul era blând, muncitor, preocupat de bunăstarea ei şi a familiei, un tată excelent, prieten bun etc. – calităţi pe care clienta lui Lazarus le aprecia nespus la un bărbat. Singura parte unde se simţea neîmplinită era sexualitatea. Ştii ce îi trecea prin minte să facă? Să divorţeze. Din punctul ei de vedere sexul ar fi trebuit să fie făcut cel puţin o dată pe zi, în timp ce soţului îi era suficient o dată pe lună. Din experienţa mea (din câte am auzit pe la cei din jur), acest lucru este extrem de dificil de înţeles de oameni (mai ales de femei), iar automat se presupune că nevoile sexuale ale celor doi parteneri sunt oarecum similare. Spune-mi: tu simţi nevoia de sex zilnic sau chiar de câteva ori pe zi? Nu? Ei bine, află că există oameni (mulţi) care simt. Ştii ce înseamnă să te sui pe pereţi de frustrare, chiar dacă alături ai un partener care te iubeşte şi pe care îl iubeşti, dar care efectiv nu poate avea erecţie de trei ori pe zi (cât de des ai tu nevoie)? Ce faci în situaţia asta? Renunţi la tot? Doar pentru o partidă, două, trei? Sigur, poţi alege să rămâi frustrat, însă dacă simţi că eşti capabil de a pune anumite limite unei relaţii extraconjugale, în aşa fel încât să nu îţi pericliteze bunul mers al căsniciei, cel mai înţelept ar fi să îţi împlineşti zonele de „minus” în altă parte.

Sexul extramarital poate chiar creşte calitatea unei căsnicii (apropo, îţi poţi imagina din ce motiv?), poate să nu influenţeze deloc calitatea căsniciei sau o poate distruge. Depinde de tine.

 

Bullshit nr. 4Dacă te simţi vinovat, mărturiseşte

Glumeam! Nu face asta! Pentru ca o căsnicie să rămână viabilă, anumite lucruri trebuie ţinute doar pentru tine (vezi speţa de mai sus cu „răvăşirea blondelor din birou”, chiar dacă gândul te face să te simţi vinovat). Alt mit în strânsă legătură cu acesta e că nu există lucru pe care soţul sau soţia să nu îl cunoască la nivel inconştient. Nu zău? Nu-i aşa şi nu crede acest bullshit.

Are vreun sens să îi spui soţiei că ai avut fantezii cu soră-sa şi că simţi aşa…un fel de ghimpe în inimă din cauza asta?

Dacă vrei să îţi păstrezi căsnicia în limite rezonabile, iar totodată ai ceva pe suflet, dacă nu simţi că ajută căsniciei (nu ţie la nivel individual, ci căsniciei), nu mărturisi!

 

 

Bullshit nr. 5 – Partenerii de cuplu ar trebui să facă totul împreună

De cele mai multe ori, cuplurile căsătorite au reuşit cu succes să transfere responsabilităţi de la părinţii lor către soţi / soţii. Patetic! Când Mimi cea mică o întreabă pe Fifi cea mică dacă poate ieşi afară la joacă, Fifi îi spune lui Mimi: „stai să o întreb pe mama dacă îmi dă voie.”, este oarecum explicabil. Însă dacă Mimi cea mare o întreabă pe Fifi cea mare dacă sâmbătă seara poate ieşi cu fetele la o cafea, iar aceasta spune „stai să văd dacă mă lasă soţul”…cred că deja avem o problemă, mai ales dacă Fifi îşi doreşte să iasă, iar singurul motiv pentru care nu ar ieşi ar fi interdicţia soţului. A nu se confunda cu atitudine lipsită de respect faţă de partener. „The total togetherness” myth este foarte foarte prezent şi este popularizat totodată în filmele care ne învaţă să credem în moş crăciun.

 

Nu e de mirare că multe persoane (mai ales bărbaţi) văd căsnicia ca pe o robie, ca pe o închisoare, motiv pentru care fug de ea şi nu şi-o asumă mulţi ani de-a rândul. Ştiind că de la ei se aşteaptă ca orice clipă, orice moment, orice weekend, orice seară să şi-o petreacă doar cu partenera, iar dacă îşi doresc un weekend în Deltă cu băieţii, sunt nevoiţi să ceară voie, e un gând care pe bărbaţi îi sperie cumplit.

Încă un lucru înfiorător: unii oameni se simt vinovaţi dacă se duc undeva sau fac ceva fără partenerii lor. (din cauza impregnării atât de puternice cu mitul sus menţionat).

 

Bullshit nr. 6Ca să ai o căsnicie fericită trebuie să munceşti pentru asta

Într-o căsnicie fericită, oamenii aleg să îşi împărtăşească vieţile, să fie unul lângă altul, să îşi susţină alegerile, deciziile, iar nu să îşi conducă unul altuia vieţile. Pentru a simţi că nu munceşti într-o căsnicie, e necesar să ai alături pe cineva compatibil (ai citit „Will Our Love Last?”…măcar partea cu privire la compatibilitatea în planul valorilor? Dacă nu, citeşte, şi ai să vezi la ce mă refer când spun compatibilitate). Compatibilitatea este principala cheie către un mariaj fericit.

 

 

Bullshit nr. 7 O căsnicie fericită necesită încredere totală a partenerilor unul în celălalt

Căsniciile bune tind să nu se bazeze pe încredere totală, ci pe o fărâmă de insecuritate. Dacă eşti mult prea sigur de fidelitatea, sentimentele etc. partenerului, ai tendinţa de a-l lua „for granted”, fapt ce te poate determina să nu îl (o) mai valorizezi, pentru că, nu-i aşa…este al tău sau a ta şi nimic nu se poate întâmpla în aşa fel încât să existe riscul de a-l(o) pierde.

 

 

 

Bullshit nr. 8 Un partener bun ar trebui să îl facă pe celălalt fericit

Nu e altcineva responsabil pentru sentimentele altcuiva. Fiecare este responsabil pentru ceea ce simte. Dacă nevoia ta este de a ieşi de 7 ori pe săptămână cu partenerul, iar acesta nu simte nevoia de a ieşi decât de trei ori, de ce ar fi vina lui că nu te face fericită? Este obligat a se chinui încă patru seri în fiecare săptămână de dragul tău? Ce viaţă ar fi asta pentru el? Nu cumva un chin? Dacă eşti atât de nefericită din cauza asta, ia-ţi soarta în mâini şi mergi cu altcineva în celelalte 4 seri (prieten, prietenă, amic, cunoştinţă etc.), dar nu-l blama pe el pentru că alegi a sta în casă frustrată.

Noi, oamenii, nu suntem influenţaţi de evenimente per se, ci de felul nostru subiectiv de a le interpreta. Iar cu privire la asta, chiar putem lucra (deşi nu-i uşor; dar se poate!).

 

 

Bullshit nr. 9În căsniciile bune, partenerii se arată aşa cum sunt şi îşi manifestă emoţiile aşa cum acestea apar

Da, e valabil, dar numai în cuplurile unde ambii parteneri au un nivel de conştiinţă foarte ridicat şi înţeleg natura umană.

A trata „căminul” ca locul unde poţi fi tu însuţi tot timpul şi unde să verşi toată lada cu gunoi este o eroare. Dacă ai revenit acasă nervos din cauza problemelor de la serviciu şi începi să urli la soţ / soţie, oricât ai fi de compatibil în rest, căsnicia nu se poate numi că va fi fericită. Compatibilitatea temperamentală poate fi de multe ori mai preţioasă decât compatibilitatea în planul practic, sexual şi al valorilor. Ia de-aici, Sam Hamburg! (autorul „Will Our Love Last”).

 

Bullshit nr. 10 Soţii buni fac reparaţiile prin casă, iar soţiile se ocupă de gospodărie

Dacă la începuturile relaţiei tratezi foarte clar cu partenerul că tu nu suporţi să calci rufele, iar el alege să se înhame la asta, nu eşti responsabilă, chiar dacă lunea dimineaţa toate cămăşile lui arată ca şi cum ar fi fost călcate de train de grande vitesse. Şi-a asumat? Atunci nu are decât să deal with it!

 

Bullshit nr. 11Naşterea unui copil va transforma o căsnicie unde există probleme în cuplu într-o căsnicie fericită

Copiii consolidează căsniciile fericite, în timp ce mariajele nefericite se adâncesc şi mai mult în nemulţumire atunci când apare un copil. Este mai puţin evident la început, cât timp prichindelul e micuţ, pentru că toată energia celor doi va fi orientată către acesta, iar mai puţin către cuplu. Ceea ce nu înseamnă că problemele au dispărut. Au fost doar ascunse su preş, pentru a apărea peste o vreme cu o şi mai mare violenţă.

 

Bullshit nr. 12Căsnicia ar trebui să fie un parteneriat 50-50

 

Bullshit nr. 13Căsnicia îţi poate îndeplini toate visele

Da, condiţionare sociala. Asta am fost învăţaţi. Iată mesajul unei persoane mature cu privire la felul în care relaţia de cuplu poate aduce fericire: „Pot trăi cu tine sau fără tine. Prefer mult mai mult să trăiesc cu tine pentru că te iubesc.” Mesajul unei persoane imature, în schimb, va suna: „Nu pot trăi fără tine. Dacă mă părăseşti, întreaga mea viaţă se va duce de râpă. Nu am niciun sens fără tine.”

 

Bullshit nr. 14Cei care se iubesc îşi cunosc automat toate visele, gândurile, emoţiile şi sentimentele

Nu ne-am născut ghicitori în stele. Am eu o vorbă: „Nu sunt Nostradamus.” : -) (am auzit vorba asta la o vânzătoare de la mercerie când aveam 13 ani şi mi-a plăcut). Pentru a cunoaşte ce se aşteaptă de la noi, trebuie să ni se spună. Pentru a cunoaşte ce emoţii, ce sentimente, ce gânduri experimentează partenerul, de asemenea, este necesar a ni se comunica. Spune-i partenerului aşa:

„Când faci X, în situaţia Y, eu mă simt Z.” Şi e suficient. Doar spune-i! Nimeni nu este obligat a-ţi citi gândurile, oricât de minunat(ă) ai fi.

 

Bullshit nr. 15 O căsnicie nefericită este de preferat unui cămin distrus

Dacă părinţii sunt suficient de înţelepţi pentru a fi în continuare mamă şi tată şi a-şi trata fostul partener cu respect, pentru copii, este preferabil un divorţ decât un cămin în care tensiunea dintre părinţi este evidentă. Asta implică ca oamenii să treacă peste „ego-ul” lor, lucru dificil de altfel, dar nu imposibil. (desigur, dacă cei doi urmăresc în primul rând bunăstarea copiilor).

 

Bullshit nr. 16Ambiţia unui soţ vine întotdeauna inaintea carierei soţiei

 

Bullshit nr. 17Dacă partenerul nu te mai vrea, agaţă-te şi luptă-te să îl (o) câştigi înapoi

În cadrul acestui mit, Lazarus oferă un exemplu care m-a făcut să zâmbesc şi m-a umplut de bucurie. N-o să ţi-l spun, pentru a te face curios.

Dacă unul dintre parteneri vrea să iasă dintr-o căsnicie, dar rămâne doar pentru că tu te lupţi din răsputeri (adică stă de milă, teamă, din obişnuinţă, pentru bani sau pentru că se simte vinovat din cauză că tu suferi) ce fel de relaţie de dragoste este aceasta? „Don’t go where you are not wanted, and don’t stay where you are not wanted.”

 

Bullshit nr. 18 Un amor care a murit poate fi reaprins

Unii oameni cred că pot determina pe altcineva să îi iubească. Să îţi reamintesc că dragostea nu este raţională şi că oricâte argumente i-ai oferi, dacă nu simte ce trebuie să simtă, degeaba te lupţi? De cele mai multe ori, când dragostea nu mai există, sunt şanse infime de a fi resuscitată.

 

Bullshit nr. 19Competiţia dintre soţi aduce strălucire şi viaţă căsniciei

Ţi-aş sugera cooperarea, întrajutorarea şi sprijinul mutual.

 

Bullshit nr.20 Ar trebui să îţi poţi transforma partenerul într-o persoană mai bună

Lucrurile care de obicei nu merg înainte de a te angaja în căsnicie, vor merge din ce în ce mai rău după. O persoană care se dovedeşte a fi egoistă, agresivă, intruzivă, geloasă etc., chiar dacă îţi promite că se va schimba în cazul în care îl (o) iei de bărbat (nevastă), nu o va face. O va face doar daca simte într-adevăr că e ceva în neregulă cu el (ea), dacă ceva în el(ea) se trezeşte, dacă dispune de autocontrol ridicat, dacă luptă pentru asta şi numai în anumite circumstanţe (de pildă trăsăturile de personalitate oricât ţi-ai dori să le schimbi, mira-m-aş să o poţi face).

 

Bullshit nr. 21Persoanele opuse se atrag şi sunt complementare una alteia

Un mit din bătrâni scos din puţul gândirii (sau mai bine zis din „puţul prostiei”). Căsniciile bune se bazează pe similarităţi, nu pe diferenţe.

 

 

Bullshit nr. 22 Membrii cuplurilor nu ar trebui să mărturisească detalii din cadrul căsniciei în exterior

Dezvăluirea selectivă în faţa unui prieten este benefică comparativ cu menţinerea unor idei distructive doar în mintea ta, de dragul respectării mitului „nu se dă din casă în exterior”.

 

Bullshit nr. 23 Nu face sex când eşti furios!

Unii oameni subscriu mitului „nu te duce la culcare furios!”. Ba du-te la culcare furios. Discuţiile în plină furie nu fac bine nimănui. E mai bine să laşi noaptea să treacă, să te linişteşti, iar a doua zi când reiei discuţia, să predomine raţionalitatea, nu emoţionalitatea (ca ieri seară).

Cât priveşte sexul, mai bine, fă-o! Este secretată oxitocină, iar ataşamentul faţă de partener s-ar putea să crească.

 

Bullshit nr. 24Fii mulţumit cu ceea ce ai!

E ok până la un punct. Dar dacă tu ai nevoia X (foarte importantă pentru tine), iar partenerul nu ţi-o satisface, te-aş sfătui să nu alegi frustrarea (frustrarea e foarte periculoasă pentru cuplu şi îţi va contamina majoritatea activităţilor din cadrul căsniciei, chiar fără legătură directă cu aria afectată de frustrare) şi să cauţi a ţi-o satisface în alt fel, a identifica soluţii, a discuta cu partenerul să vezi ce se poate face, a număra minusurile şi plusurile, a reflecta asupra a ceea ce îţi asumi sau nu etc.

 

 

Lazarus oferă şi trei soluţii pentru creşterea stării de well being în căsnicie, pe care nu le voi descrie aici, dar pe care le poţi afla citind cartea:

–         The triple increase technique

–         The doctor prescribes…

–         Time-limited intercommunication

 

Mă gândesc la un tip de examen de admitere în căsnicie. Chiar, de ce nu o exista aşa ceva? Pentru orice în viaţă ai nevoie de permis, de examen, de testări etc. Însă în căsnicie oricine poate intra oricând, chiar şi atunci când nivelul de maturitate al membrilor este de râsul curcilor. Dacă mi s-ar permite alcătuirea unui astfel de examen, aş pune accent pe partea practică, deşi nu aş exclude nici testarea teoretică (să zicem…cu o pondere de 10-15%). Aş monta o cameră de luat vederi în casa cuplului ce urmează a se căsători şi timp de două luni le-aş urmări interacţiunile zilnice (o lună pentru acomodare – este foarte posibil să se comporte diferit, ştiut fiind că sunt urmăriţi…însă în a doua lună bănuiesc că ar uita şi ar începe să se comporte natural). Totodată, aş extinde urmărirea şi în cadrul grupului de prieteni pentru a-i vedea cum se comportă în societate etc. Şi în alte locuri pe unde obişnuiesc să umble împreună (la părinţi ş.a.m.d.).

La final: admis sau respins. Nu înseamnă că tu sau ea(el) sunteţi defecţi, ci doar că nu aveţi ce căuta împreună pe termen lung.

Pe măsură ce reflectez la asta, gândul mi se pare din ce în ce mai fantezist (în sensul de irealizabil). Oare societatea de ce nu doreşte cupluri sănătoase? Cred că ştiu de ce, dar întrucât nu mă aflu la „mama pe tarla”, nu voi intra în amănunte şi mă voi opri aici, sugerându-ţi să reflectezi la următoarele spuse ale lui Lazarus:

 

„…Most couples enter marriage with impossible dreams and unrealistic expectations….

…..If people wrote out job descriptions, fully listing exactly what they wished to give and get from marriage, and if each potential partner studied the other’s lists before getting engaged, much grief and many dashed hopes could be averted….

……This relationship is not providing me with what I had hoped for or expected..

….Couples contemplating marriage are strongly advised to share exactly what they expect of one another….

…..If you are contemplating marriage, consider and spell our your respective expectations as lucidly as possible!”

 

Dacă n-o faci, s-ar putea să fii dezamăgit mai târziu. It is your choice!

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  4 Responses to “Istoria cuplului de la descălecatul lui Făt Frumos de pe cal până la încălecatul Ilenei Cosânzenei şi mai departe, până în prezent”

  1. Mulțumesc Rodica pentru recenzia făcută (de fapt, am dorit de mai mult timp să îți mulțumesc direct dar nu am avut adresa ta de mail). Toate recenziile (inclusiv cele de pe situl lui Adrian) și articolele scrise de tine au fost interesante (mai ales că unele cărți recenzate nu am reușit încă să le citesc). Acest articol cred că îl voi trimite la cât mai multi prieteni/prietene pentru că informațiile din el merită să fie cunoscute. Nu știu cum (ba da, știu), dar uneori, chiar suntem pe aceeași lungime de undă (mă refer la articolul cu titlul „Ca și cum ar fi murit”). Alte detalii dacă voi primi adresa ta de mail. Mulţumesc încă o dată.
    Să fii iubită!

  2. Un articol minunat, Rodica! Din categoria: lectura obligatorie inainte de a te casatori. 🙂

  3. Multumesc, Bianca.

  4. Excelent articol. am verificat si eu multe dintre ele, pe altele le-am aflat acum 🙂

Sorry, the comment form is closed at this time.