Noi 252011
 

Deunazi se chema “predestinare”, ceea ce iti este dat, insa era o notiune care levita undeva deasupra solului. Astazi vorbim despre “gene”, materie prima ancorata in realitate, cu o dinamica existentiala logica, insa in curs de verificare. Un lucru este sigur: zarurile au fost aruncate inainte de a ne naste. Cel putin o parte din ele. Dar care parte?

Dragostea unei mame pentru copiii ei, cu siguranta este una dintre ele. Una din cele mai mari dorinte ale unui parinte este acela de a lasa in urma existentei sale propriul copil. Tu, copilul meu, vreau sa ramai si sa-mi transmiti genele mai departe. Prin tine, o “bucatica” din mine traieste in continuare, ramane, creste, se extinde. Abia astept sa-mi faci nepoti, astfel sansele de a transmite mai departe aceste gene sunt mai mari. “Eu pentru tine traiesc, fac totul pentru tine, ma sacrific si imi dedic viata cresterii tale!” Apoi bunicii au grija mai departe de nepoteii lor mai ceva decat proprii lor copii.

Nimic nu ma face mai fericit pe mine, parinte, decat sa-mi vad copilul crescand si sanatos. Fac orice pentru a-i salva viata. N-as dori nimanui sa ne intalnim vreodata cand alerg cu copilul catre Spitalul de Urgenta, nici in trafic si nici face-to-face. Because I’m not in a romantic mood at all. Iar la Camera de Garda, asteptand sa intre cu copilul lor, aceste mame sunt ca niste leoaice gata sa sfasie orice le iese in cale.

Toate bune si frumoase pana aici. Ma gandesc insa la parintii cu copii adoptati. Crezi ca ei dorm mai relaxati noaptea cand copilul lor este bolnav sau cand intarzie seara sa ajunga acasa? Am aruncat doar o privire catre acele familii cu copii adoptivi, din imediata apropiere. Tin la copii lor ca la ochii din cap si isi manifesta aceeasi afectiune cum face orice parinte cu copilul lui. Ce se intampla in aceasta situatie cu teoria genelor? Dar cum functioneaza in cazul mamelor care isi ucid bebelusii? Ele nu vor sa-si transmita genele mai departe?

Ma intreb daca nu cumva exista o gena a maternitatii (si, de ce nu, a paternitatii). Femeile vor sa fie mame – de ce nu ar fi acest lucru determinat genetic? Vorba reclamei: Mai vreau copii! Cred ca oamenii se pot atasa de copii si alte fiinte, gratie acestei nevoi a maternitatii, indiferent ca este vorba de adoptie sau procreere, despre copii sau animale. In piramida lui Maslow, nu poate fi altceva decat o nevoie de autorealizare, din dorinta a face mai mult, a te depasi pe tine insuti, a fi mai mult, a oferi, a creste, a ingriji, a te extinde, a (pro)crea. Si uite asa se deosebesc oamenii intre ei, unii isi doresc copii, altii nu. Pana la urma, de ce sa nu dai curs felului tau originar de a fi? De aceea imi place sa spun (cu precadere mie insami): asculta-ti intuitia, asculta-ti mesaje propriului corp, asculta cu a treia ureche, priveste problema cu ochiul mintii, fii in contact cu tine si alte cuvinte, deloc magice, pentru ca unele raspunsuri sunt in noi insine: codate genetic.

O foarte buna prietena imi spune intr-o zi: “Ma bucur ca ti-ai implinit visul din adolescenta, de a avea copii”. Bineinteles ca uitasem ca am avut asemenea aspiratii imparasite, insa, e adevarat ca de cand ma stiu, mi-am dorit sa fiu mama. Dintotdeauna am iubit copiii. Culmea, nu doar copiii de om, ci si puii de orice animale: catei, lei, serpisori, crocodili, pisoiasi, broscute testoase, pasarele sau soricei – toti imi sunt simpatici.

Iubirea unei mame pentru copilul ei, este unul dintre cele mai puternice sentimente, explicabila astazi prin suportul sau genetic. Inainte de a-l trai, m-am gandit doar ca este ceva ce nu-mi pot imagina. Am avut dreptate. Nu mi-am putut imagina, dar stiam ca este acolo, in forma latenta.

Nu ti-am spus niciodata? Ador teoria genelor!

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  2 Responses to “Sangele apa nu se face (varianta romantica a teoriei genelor)”

  1. nu am si nu-mi plac copii, m-as fi abtinut sa comentez … daca nu citeam urmatorul text pe care nu-l pot trece asa cu una cu doua cu vederea in acest context:

    asculta-ti intuitia, asculta-ti mesaje propriului corp, asculta cu a treia ureche, priveste problema cu ochiul mintii, fii in contact cu tine si alte cuvinte, deloc magice, pentru ca unele raspunsuri sunt in noi insine: codate genetic.

    oricine vrea isi gaseste scuze pentru orice si scuzele oricui pot fi frumoase … da’ tot scuze raman deoarece din momentul in care mijloacele anticonceptionale au devenit accesibile oricui, pana la urma totul se rezuma la o decizie pe care o ia fiecare (aceea de a renunta la orice fel de mijloace contraceptive) … decizie pe care nu cred c-ar trebui s-o ia nimeni pe criteriile citate … nu atunci cand e vorba de „a risca pe pielea altcuiva” … fiind o decizie pe care fiecare ar trebui sa si-o asume constient (daca avem pretentia c-am evoluat si nu mai suntem 100% sclavii codului genetic).

    a fost nu demult o vreme in care creditele se dadeau cu buletinul … si oamenii au decis „cu inima” … in loc sa-si puna o intrebare esentiala in capitalism: care-i probabilitatea ca maine sa am aceleasi venituri si presupunand ca voi avea, care-i rata inflatiei (ca hartia/plasticul nu tine de foame)?

    in cazul unui copil, evident, intrebarile sunt mai multe si mult mai complicate … deci nu e o decizie ce trebuie luata lejer („asa-mi spune corpul”) … fie si numai pentru ca, daca intervine acel „cel mai rau caz”, parintele va suferi inca 75 de ani (daca face copil la 25 si moare la 100 de ani) … da’ copilu’ va suferi nevinovat toata viata!

    ps: legat de „raspunsuri din noi, codate genetic” … e ironic faptul ca daca-i vorba de copii si menopauza, atunci codul genetic e un atu si-un argument irefutabil … daca insa-i vorba de acel cod genetic care face ca barbatul (masculul speciei) sa-si doreasca sa faca sex cu orice femeie care-i place cat de cat, atunci se aplica brusc „sa faca bine bou’ sa-si tina-n frau hormonii, ca-l ia mama lu’ proces verbal” …

    • Bineinteles ca decizia, asa cum spui tu, draga INTJ, sta la baza actiunilor noastre. Nu putem actiona oricum, oricand sub pretextul codului genetic. Acesta poate fi doar o explicatie a acelor dorinte, impulsuri, nevoi cu care „ne trezim” sau suntem „dotati”. Nu poti insa lua decizia de a-ti placea copiii, daca nu iti plac. Cred, in acelasi fel, ca nu poti lua decizia de a-ti dori copii, daca nu iti doresti.

Sorry, the comment form is closed at this time.