Linişte.

 Posted by on 28 iulie 2013  Autocunoastere, Psihologie sociala
Iul 282013
 

În mintea lor nu e deloc linişte. E o avalanşă de idei, colorate şi strălucitoare, sunt argumente de pus în balanţă şi analizat atent, înainte de luarea unei decizii; pot să fie planuri şi strategii; sunt întrebări; personaje din cărţi şi din realitate, replici pe care ar fi vrut să le dea în discuţiile de grup – şi n-au reuşit.

Sunt, în schimb oameni tăcuţi; oameni care pot părea ezitanţi; care stau mult pe gânduri. Care nu se grăbesc să ia cuvântul, cărora nu le place să fie în centrul atenţiei, deşi au multe de oferit. Sunt oameni pe care lumea „asurzitoare” îi oboseşte, pe care stimulii îi epuizează, pe care locurile aglomerate îi lasă fără energie. Sunt introverţii. Şi povestea lor o spune Susan Cain în „Quiet: the Power of Introverts in a World that Can’t Stop Talking” – tradusă şi la noi şi apărută în Colecţia Cărţi practice a Editurii Paralela 45.

liniste2

Povestea noastră.

Noţiunile „introvertit” şi „extravertit” sunt unele dintre puţinele cu care psihologii din lumea întreagă sunt de acord (ei, care nu sunt de acord cu aproape nimic altceva). Şi sunt noţiuni pe care le-am învăţat la şcoală.

Dar nu cred că am conştientizat până acum cât de valorizat şi încurajat este stilul extravertit, cum se subînţelege (atunci când nu se afirmă de-a dreptul) că dacă eşti mai tăcut şi mai retras, dacă îţi place să citeşti şi dacă nu te arunci cu capul înainte în luarea deciziilor – ceva este în neregulă cu tine şi ar trebui să faci ceva în privinţa asta.

Cartea reuşeşte să pună în lumină punctele tari ale introverţilor, fără a le minimiza pe cele ale persoanelor extravertite, oferind în acelaşi timp sugestii pentru gestionarea punctelor slabe şi idei despre cum pot funcţiona împreună oameni cu stiluri diferite, mizând unii pe calităţile celorlalţi şi chiar bucurându-se unii de compania altora.

În plus, oferă idei pentru părinţii care au copii aparţinând celuilalt stil, pentru partenerii de cuplu care încearcă să găsească o cale de mijloc între a da 52 de petreceri de vineri seara pe an – şi a se închide în casă numai ei doi şi pentru cei care au o pasiune pentru un anumit domeniu profesional care „aparţine”, în mod tradiţional, stilului cu care ei nu sunt obişnuiţi.

Am citit-o într-un loc liniştit, pe malul unei ape, printre copaci (aşa cum se poate vedea mai sus). Iar la final, pentru a decide dacă este pentru voi sau nu, vă las cu speech-ul TED al lui Susan.