Mar 082012
 

(titlu suplimentar: de ce nu mă pot opri din a-l tot iubi)

Așa cum știți deja, trei mari bărbați mi-au marcat viața (se pregătește, cu șanse serioase, al patrulea): Michel de Montaigne (mort), Alan Alda (însurat), George Clooney (mare fraier).

Alan Alda.

Hawkeye.

M.A.S.H.

Am pariat, după primul episod urmărit, că omul ăsta operează adânc și în viață reală. L-am crezut în stare.

E decent, profund, critic, rațional și sentimental. Și bogat. Râde mult. Zâmbește mereu. Bașca ironia supremă (savurată maximal de orice femeie): pe lângă faptul că arată al naibii de bine, e și un tată excepțional. Da’ știți ce îmi place teribil la minunatul nostru domn, chirurg-existenţial? A știut întotdeauna să ceară ajutorul, asta mi se pare de-a dreptul senzațional (eu, de exemplu, excelez la asta în somn):

„Odată, când Eve avea patru ani, eram cu ea la subsol și aveam una dintre discuțiile alea interminabile.

–     Trebuie să cureți toată mizeria pe care ai făcut-o.

–     Nu, nu TREBUIE s-o curăț.

–     Ba da, trebuie.

–     Ba nu, nu trebuie.

–     Ba da.

–     Ba nu.

În cele din urmă am strigat-o pe Arlene, care era sus.

–         Arlene, vrei să vii jos să-i spui că eu sunt șeful?”

… Pe una dintre fiicele lui o cheamă Eve.

Pe a mea, singura, o cheamă Ada.

S-ar putea ca pe copiii tăi să-i cheme la fel, poate chiar Adam şi Eva.

Eve e mare acum, a absolvit de ceva vreme facultatea (între timp a produs chiar și evici mai mici), iar tatăl ei a fost acolo, în pragul ușii, și a ținut un speech. Discursul unui tată către fiica lui. (Rectific: discursul unui tată înspre fiica lui. Deși sinonime, pentru mine parte din sensul vieţii devine mai clar.) Într-un fel de avanpremieră de proiect virtual, vă invit să-l ascultați. Oferta e specială, pentru că e în limba română. Și v-o livrez eu. Desigur, reproduc un conținut pentru care nu am acordul legal, dar îmi asum toate consecințele acestui fapt, în fond esențialmente nonprofit, obviously electoral.  (Până să m-ajungă ACTA, iacta alea est – merg pe mâna lui Suetoniu, adică mai spre vest.)

… Pe una dintre fiicele lui o cheamă Eve.

Pe a mea, singura, o cheamă Ada.

S-ar putea ca pe copiii tăi să-i cheme la fel, să fie fraţi buni cu ai mei iar numele de familie comun şi suplimentar să le fie deja foarte clar: Evada.

Ceea ce vreau să vă amintesc, cumva, este că ne trăiesc copiii în acest existenţial decor, de ei depinde sa nu le rămână cuşcă şi să refuze, categoric, un dresor.

Ceea ce vreau să transmit este că nu-i deloc rușinos sau prea ușor să ai în bibliotecă un actor.

Urmează, precum vă spuneam (dar vreau, totuşi, să mă asigur), un fişier audio:

Despre sens”

(… Aplauze furtunoase.

… A!, şi dacă tot veni vorba… v-am păcălit un pic. Sigur că da, depinde şi de voi.)

_____________________________________________________

(Alan Alda „Sensul vieții într-un pahar cu apă și alte idei năstrușnice, dar poate de folos, Editura HUMANITAS, 2011)

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.