Feb 242011
 

„Doamne, dă-mi liniştea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a şti care e diferenţa dintre acestea.”

Şi pe tine te-a învăţat mama că eşti o prinţesă minunată şi unică ce nu va cunoaşte vreodată eşecul în dragoste şi care nu va fi înşelată în veci? Daca da, atunci află că şi pe mine. Eşti specială, nu-i aşa? Bărbatul de lângă tine te-a dorit din clipa în care te-a văzut doar pe tine şi până la sfârşitul zilelor lui nici o altă femeie nu îi va suscita interesul. Tu nu meriţi să fii înşelată (sau hai să reformulez, deoarece nu am vrut să folosesc cuvântul „înşelat” având în vedere că acesta are şi alte conotaţii: iubitul / soţul tău nu are cum, pur şi simplu nu are cum să fie atras de altcineva pentru că tu eşti atât de specială încât e practic imposibil să aibă fantezii şi cu altă femeie (nu mai zic să treacă şi la fapte)).

În general am auzit multe femei spunând că femeia al cărei bărbat e atras şi de altele, aruncă ocheade sau mai rău, are vreo relaţie extraconjugală, nu ştie să îşi ţină masculul acasă şi nu îi oferă ceea ce doreşte acesta. OK. Să zicem că cele mai stringente nevoi ale bărbatului tău sunt: mâncare şi sex (ştiu eu ce spun : -). Dă-i tu 20 de ani mâncare (zilnic) şi sex (la nevoie sau după caz) şi vei vedea că tot va aprecia o femeie frumoasă când o vede, tot va avea fantezii cu alte reprezentante ale sexului frumos şi tot va fi tentat de o excursie la Amsterdam în cartierul roşu. Desigur, nu e valabil pentru toţi bărbaţii. Mai sunt şi excepţii. Unii poate ar înlocui Amsterdamul cu o pasională relaţie cu mai tânăra şi voluptoasa colegă de birou (nu neapărat relaţie bazată exclusiv pe sex, cât poate relaţie bazată pe tandreţe, pe aprecierea calităţilor fizice sau pur şi simplu o legătură menită să îi reconfirme calităţile şi statutul de mascul încă apt de a stârni curiozitatea şi interesul femelelor din jur).

Ani de zile m-am revoltat din acest motiv şi nu mi s-a părut corect până când am înţeles că obiectivul naturii este să aducă laolaltă bărbaţi şi femei aflaţi sub influenţa unui puternic amalgam hormonal care îi face să procreeze, nu să gândească. Noroc că avem lobii frontali în funcţiune. Totuşi lobii frontali acţionează după ce hormonii şi-au făcut datoria. Aşa încât nu putem împiedica atracţia. Putem împiedica eventual acţiunea. Nu putem împiedica începutul unei fantezii, un gând răzleţ cu privire la altă femeie, dar putem opri fantezia in a se dezvolta (spre exemplu mutându-ne centrul de interes de la femeia frumoasă care ne priveşte, către soacra care stă în faţa noastră şi se uită la noi suspicioasă (soacra fiind o adevărată „fantasy killer”), lucru cu care iar nu sunt de acord pentru că se cheamă „suprimare”). Putem alege să nu facem, dar nu putem alege să nu simţim. Bărbaţilor le este înscris în gene acest tip de instinct: de a procrea cu cât mai multe femei. Ne supărăm degeaba pe partenerii noştri atunci când par interesaţi şi de alte domnişoare sau doamne. De fapt ce facem? Îi respingem pe ei aşa cum sunt. Le respingem sentimentele. Le respingem individualitatea. Îi negăm, îi reducem, le recunoaştem doar o parte din ceea ce sunt. Nu vrem să simtă ce nu putem noi „duce” şi suporta. Dar ei nu se pot abţine să nu simtă. De dragul nostru se pot abţine să nu treacă la acţiune, dar cam atât. E ca şi cum ţie, femeie, ţi-aş impune să nu îţi placă colega ta preferată de birou. Imposibil. Ea este o persoană foarte drăguţă, amabilă, te ajută, este blândă, faceţi echipă bună, ar fi putut fi chiar sora ta, îţi e dragă, te-ai lipit de ea din prima clipă. Imposibil să nu o iubeşti. Ei, cam aşa e şi cu bărbaţii. Cum ar fi ca soţul tău să îţi impună să nu o mai iubeşti şi dintr-o dată să ţi se pară o persoană odioasă? În cel mai bun caz ai putea doar să te prefaci că nu o mai suporţi. Dar sentimentele pe care le-ai afişa ar mai fi autentice? Nu. Ar fi doar o mască, ar fi ceea ce doresc alţii să vadă la tine, dar nu ceea ce simţi tu.

Centrul sexului e situat în hipotalamus, care controlează şi emoţiile, de altfel. La bărbaţi hipotalamusul e mai mare decât la femei. Hipotalamusul influenţează (direct sau indirect) producţia a numeroşi hormoni, printre care şi testosteronul, care stimulează dorinţa sexuală. Bărbaţii au de 10-20 de ori mai mult testosteron decât femeile + un hipotalamus mai mare. Deci? Nu este de aşteptat să aibă un libido mai ridicat? Mă tot întreb de ce nu îi învaţă pe copii treburile astea la şcoală. Uite aşa. Ca să nu mai viseze la Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Aproape fără excepţie, fetiţele ies din şcoala primară, gimnazială şi chiar şi din liceu aşteptându-se ca Giani / Nelu / Nicuşor al lor să le iubească precum Luis Fernando pe Rosalinda din telenovela la care se zgâiesc după ore. Şi bineînţeles după ce Rosalinda are 3 copii cu Luis Fernando şi 40 de ani de căsnicie, Luis să întoarcă capul în partea opusă şi să scuipe în sân „Ptiu, drace!” când o frumoasă domniţă cu fusta de o palmă trece pe lângă el.

Sunt revoltată, recunosc, pentru că negăm realitatea. Şi pentru că şcoala o neagă. Pentru că nu se vorbeşte despre aşa ceva. Pentru că e un subiect tabu. Pentru că suntem teribil de surprinse atunci când soţul după  15 ani de căsnicie a avut, poate, o aventură de o noapte. Pentru că ne luăm catrafusele şi plecăm iute la mama fiindcă animalul şi porcul ordinar ne-a înşelat. Cum a putut să facă aşa ceva? Nouă, specialele mamei, cele mai frumoase şi deştepte de pe pământ. Eu, fiind foarte interesată de acest subiect, am făcut un sondaj printre câţiva bărbaţi cunoscuţi şi fără excepţie (recunosc: eşantionul s-ar putea să nu fi fost reprezentativ, deci ipoteza cercetării să nu se confirme), toţi au spus că nu are nicio legătură una cu alta (adică dragostea faţă de iubita oficială care rămâne la fel de unică, de minunată şi de specială, cu dorinţa faţă de o altă femeie sau faţă de o hoardă de alte femei). Cu alte cuvinte: ce-are sula cu prefectura? (scuze, Sorin, o să încerc să îmi controlez limbajul ca să nu mă dai afară de pe site). N-are nicio legătură una cu alta. Nu înseamnă că tu, femeie, ai greşit neapărat cu ceva pentru că masculul tău se uită după altele. Sigur, n-ar fi rău să vorbeşti cu el să îţi confirme că nu îşi suplineşte în altă parte vreo nevoie pe care nu i-o satisfaci tu. Pentru că dacă tu ai făcut dragoste cu el ultima dată acum  3 luni, atunci da, s-ar putea să fie şi problema ta şi să fii chiar tu cauza acestui comportament.

Tot în acelaşi spirit, bărbaţii din eşantionul analizat, fără excepţie au confirmat că dacă nu şi-ar pune în pericol stabilitatea familiei, dacă ar fi siguri că pot conta pe discreţia partenerei, nu s-ar da în lături de la o aventură extraconjugală. Ca să citez un mare înţelept (izvor de perle, i.e. soţul meu): „Şi pe Miss Univers s-a săturat unul să o călărească” (în fine…nu a folosit chiar verbul „a călări”, dar pe-aproape).

Creierul bărbatului are nevoie de varietate, iar el e presetat să caute şi să se împerecheze cu cât mai multe femele sănătoase posibil. Evoluţionist vorbind. This is nature! Ce să-i faci? Să ne punem noi contra? Să negăm ceea ce e de la natură? Aşa s-au născut bărbaţii noştri, asta le este înscris în creierul arhaic. Bineînţeles că nu sunt „pro ascultării” acestuia cu fiecare ocazie. Cum ar fi ca bărbaţii noştri să facă amor de fiecare dată când li se pare o altă femeie atrăgătoare? Păi ar lăsa de izbelişte şi familie şi copii şi serviciu şi casă şi tot ceea ce reprezintă viaţa lor. Însă de-aia s-a inventat autocontrolul. De-aia nici eu nu îmi cumpăr toate perechile de pantofi pe care creierul meu arhaic îmi tot repetă să le cumpăr.  Pentru că dispun de autocontrol şi pentru că ştiu că nu îl pot asculta de fiecare dată. Dacă l-aş asculta, atunci în casa mea ar locui doar pantofii, iar eu cu soţul meu într-un cort în faţa blocului. Dar asta nu mă opreşte să nu admir 50 de perechi de pantofi (şi atenţie! Sunt selectivă) în 50 de metri de magazine. De plăcut îmi plac. Dar mă abţin în a îi cumpăra. Exemplul a fost ipotetic (în ceea ce mă priveşte nu mă dau în vânt după pantofi). Chiar dacă mai am 20 de perechi de pantofi bej acasă, merge şi a 21-a pereche. Sunt aşa de frumoşi, nu-i aşa? Şi sunt diferiţi faţă de cei de acasă. Parcă au fundiţa de pe baretă mai la stânga comparativ cu una dintre perechile pe care le am deja. Şi parcă tocul este cu jumătate de centimetru mai mare. Gata! Neapărat trebuie să îi cumpăr.

Aşa şi cu bărbaţii. Ce dacă am o brunetă acasă? Bruneta asta nouă care tocmai s-a angajat în acelaşi birou parcă are sânii mai rotunzi decât ai nevestei şi fund mai bombat. Şi uite ce mers legănat are. Plus că proporţia talie/şold este 0,70 (fraza asta şi-o zice creierul arhaic pentru că bărbatul la nivel conştient nu a stat să facă socoteala), nu 1,20 ca nevastă-mea. Deci, e atrăgătoare. Şi hai ca bonus: când se uită cu ochii ăia migdalaţi la mine parcă mă topesc. Aş ciufuli-o puţin prin pat.

Am citit în cărţile lui Allan Pease despre cum se manifestă atracţia faţă de alte reprezentante ale sexului opus la animale. Spre exemplu, cocoşul nu se poate împerechea cu aceeaşi găină de mai mult de 5 ori într-o zi. Când ajunge la a 6-a oară îşi pierde complet interesul, dar dacă apare prin preajmă o găină nouă el o poate încăleca cu acelaşi entuziasm. Taurul îşi pierde interesul după 7 copulaţii cu aceeaşi vacă, dar poate fi stimulat la apariţia unei noi vaci. Berbecul nu încalecă aceeaşi oaie de mai mult de 5 ori, însă poate continua să încalece alte oi cu un zel extraordinar. Chiar şi când fostele partenere sexuale ale berbecului sunt deghizate cu ajutorul unui parfum sau punându-le o pungă pe cap, berbecul nu poate presta, deci nu poate fi păcălit (aaaa…să înţeleg că la berbeci nu merge şmecheria cu „perna pe faţă”). Acesta este modul în care natura are grijă ca sămânţa masculului să fie împrăştiată în cât mai multe locuri posibile pentru a obţine un număr cât mai mare de fecundări şi a asigura astfel supravieţuirea speciei. Numai noi, oamenii, ne jurăm în biserică unul altuia că nu vom fi atraşi în veci de nimeni altcineva şi orice răsturnare de situaţie va fi privită ca o încălcare a „sfântului legământ şi jurământ în faţa Domnului”.

Deci noi, oamenii, ne naştem în minciună, creştem în minciună, ne căsătorim în minciună. Eu cel puţin sper să nu şi mor în minciună.

Sigur că nu ne comparăm cu cocoşul, taurul ori berbecul, pentru că noi avem neocortex. Şi pentru că ne putem controla. Şi pentru că vrem să ne controlăm. Vreau doar să spun că natura a decis altfel (vezi tendinţele creierului arhaic) fiindcă dacă nu decidea aşa, nu ne crea precum suntem. Ne crea roboţi sau ne crea cu potenţial sexual limitat sau redus, ne crea cu un număr presetat de persoane pe care să le iubim sau de care să ne simţim atraşi etc.

Menirea femeii (evoluţionist vorbind din nou) este de a concepe şi găzdui fătul în uter şi de a creşte puii până la vârsta la care se pot descurca singur. De aceea organismul ei secretă mai puţin testosteron, implicit este mai puţin agresivă şi dispune de un libido mai scăzut. Cum ar fi dacă femeia însărcinată în 8 luni ar simţi nevoi zilnice şi stringente de sex? Natura a avut grijă de asta şi nu lasă femeia să pună pe locul 2 îngrijirea, dezvoltarea şi creşterea copilului.

Dacă eu, femeia, nu am impulsuri sexuale atât de ridicate, de ce nu l-aş înţelege pe partenerul meu pentru că el le are? De ce nu aş accepta?

Orice schimbare vine din acceptare. Dacă îl voi accepta, e posibil să nu îşi mai dorească varietate, să înceapă a mă aprecia din ce în ce mai mult (exact ca un copil care se simte înţeles şi în siguranţă alături de părinţii lui). Dacă nu îl voi accepta, da, poate îşi va suprima toate trăirile, dar trăirile reprimate sau suprimate nu se pot evapora în neant (iar despre sublimare nu cred că i-a învăţat nimeni nimic pe băieţei la şcoală). Ele vor creşte, vor creşte, vor creşte, nu vor fi exprimate, iar într-o zi vor răbufni, iar liniştea familiei va fi distrusă pentru totdeauna sau cel puţin pe o perioadă nedeterminată.

Depinde de noi ce dorim. Merită a ne părăsi bărbatul pentru a ne găsi pe altcineva mai puţin „afemeiat”? Să nu ne lăsăm însă amăgite de atenţia exagerată a celuilalt (a noului potential bărbat) pentru noi din primele luni – 1 an – 2 ani maxim. Asta nu îl face mai puţin afemeiat. Este o înşelătorie.

Tot a naturii.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.