Aug 272011
 

Ieri, un prieten foarte bun şi foarte serios şi cu vreo douăzeci de ani mai mare (e important să fac această precizare), îmi spune aşa: „De câte ori citesc articolele tale mă cuprinde o stare de excitare.” Procesez rapid şi tăcut, de-a dreptul speriată: „… îmi spune asta acum, după aproape un an de scrieri diverse şi adecvate… ultimul articol are legătură cu un act manual şi mai ales c-un câine… să mă simt oare excepţional sau s-o iau la goană cât mă ţin curelele de mult şi de bine?” „… În general, vreau să zic. La toate articolele tale, chiar şi la cele mai puţin reuşite.” (… V-am spus doar că e cu vreo douăzeci de ani mai mare decât mine, anticipează corect, niciodată nu m-a lăsat să mă fac de ruşine. … Pooooftim?!, a zis cumva „mai puţin reuşite”?!… Nope, da’ de unde, chiar că sunt obosită, n-ar fi putut, sigur mi s-a părut.) A continuat, imperturbabil: „Hai să-ţi explic ca în dex, ştiu că tu doar aşa pricepi, din păcate. Excitare, adică stimulare, provocare de organ. Funcţii activate.” „De cap mare sau de altul mai mic?”, zic. „Recunosc că simt chiar dorinţa de a face sex liber, fără obligaţii.” (Este cu douăzeci de ani mai mare, nu mai ştiu dacă v-am spus, da’ asta nu, nu are importanţă în context, ziceam doar aşa, ca să fiţi informaţi foarte bine.) „Sper că nu cu mine.” „Tocmai asta-i interesant. Nu cu tine.” (Ghinionul vieţii mele, mai ales în zona aceea cu valenţe secrete: toţi băieţii mei, mai ales cei care habar n-au că locuiesc în capul meu, se gândesc la alte fete. În rest, să ne fie clar, „băiatul meu” nu e şi domnul de faţă.) „Fii atent ce ţi se-ntâmplă, monşer”, zic, „că-s viitor psiholog mic şi musai să mă antrenez un pic. Ai auzit de priming şi de scheme mentale? (Dacă nu, mare ruşine pe creieru’ lu’ matale.) „Da’ de neuroni, dendrite şi axoni?” (L-am iertat, neumilindu-l şi cu celulele gliale. Apropo de asta, creierul lui Einstein era la fel de greu ca şi al nostru, pare-se că doar lobii parietali erau mai laţi, ceea ce i-a oferit o proprie şi interesantă sfericitate, astfel că Sandra Witelson, doctoriţa de la Universitatea McMaster, a înaintat lumii, destul de convinsă, concluzia că această dezvoltare atipică – să nu-i zic „lăţeală – l-a „lungit” mental într-atât de mult pe norocosul proprietar încât am văzut cu toţii cât de departe a ajuns să gândească matematic, vizual şi spaţial. Interesant e faptul că în creierul lui Einstein s-a constatat o densitate neobişnuit de mare a celulelor gliale slujitoare, ceea ce s-ar putea interpreta printr-o activitate neuronală atât de intensă încât se făcea nevoie, obligatoriu, de contribuţie celulară imensă. Celulele gliale sunt cele care, printre altele, dau papa bună la neuroni, absolut exclus fast-food-ul sinapsial. În restul de viitor nutritiv, n-am nicio îndoială că şi nepoţii nepoţilor noştri se vor delecta cu creierul lui Einstein în laborator şi cu hamburgherii în buzunare, am scris cu „gh” ca să scutur mental – poate-mi iese – schema cu hingherii de chifle tăiate în care înghesuie animale destul de decedate.) … „Eşti atent la mine sau excitarea-i prea mare?” „Repet: mi se întâmplă doar când scrii.” (Frumos compliment, n-am ce zice, plasat exact lângă eterna rană din zona sentimentală.)

Primingul unei scheme seamănă cu trompeta lui Amstrong (spun asta pentru  că în fundal se aude „What a wonderful world”), care va activa, fără ştirea noastră, celulele nervoase responsabile (sau iresponsabile) de scopurile noastre inconştiente (tratate nu neapărat cu soluţie freudiană). Citirea ritmică a unui blog nu e deloc incidentală, e acolo ceva care te ţine ancorat, ceva care s-ar mula (subliminal pe alocuri, sau chiar direct, aproape experimental) pe structura schematică a noimelor tale. Scopurile noastre aţipite sunt bătute pe umăr şi trezite încet-încet de familiarul din care am ajuns să tot citim, care va acţiona, elegant sau chiar agresiv, precum un declanşator de exprimare şi manifestare al schemelor la care, de regulă, nu privim în mod conştient (pentru că luciditatea asta neuronală are în ea, de multe ori, pentru viaţa reală, ceva subversiv). „Sunt însurat de-atâţia ani şi nici prin cap nu-mi trece, altfel, să fac sex cu o altă femeie.” (Ai o problemă mare, monşer, am zis eu repede, în capul meu pişicher.) Asta-i ţelul tău conştient, foarte bine. Şi nici eu nu scriu despre sex atât de plastic încât să pot să instig sau să reuşesc să sensibilizez, însă da, abia acum realizez, de primingul-vină s-ar putea să fie desele şi săltăreţele mele rime prozaice, care pot da, la un moment dat, impresia şi cadenţa unei ritmicităţi sexuale. (Asta la tine, tu fiind un pic mai ciudat – am ţinut să îi subliniez -, ceilalţi cititori n-au nicio treabă. Cât despre rimele mele, cred ca am o problemă serioasă cu capul, nici nu mai ştiu dacă bolnavii ar trebui sau nu să-şi ceară scuze.) Şi, ca să rămânem în zona serioasă a experimentelor controlate (căci rimele mele nu sunt), şi ca să mai adăugăm un sens verbalo-mental întregului cognitiv, iacătă ce-au făcut Bargh, Chen şi Burrows: unor voluntari tineri care trebuiau să pună în ordine nişte cuvinte astfel încât să contureze o noimă frazală, li s-au pus în faţă foarte multe cuvinte care aveau legătură cu starea de om bătrân. Altora, doar cuvinte plate, neutre (să nu înţelegeţi cumva, prin contrast lingvistic, că cele „de bătrâneţe” erau mai săltăreţe…) Se urmărea, bineînţeles, un priming al schemei „om bătrân” şi observarea efectelor acestuia în plan comportamental. „Vă mulţumim frumos, aţi fost grozavi.”, le-au spus la final cercetătorii şi le-au strâns mâinile, conducându-i spre uşă şi indicându-le folosirea liftului de la capătul unui coridor foarte lung. Cât timp credeţi că le-a luat tinereilor ca să străbată coridorul (ei fiind, desigur, cronometraţi de un diabolic complice)? Comparativ cu „normalii”, cei care tocmai lucraseră în zona de bătrânei s-au comportat, mental şi fizic, ca atare, abia trăgându-şi picioarele. Numai ei. Au interiorizat, aşadar, starea de încetineală şi slăbiciunea. Aşa că zic, înţeleaptă, să rămâneţi cel mai bine pe site, printre rime, s-ar putea s-o duceţi din ce în ce mai  senzaţional atât cu tensiunea, cât şi cu sperietoarea ce se cheamă „prostată” (asta zic şi eu denumire masculină deşteaptă).

… Aceasta a fost, precum aţi observat, o introducere asertivă şi conjuncturală într-un articol despre Libet, dintr-un serial pe care l-am lăsat, din motive neîntemeiate, în pauză de publicitate.

Paradoxal, introducerea ţine loc şi de final, căci cuprinsul va fi publicat mâine.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.