Mar 112011
 

Scrisoare către tatăl meu Petre

Sper să mă mai primeşti înapoi…

Nu trebuie să tai viţelul cel gras că l-am mâncat eu între timp, pe drum!

Să ştii că am pierdut într-adevăr toată averea şi am lucrat ca argat şi nici nu ştiu dacă am realizat ceva… Poate că Neti – Neti! Ramâne încă să văd câte pot fi pe lumea asta sau cu ce nu mă mai identific. Oare la sfârşit va ramane din mine cineva în care să mă regăsesc?

Într-adevăr am risipit tot, tot, tot, avere, iubire, grija şi bunăvoinţa celor din jur; nu mai am nimic şi nu mai am unde să mă duc; te rog, primeşte-mă înapoi.

Şi nu mai am nici măcar scuza unei iresponsabile tinereţi.

Pe fratele meu care a ramas cuminte acasa, să nu-l cerţi sau să-l preţuieşti mai puţin. Căutarea asta se poate face la fel de valoros şi din fotoliul din sufragerie şi sunt sigură că el a ajuns chiar mai departe, fără să cheltuiască ca mine atâţia bani, efort sau răbdarea celor care m-au lasat să plec sau a celor care m-au ajutat pe drum. Sunt sigură că nu am mai mult merit decât oricare dintre ei.

Dar Tu ştii că visele din copilărie ne hăituie mereu şi numai în iluzia împlinirii lor ne aflăm liniştea de-o clipă.

Şi mai ştii că Tu ai fost cu mine în tot acest drum, la Tine m-am raportat mereu pentru că ai fost întotdeauna piatra de temelie a vieţii mele. Ţie ţi-am cerut întotdeauna acordul, chiar dacă uneori sfatul primit nu l-am urmat. Pe Tine te-am acuzat cel mai mult şi te-am certat în viaţa mea, te-am iubit şi te-am admirat, te-am abandonat şi te-am regăsit cu bucurie de atâtea ori.

La Tine vreau să mă întorc…

Nu ştiu dacă o să am ceva în tolbă, în afară de poveşti (de adormit copiii) şi câteva poze. O să am mai multe fire albe în păr şi mai multe riduri pe faţă şi pe…tălpi.  Asta e doar o cochetarie, ştiu, dar nu mă pot abţine!

Ce o să ştiu mai mult? Că fără un bărbat la care să mă raportez, nu ştiu că sunt femeie? Că fără bunătatea celor din jur, nu îmi cunosc răutatea mea. Că fără limitele propriei minţi, nu există libertate. E nevoie de această lume pentru a mă cunoaşte?

Am să mă întorc cu mai multe întrebări decât aveam când am plecat. Şi poate că răspunsurile mă aşteaptă acasă, în mijlocul labirintului.

S-ar putea, deci, să nu aduc din acestă călătorie decât … pe mine însumi.

Aşa că, te rog, primeşte-mă înapoi la Tine

şi iartă-mă

şi atunci poate mă vor ierta şi ceilalţi…

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  One Response to “Parabola fiicei risipitoare (re)”

  1. Esti mult mai deschisa cand scrii. Asta inseamna ca nu stiu eu a dialoga cu tine? Cu aceasta scrisoare catre tatal tau aproape ca mi-au dat lacrimile. Esti o scumpa !!

Sorry, the comment form is closed at this time.