Mă iubeşti?

 Posted by on 26 aprilie 2012  Experiente, Responsabilitate
Apr 262012
 

Sunt emoționată.

Sorin tocmai m-a anunțat că a intrat multă, suficientă lume pe link-ul indicat (şi) în “Articol sorinesc, de pură emotie”, drept urmare, pentru că (încă) nu face o lucrare de doctorat și-n plus, are nevoie de timp pentru prelucrarea statistică a ceea ce deja s-a adunat, va șterge din lumea virtuală link-ul cu pricina. Vă mulțumesc în numele meu, vă mulțumesc în numele lui, vă garantez că veți fi informați (cel mai probabil în stilul meu…) asupra rezultatelor obținute. Cred în generația de psihologi care vom vom fi, cred în echipă, cred în prietenie, cred în tot ceea ce putem face împreună în toate lumile care sunt (desigur, cele de pământ.)

Dacă suntem atenți la Steven Pinker (presupunând că nu găsim ochi pentru a ne observa chiar pe noi), oamenii se ajută reciproc chiar dacă nu sunt rude și nici nu au vreun interes de natură sexuală. Atunci când se produce un “trafic de favoruri”, câtă vreme valoarea a ceea ce se obține în urma acestui schimb este mai mare decât ceea ce oferă fiecare, ambele părți au de câștigat. Restul lumii așijderea. Interconexiunile din noi.

Prietenia. Cel mai nenatural dintre sentimente. Din ce în ce mai puțini o apreciază, pentru că din ce în ce mai puțini o experimentează.

… Așa este, nu am timp acum să scriu un articol “ca la carte”. Și nici nu-i nevoie. Vă las la vedere parte dintr-o carte la care eu țin (fiind dispusă să închid ochii în fața unora dintre capitole), să vă gândiți puțin în seara asta, mâine, poimâine, poate de întâi mai:

“Prietenia este – într-un sens câtuși de puțin peiorativ – cea mai puțin naturală dintre iubiri, cea mai puțin instinctuală, organică, biologică, gregară și necesară. Are cel mai redus comerț cu nervii noștri, nimic gutural, nimic din ceea ce accelerează pulsul sau te face să roșești sau să pălesti. E o legătură esențialmente între indivizi; în clipa în care doi oameni își devin prieteni, ei s-au și retras amândoi într-o oarecare măsură din turmă. Fără eros nici unul dintre noi nu s-ar fi născut, fără afecţiune nici unul dintre noi nu ar fi crescut, dar fără prietenie putem să trăim şi să ne înmulţim. Specia, privită din unghi biologic, nu are nevoie de ea. (…)

Lamb spunea undeva că dacă dintre trei prieteni (A, B și C), A ar muri, atunci B l-ar pierde nu numai pe A, ci și “partea de A din C”, în timp ce C îl pierde nu numai pe A, ci și “partea de A din B”. În fiecare dintre prietenii mai există ceva ce poate fi pe deplin revelat numai de către alt prieten. Eu singur nu sunt destul de cuprinzător ca să activez un om în integralitatea sa; am nevoie și de alte lumini în afară de a mea că să-i pună în evidență toate fațetele. Dacă Charles moare, nu voi mai putea vedea niciodată reacția lui Ronald la o glumă specific charlesiană. Departe de a avea mai mult din Ronald, avându-l “pentru mine exclusiv” acum, când Charles a plecat dintre noi, am mai puțin din Ronald. De aceea adevărata prietenie este cea mai puțin geloasă dintre iubiri. Doi prieteni sunt încântați să li se alăture un al treilea și trei să li se alăture un al patrulea, cu condiția ca noul-venit să fie calificat ca să devină prieten adevărat. Ei pot spune atunci, așa cum spun sufletele fericite în Dante, “Ei, iat-acel ce ne-o spori iubirea.”

Vă mulțumim tare mult, spornici cititori de interconexiuni.

… A, şi dacă tot veni vorba… În prietenie, așa cum spunea Emerson, “Mă iubeşti?” înseamnă: “Vezi acelaşi adevăr?” (sau, cel puţin, “Te preocupă acelaşi adevar’?)

(C.S. Lewis, “Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii”, Editura HUMANITAS, 1997)

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.