Apr 172012
 

Rezumat: n-am

Cuvinte cheie: masmin

Hai că m-am enervat.

Pentru că eu citesc întotdeauna știrile a doua (sau chiar a cincea) zi după ce se-ntâmplă minunățiile, excepție făcând doar site-urile lui Adrian (așa s-a tot nimerit, iar la un moment dat am constatat cât de amuzant și de constructiv poate fi), am dat de capodopera aceasta de culturo-actualitate (nu chiar necunoscută, din păcate):

„Suedia si neutralitatea de gen. Ce inseamna disparitia distinctiei intre cele doua sexe si ce cuvant au introdus suedezii pentru o persoana care nu este nici baiat, nici fata

de I.R. HotNews.ro

Joi, 12 aprilie 2012, 15:21 Actualitate | Cultură

Suedia, tara cu cel mai ridicat procent de femei in forta de munca, a fost desemnata in 2010 de Forumul Economic Mondial drept statul cel mai „egal” din punct de vedere al genului din intreaga lume. Insa acest lucru nu pare suficient pentru multi dintre suedezi, care aspira la mai mult decat egalitate cand vine vorba de gen: neutralitate, noteaza Slate.com intr-un material. Ideea din spatele acestei dorinte este ca autoritatile si societatea sa nu mai tolereze nicio distinctie intre sexe, ceea ce inseamna, printre altele, casatorie intre orice sexe sau posibilitatea ca parintii sa aleaga orice nume pentru copii, chiar daca acesta este „Lisa”, iar copilul este baiat.
In aceeasi nota, o companie de haine pentru copii a scos sectiunile separate pentru baieti si fete din magazine, iar pe bloguri se discuta intens despre cum sa iti imbraci copilul „neutru”. Un catalog de jucarii a decis sa inverseze putin lucrurile, de exemplu o fetita in blugi merge cu un tractor iar un baiat impinge un carucior roz.
Politicieni social-democrati au propus instalarea de toalete neutre asa incat oamenii sa nu fie nevoiti sa se imparta intre barbati si femei. O parte din gradinite au interzis referintele la sexe, referindu-se la copii prin intermediul numelor sau apelativelor de tipul „amicilor”, „puisorilor”. Acestia considera ca gradinitele trebuie sa „contraatace modelele traditionale si rolurile traditionale de gen” si sa ofere baietilor si fetelor „aceleasi oportunitati sa testeze si dezvolte abilitati si interese fara sa fie limitati de roluri de gen stereotipice”.
Proiectul a atins un „punct culminant” la inceputul lunii, cand, la cateva zile dupa Ziua Internationala a Femeilor, a fost introdus un nou substantiv in versiunea online a Enciclopediei Nationale: „hen”
(pronuntat ca „gaina” in engleza). Intrarea din dictionar defineste hen ca: „pronume personal neutru din punct de vedere al genului propus in locul lui „el” [han in suedeza] si „ea” [hon].”
Anuntul enciclopediei a venit in contextul unei dezbateri aprinse despre neutralitatea de gen care a dominat agenda editorialelor din ziare, emisiunilor de televiziune si blogurilor despre parenting si feminism din Suedia. A fost provocat de publicarea primei carti „neutre” pentru copii – „Kivi och Monsterhund” (Kivi si Cainelemonstru), care spune povestea lui Kivi, care vrea un caine de ziua „hen” (in loc de ziua
lui). Autorul introduce mai multe cuvinte „neutre” in carte – mammor si pappor (mami si tati) sunt inlocuiti cu „mappor” si „pammor”.
„Hen” a fost mentionat de lingvistii suedezi la mijlocul anilor 1960, apoi in 1994 un lingvist a sugerat adaugarea lui „hen” ca pronume personal.
Insa nu toata lumea este incantata de amestecul politicului in limba suedeza. Jan Guillou, unul dintre cei mai cunoscuti autori suedezi, s-a referit la sustinatorii pronumelor „hen” drept „activisti feministi care vor sa ne distruga limba”. Alti critici considera ca ar putea fi daunator din punct de vedere psihologic si social.
In mod ironic insa, noteaza autorul materialului, in efortul lor de a elibera copiii suedezi de un comportament normativ, promotorii neutralitatii de gen ii supun unor noi seturi de reguli si noi norme astfel ca anumite forme de joaca devin tabu, limba devine regularizata, iar interactiunile si atitudinile lor sunt observate prea indeaproape de profesori. O scoala a scos toate masinile de jucarie pentru ca baietii le acordau un „statut” mai ridicat decat altor jucarii. O alta gradinita a scos „timpul liber” din program, pentru ca, atunci cand se joaca liber, „modele stereotipice de gen se nasc si se cimenteaza. In joaca libera exista ierarhie, excludere si samanta rautatii”.

Sigur că acesta nu va fi un articol care să înlocuiască ceea ce puteți citi, cu adevărat specializat, argumentat și detaliat, despre sexe, capcane, interese, tradiționalisme, neurosexisme și altele asemenea, nu poate deveni nici măcar un protest serios față de niște extreme periculos de lipsite de demnitate, estompate de-o artificială revoluţionaritate. În capul meu (sunt câteva indicii clare că acolo se află o problemă majoră), tot ce-i “neutru” e lipsit de activitate și verticalitate, oricâtă miză diplomatic-existențială-de pace ar fi sau s-ar nimeri, așa că doar din acest punct vă recomand să porniți cu judecata asupra a ceea ce scriu. Consider că “neutru” înseamnă, aproape întotdeauna, apropierea de orice fel de declin. A fi neutru înseamnă a-ți rata din start experiența și a nu te bucura de existențialul prea-plin. Neutralitatea nu este, pentru mine, nici ființare și nici normalitate. Mult mai mult decât clasicul conținut (acela de a echilibra situaţiile prin înțelepciune neconflictuală), a fi neutru, după părerea mea, înseamnă a te înfricoșa de tine, de diferența ce se poate isca prin poziția ta.  În plus, cred cu tărie că doar diferențele și poziționările (de orice gen) ne determină să ajungem ceea ce putem deveni. (Simt cum mi se face pielea de găină. Imaginați-vă nașterea unei conștiințe lipsită de neliniștea și freamătul diferențelor, chiar în propriul său flux.) Sunt convinsă că a le cunoaște, a le înțelege și a le stăpâni reprezintă însăși încununarea potențialului fenomenal de care dispunem. Și mai cred că falsele diferențe de gen inoculate și întreținute de societate ne împiedică să le identificăm (sau să le recunoaștem) pe cele reale și chiar adevărate. Sunt cât se poate de atentă la dovezile neuroştiintelor (acelea, foarte puține, pe care am ajuns să le cunosc) și la punerile în scenă psiho-sociale, observând cum înșiși cei care studiază diferențele dintre sexe descoperă, zi după zi, cum imensitatea stereotipizării privind genurile umane (rămasă undeva pe sus, oarecum suspendată, ca un fel autostradă abstractă) subestimează și minimalizează diferențele existente în realitate, aflate la locul lor material, adică jos, pe pământ.  Dezbaterea (în fond şi în fapt, nesfârșibilă) din care bărbații și femeile vor ieși sau nu egali (sau “la egalitate”), asta-i mai puțin importantă deocamdată, semnificativ îmi pare a fi faptul că ne-am putea strădui mai mult, specialiști și oameni “comuni” laolaltă, în a fundamenta mai solid o lume normală în care să fim în mod egal liberi să ne exprimăm naturile esențialmente diferite. Sigur că oricând putem să mai creștem feminismul (de fapt, acesta-i cuiul lui Pepelea, inclusiv la Egalia, neutro-grădinița din Suedia) – dacă are cineva nevoie de voluntari implicați, sunt gata -, doar că ideea discriminărilor de gen și a extinderii drepturilor (chiar și a celor oarecum periculoase, înspre masculinitatea ființării – ceea ce nu implică și dumnezeitate!), nu  se rezolvă prin uniformizarea de gen și neutralitate. Nu prin ratarea experienței. Nici chiar prin ratarea conflictului.

«O alta gradinita a scos „timpul liber” din program, pentru ca, atunci cand se joaca liber, „modele stereotipice de gen se nasc si se cimenteaza. In joaca libera exista ierarhie, excludere si samanta rautatii”.»

Oh, bineînțeles că da. În viața liberă, jucată bine sau ba, cam așa stau lucrurile. Toate culturile umane adăpostesc disproporțiile averilor și ale puterii, ale proprietății, prestigiului și statutului, pedepsele, reglementările sexuale, inegalitățile de gen, diviziunea muncii în funcție de sex, conflictul și violența (trăsături universale, validate de antropologi). În marea ei parte (ba nu: până la moarte), viața noastră reală se desfășoară pe baze conflictuale, iar pentru că selecția naturală e responsabilă de modelarea creierului nostru (chiar și de moartea lui), motivele pentru care generăm și întreținem conflictul sunt, bineînțeles că da, înnăscute, inclusiv acela de a le datora celular strămoșilor noștri, marilor competitori și învingători ai selecției, continuarea acțiunii concurenţiale. Sigur că starea de conflictualitate intrinsecă n-ar trebui să se lase cu vărsare de sânge sau cu violări de gene neadecvate (și nici nu se întâmplă prea des, oamenii găsesc căi de rezolvare înțelepte și rafinate), iar selecția naturală nu-i chiar atât de necioplită și de fioroasă încât să nu permită manifestarea a ceea ce eu numesc noblețea înaintării speciei, acel amestec de altruism, coeziune și atașament întru o iluzorie, dar necesară, fraternitate.

Bătălia ideologică dintre sexe se desfășoară pe un un teren de luptă special, asta n-ar trebui să scăpam din vedere, total diferit față de cel al altor războaie individuale sau sociale (cu membrii propriei familii, cu alte grupuri, cu minoritățile, cu alți cogeneri pentru satisfacția sexuală etc.), dintr-un motiv foarte clar, în care eu cred: există două naturi, masculină și feminină (sau invers), diferite la modul fundamental (secretul fiind, ca la orice friptură, marinarea înainte de coacere, în cazul de față în testosteron). Sigur că-i respect pe cei care-mi vor spune că ăsta-i maximum de stereotipie a genurilor, dar mai mult respect propriul mod de a fi înțeles că diferențele clare dintre bărbați și femei, masculi și femele, încep și se termină cu diferențele investiționale făcute de ei în progenituri (reale sau de perspectivă). Și de-aici tot restul lucrurilor de gen, inclusiv bătălia pe aceleași locuri de muncă.

Cu o celulă sexuală mai mare, femeia pornește “afacerea genului” cu o investiție mai serioasă decât cea a bărbatului, care aduce doar niște gene (dacă mi-aș propune să fiu malițioasă – dar nu, atitudinea mea e de-o bunătate și de-o pascalitate deplină -, aș spune “şi acestea destul de puţine”). Teoria investiției părintești stă în spatele oricărei confruntări de poziție între sexe (chiar și a acelora ce n-au copii şi nici nu-și doresc), orice configurare ideologică practică fiind subsumată algoritmului: cel care face cea mai mare investiție alege, cel care investește mai puțin concurează. Sigur că e mult mai comod ca atunci când o societate sexistă o ia razna (sau, pur și simplu, nu și-a băgat încă mințile-n cap, nu-i permite femeii să voteze, să țină o pușcă în mână sau să devină amiral și nici bărbatului să rămână-n pijama mai multe luni la rând, acasă și cu copilul în brațe, internându-se, dacă e cazul, chiar și cu el la spital), atunci inegalităților și segregărilor adiacente li se vor atribui, aproape exclusiv, cauze biologice ce nu produc efectul scontat în plan social. Când societatea nu mai e capabilă să gestioneze, în trend evolutiv, diferența, va încerca să neutralizeze neputința atacând biologia. Vulgarizând, de ce nu, chimia.

O inginerie socială neutră, oricât de pricepută ar fi sau chiar de bine intenționată, n-ar trebui să aibă scopul extrem, în nicio grădiniță din lume, ca prin uniformitate și re-normativitate, să te-ndrepte, de fapt,  înspre cum să nu fii, așezându-ți la picioare o pseudo-libertate cu care oricum n-ai ce face, fiind mult prea orientată spre noul rol neutru, rolul de masmin. (Pentru cuvântul mas(culin)(femi)min am drept de proprietate intelectuală, din care, totuși, cedez o parte suedezilor, pentru marele merit de a mă fi provocat. Masminul este o ființă socială, la naștere incertă, despre care nu știm ce va fi, căci va alege singur ce va deveni.)  Neutralitatea, cu intenția de pace inclusă în ea, ar putea însemna, pentru mulți, raționalitate (înțelepciune de conviețuire și prosperitate, bla, bla), pentru mine rămâne însă lipsă de activitate. Mie mi-ar fi greu, dacă nu imposibil, să trăiesc așa.

În concluzie, vreau în viața mea partea mea din conflictul de gen. În cel mai nefericit caz, dacă s-ar promulga vreo lege genţială (licență poetică, similarul lui “marţială”), m-aș mărita, încântată și nu prea, cu persoana mea. În continuare vreau, pentru mine, chiloței cu dantelă și fustiță. (Deși, fie vorba-ntre noi, port mereu pantaloni, fiind convinsă, patologic-dezadaptativ, că oricum sunt neatrăgătoare pentru orice gen  – ce ironie lingvistică… – de bărbat.) Doresc să fac pipi, în continuare, în toaleta fetelor. Vreau ușă la intrarea în ea (sau măcar o perdea). Vreau să fac dragoste cu un bărbat ce se-ndreaptă spre mine cu organul fortificat de investiția psihologică a genului pe care-l are de apărat și de multiplicat. (Pentru roşitori, alții decât ouăle de pe masă, vorbesc de creier, desigur.) Nu vreau un act sexual de unire a minților neutralizat de uniformitate. Vreau roluri sociale variate și, dacă se poate, cât mai bine jucate. Nu-mi doresc un orgasm existențial echidistant față de genurile noastre, vreau diferențe asumate din care să am, individual și ca specie, de câștigat. Vreau să pot savura conversația cu orice bărbat care crede că-i, aprioric, mai deștept decât mine, doar pentru că-i un mascul selectat și adaptat și, drept urmare, deține în gene dreptate. (… Ups. Afirmația asta sună bine da’ e prea hazardată, dacă nu uit, o dau jos la montaj, drept neadecvată.)

În rest, am auzit eu bine, au zis ceva de “hen”? … Ce vă spuneam, cândva, în “Lecţia de nume”? Că mi-era teamă să nu mă strige lumea cumva.

Iacătă realitate, a meritat să cresc mare și să mă-ntorc la ceea ce renegam cândva.

Cu drag,

sperând pentru Dumneavoastră că Dumnezeu conduce-un camion cel puțin bleu și bagă viteză pe-o autostradă cel mult rozalie,

așteptând în continuare răspunsul la “Da’ dacă El e, totuși, femeie?”,

vă doresc în continuare finalizare de sărbători absolutamente neutre (azi e-a treia zi, după calendar),

mereu a Dumneavoastră,

Sorina-Găina

P.S. Nu știu ce păzește redacția înfrățită româno-suedeză, ce cotcodăcește esențialmente stereotipal (și, tare mă tem, a-creieral). Căutați, băi puișorilor, neutru? Ceva între cocoș și găină? Ceva totuși de gen, dar neutru, esențialmente comun și fundamental? Chiar nu simțiți că-i sub nas? Între cele două creații galinaceic-divine, neutru este doar cuvântul găinaţ.

 Comentariile sunt închise pentru Mappori și pammori din tot universul, dragă henilor, măi fără de gen-ilor, băi puişorilor neutralizați  Etichetate cu:, ,