Feb 182011
 

Din motive de credibilitate, va spun ca ceea va urma s-a intamplat deja. Pe strada Dumbrava Rosie. Cand primavara bagase un pas in fata, sa faca o proba.

Si ca sa va dau iluzia ca nu povestesc din gand, folosesc  prezentul (gramatical, ca altminteri topica se inverseaza). Imi vine sa zambesc mult, deci sa lipesc niste ochisori cu paranteza, dar nu stiu daca am dezlegare de la Sorin, gazda acestui asezamant. Dar voi sa stiti numai ca eu zambesc.

Dumbrava Rosie zic. Cantec de vrabii (mai degraba ele l-ar numi, dac-ar fi oameni, vorbareala). Il aud tocmai din capatul strazii. Ma apropii. Le vad adunate intr-un copac pitic. Cu zambetul pana la urechi ma uit la ele, asteptand pesemne o dedicatie. Numai ca ele se uita la mine si…tac! Nu ma clintesc. Nu se clintesc. „Ei, hai!” zice un gand speriat de surpriza. „Ntz”, zice tot un gand de-al meu pus in dreptul lor. Doi gardieni care pazeau strasnic ceva pe Dumbrava Rosie, se uita cu usoara alerta inspre mine, care eram oprita prea mult la obiectiv (din pacate, nu am observat decat obiectivul copacul cu vrabii). Ma indepartez usor si, da! vrabiile isi reiau discutia/melodia.

Daca nu vi se pare un fapt demn de scris aci si trebuie sa extrag un gand -seva, as zice asa:

Ce bine cand asteptarile nu se implinesc si nu ai timp sa te reprofilezi. Si nu ai timp!

Nu uitati ca zambesc.

Acuma uitati.

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

Sorry, the comment form is closed at this time.