Feb 252011
 

Suntem roluri. Doar aşa putem cunoaşte pe cineva, observând rolurile. Dincolo de rolurile pe care le jucăm nu este nimeni, în sensul unui omuleţ (vestitul  sine sau Eu) care se joacă. Putem caracteriza pe cineva, pornind de perceperea manifestărilor sale, adică de la roluri. Putem defini rolul ca fiind un set de comportamente, cogniţii şi emoţii asociate unor nevoi şi aşteptări sau drepturi şi obligaţii, atunci când ne referim la roluri socio-profesionale.Dacă eu conversez cu tine nu te pot cunoaşte decât în acest moment. Suntem în roluri în acest moment prezent. Pot aprecia dacă eşti o persoană comunicativa, iar dacă plăcerea de a conversa pare un aspect stabil în structura ta. Însă aş greşi, dacă aş judeca acest aspect ca fiind valabil oricând. Eu comunic cu tine în acest moment. Eu1 şi Tu1, iar peste o vreme Eu1 devin EuX, întâlnindu-mă cu TuX. Nu suntem aceeaşi. Dar percepţia ne joacă feste. Ne vine dificil să percepem aceste diferenţe şi nici măcar nu le înregistrăm conştient. Te privesc şi eşti aceeaşi şi mintea mea leagă prezentul de istoriile noastre comune oricum mixate şi falsificate de improvizaţia inginerească a evoluţiei (sau Creator, dacă eşti un creaţionist) numită memorie.  Rareori vedem prospeţimea într-o întâlnire.  Poate nici nu e… sesizabilă. Aşa cum nu percepem schimbarea pielii, tot aşa nu percepem schimbări în plan psihologic. Dar depinde de „ochi”. Majoritatea „ochilor” suferă de miopie în diferite grade. Dar ce uimire cand il descoperim pe un altul schimbator! Cred ca functioneaza doar cand cineva devine constient de experienta propriei treceri dintr-un rol în altul.

Citez din Eroarea lui Descartes, cuvintele lui Antonio Damasio referitoare la eu sau la sinele neural:

„Cred că baza neurală a sinelui rezidă în reactivarea continuă a cel puţin două seturi de reprezentări. Un set implică reprezentări ale elementelor-cheie din autobiografia individuală, pe baza cărora se poate reconstrui repetat noţiunea de identitate prin activarea parţială a hărţilor senzoriale organizate topografic…

Al doilea set de reprezentări care stau la baza sinelui neural constă în reprezentările primordiale ale corpului unui individ.” (Antonio R. Damasio, Eroarea lui Descartes, 2005, p.271)

Eul este o reactivare permanentă pe de o parte  a reprezentărilor actualizate legate de identitatea noastră (un mix de reamintiri şi scenarii din viitor), iar pe de altă parte a imaginii corporale, generând iluzia unei entităţi neschimbătoare şi constante care locuieşte undeva în interiorul corpului. Această entitate iluzorie (numita EU) este născocită ca urmare a complexităţii procesuale neuronale pentru a asigura functia (nu de puţine ori perturbată) de ordine şi coerenţa în comportamente, apeland la diverse strategii defensive atunci când această funcţie pare a fi într-un fel sau altul ameninţată.

Această născoceală, de altfel, o proprietate emergentă a reţelelor neurale necesară diferenţierii de alte fiinţe, obiecte şi fenomene, aparţine unei realităţi convenţionale din universul cuvintelor. Eul nu este experienţa. Rolul este experienţa. Iar experienţa este curgătoare, adică se schimbă de la un moment la altul. Acum se întâmplă un flux de gânduri şi emoţii să zicem de plăcere, apoi un alt flux asociat unei tensiuni de îngrijorare, apoi simt iubire privind la o persoană dragă. Şi tot aşa. De fapt, un flux continuu, constant şi schimbător. Cand il observi cu atentie se intrerupe ori poate ca era discontinuu, iar în asemenea momente devii constienta de aceste discontinuitati.

EU(al meu, a mea)_NUME_CORP. Aşa se întâmplă ca tu ori eu să fim „extraşi” de această asociere mentală (dar şi concretă, întărită prin feedback interpersonal, documente şi posesiuni) din realitatea curgătoare a vieţii. Trăim „decupaţi” (sau identificaţi cu numele şi corpul) dintr-o realitate unitară şi dinamică. Acest EU odată apărut pe la 1 an şi 5 luni continuă să-şi protejeze Numele (imaginea de sine), uneori cu eforturi chinuitoare, şi să-şi utilizeze corpul ca un vehicul ori coş de gunoi. În mod similar la nivel colectiv ne folosim de resursele naturii.Decupaţi fiind, este evident că nu ne pasă de un altul ori de ecosistem. Cum poţi percepe legătura când nu faci parte din peisaj? Din perspectivă psihologică, schimbarea începe cu Eul şi mintea. Mai precis, cu conştientizarea identificării cu numele şi corpul. Astfel, decupajul din peisajul vieţii devine o iluzie. Aşa cum a fost dintotdeauna doar că nu ai fost conştientă.  Iar în acest fel cresc şansele ca să trăieşti mai des şi fără motive exterioare un sentiment de bine şi poate chiar de fericire. Odată realizată schimbarea, fiind conştientă de identificarea cu numele şi corpul, cred că îţi va veni spontan să susţii viaţa în curgerea ei, deoarece eşti viaţa care a început (prin asocierea lui Eu) la un moment dat când te-ai născut şi se va încheia pentru tine (eul tău) la un moment din viitor. În realitate, Viaţa a început cu mult timp înainte de naşterea ta şi va continua mult timp după dispariţia ta.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.