Iun 292011
 

În sinea mea vorbită, mi-aş dori să nu mai scrie nimeni niciun articol ceva vreme, iar aceaste versuri să rămână, mult timp, pe prima pagină.

Am cumpărat astăzi cartea şi am citit o singură poezie, prima,  interconexionând interiorul, după care i-am cerut autorului permisiunea de a o publica, răscolind după el exteriorul.

Vai de cei ce nu cred în poezia terapeutică.

Propunere

Ce-ar fi dacă într-o zi

ţi-ai aşeza oasele

pe scaunul gol al locului meu.

Nudul lemnos al mobilierului

e apreciat de lumina soarelui,

dar se bucură numai la

atingerea ochilor tăi.

Ce-ar fi dacă într-o zi

ai aştepta fiecare picătură

de ploaie,

să te construiască ca într-un

puzzle uriaş

în eternitatea dintre două secunde.

Ce-ar fi dacă într-o zi

ţi-ai întinde un vis

cu creta pe asfalt,

şi ai lăsa vântul să îl dezlipească

împingându-l spre viaţă

arătându-l lumii.

Ce-ar fi dacă mâine

ai fi visul tău de a fi

şi ţi-ai lăsa ochii să vadă

culoarea lor,

ce-ar fi dacă mâine

ai putea să iubeşti

rotocoalele şi dungile

pe care mâinile tale

le desenează când se mişcă

prin aer.

Ce-ar fi dacă mâine

ai putea să iubeşti

fiecare nod legat între

două fire de respiraţie

diferite.

Ce-ar fi dacă mâine

te-ai trezi într-un alt

univers,

la fel ca acesta,

numai că mai

atent.

LUCIAN ALECU

„IN (TERIOARE)”

Editura SPER

Colectia ISIS – Poezie terapeutica

Bucuresti, nr. 3, 2011

pag. 15 – 16

 Comentariile sunt închise pentru Mă tot gândesc la un titlu simplu şi potrivit, l-am găsit, în sfârşit: Lucian Alecu, “In(terioare)”  Etichetate cu:, ,