Mar 082012
 

Mulți prieteni am câștigat prin intermediul lui Alan, Paul e unul dintre ei. Doar că Alan nu-mi spune niciodată totul, nici despre lucruri, nici despre oameni, lăsându-mă să gust singură ceea ce, de fapt, el îmi transmite mereu: viața, fraților, e minunată. Bașca faptul că, până la moarte, e cam singura pe care o avem.

(Cum: care Alan?!)

Paul, căci el e vedeta articolului de față, e un fel de geniu în viață. Da’ ce zic eu: “un fel de geniu”, nu cumva am încurcat ordinea cuvintelor în frază? Paul e un geniu în felul lui de viață. Aha. Acu’ e în regulă.

Cum ar fi, vă întreb, să te duci fluierând și cu aplicația-n băț la oficialitățile americane (neavând, se-nțelege, niciun fel de problemă psihologică cu autoritatea), să soliciți Green Card (britanic fiind), iar ei (pardon!, dumnealor), să-ți răspundă: “Ba pe-a Dumneavoastră, Domnule. Nu vă dăm nimic, datele de pe certificatul de naștere sunt insuficiente. Adică nu ajung. Ceva mai lung n-aveți? Eventual cu numele părinților pe el?” “Ba pe-a Dumneanoastră, Domnule, n-avem, da’ facem rost imediat.” (În Marea Britanie există două soiuri de certificate: unul scurt și altul mai lung. Cel scurt e la purtător, cel lung în arhive. Pe cuvânt. … Bună treabă, n-am ce zice, și eu vreau unul de buzunar, scurto-românesc: fără anul nașterii se poate, vă rog? Și, eventual, fără numele de familie?, zău… rareori îl pronunță cineva corect: Șo-va-gău.  … Ei da, dacă mama nu s-ar fi măritat, m-ar fi chemat Goia … nu-i așa?, altceva!)

Așa că Paul a făcut o cerere către Oficiul Britanic de Scos Acte Mai Lungi și, pentru că e un tip de soiul lui înțelept, între timp a plecat într-o scurtă vacanță. Când s-a întors, asistenta lui l-a întrebat, pe un ton destul de lat, fluturându-i lungul în față: “Şefu’, cum pălăria lu’ Manole de-ai greșit pe formularul de viză numele mamei lu’ matale, să vezi acu’ belea? Păi ce scrie, bre, aici-șa?”

Ei da, surpriza lui Paul a fost mare. Lungurile, de felul lor, scurtează drastic perspectiva. Cea pe care o știa drept mamă era de fapt bunica sa, iar sora cea mare, murită între timp, v-ați prins, era, desigur, maică-sa.

“Does any of this change anything? Not really, I was brought up by loving grandparents and had a happy childhood. All my relations have changed of course, with parents becoming grandparents, brothers becoming uncles, nephews and nieces becoming half brothers and sisters. In fact, it was quite nice to acquire new half siblings at a late stage in life. Both my grandparents were also illegitimate so I inherited the name «Nurse» twice through the maternal line in three generations: so apart from being somewhat unsettled, which I suppose is understandable, nothing really has changed, although I continue to wonder who my father is. Of course I regret not having had time with my real mother or the opportunity to discuss my origins with her later in life, and then there is the final irony that even though I am a geneticist my family managed to keep my genetic origins secret from me for over half a century.”

Sir Paul Nurse.

Laureat, în 2001, al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină (alături de Leland Hartwell și Tim Hunt), pentru abordarea revoluționară a modului în care celulele își controlează diviziunea prin cicline, o clasă de proteine cu rol cheie în dezvoltarea și reglarea acestui proces. Noua perspectivă, se-nțelege, permite o cunoaştere superioară a alterărilor de genom în celulele canceroase și, implicit, o altă (poate salvatoare) cale de tratament.

Sir Paul Nurse.

Genetician ținut departe de genetica personală.

Nici nu știu ce-i mai important. Să recunoști o celulă sau să nu-ți recunoști mama. Dar s-o afli, totuşi, după moarte. Exact ca la cancer, un fel de anatomo-patologie necropsică.

În rest, veștile sunt oneste, vin chiar de la Sir Paul: victoria totală asupra cancerului nu va fi posibilă niciodată. Cred că de vină-i un certificat planetar foarte lung. Vă rog, poate aveţi ceva pile pe la Oficiu, să ne dea şi nouă o viză: unul mai scurt nu găsiți?

______________________________________________________

(Avea mulţi ani când a descoperit asta. Câştigase premiul deja şi îşi publicase pe site-ul Nobel Prize autobiografia. La opt ani după, a venit cu addenda.

Trăim vremuri adevărate, sper că v-am convins şi că articolul ăsta are, totuşi, un rost. Nici măcar autobiografiile, darămite celulele, nu mai rămân ce-au fost.)

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.