Iul 112013
 

A studiat biologia la vârsta la care majoritatea copiilor abia începeau să se prindă că monstrul de sub pat este o poveste expirată, iar luna nu este un balon pe cer. La 10 ani deja a început să publice articole. Primul său articol a apărut într-o revistă de istorie a naturii în care descria o vrabie albinoasă pe care o observa în parcul din apropierea casei. Apoi în adolescență a fost în mare parte absorbit de studiul fetelor cu fustă ffffoarte scurtă….nu, nu scuze, îmi fugiseră  ochii pe o revistă de scandal, vroiam să spun că fost abosorbit de studiul moluștelor. La 21 de ani deja își terminase doctoratul în biologie, iar cu 4 ani mai târziu a început să devină foarte pasionat de psihologie (tu ce făceai la 25 de ani? Eu pot să-ți răspund dar nu vreau să mă laud J), lucru care nu s-a schimbat tot restul vieții lui (94 de ani). În timp ce ajuta la elaborarea itemilor pentru testul de inteligență Albert-Simon, interesul i-a fost captat mai degrabă de răspunsurile greșite ale copiilor decât de cele corecte. Funny, little guy!  Greșelile făcute de copilași se pare că era comune majorității celor cu vârsta până în 8 ani (făceau același fel de greșeli). Așa a pornit să studieze pe cont propriu mintea copiilor și în scurt timp a început să dezvolte o teorie nouă (pe vremea aceea „legile” psihanalizei erau foarte răspândite) despre stadiile dezvoltării cognitive bazată pe  studiile sale, atât în psihologie cât și în biologie. O teorie, care azi, apare în toate manualele de introducere în psihologie. Multe dintre observațiile acestui copil precoce a cărui identitate probabil ți-ai dat seama de mult că este Jean Piaget, sunt încă în picioare în zilele noastre (desigur altele sunt criticate de noile cercetări). Am uitat să spun că Piaget s-a născut într-o țară pe care de ceva timp o admir puternic datorită unei asociații pe nume Dignitas, Elveția.

Mi-am zis: Ce minunat! Un copil care a schimbat lumea! Am o groază de motive să îmi arăt admirația pentru realizările lui care m-au luminat în multe privințe.

Da, Jean Paget a fost un observator fin al minții umane, reușind să surprindă erori de gândire specifice anumitor etape de vârstă asociate cu 4 stadii de dezvoltare cognitivă (intuiești bine, e vorba de acele momente de amuzament create de lipsa de logică cu care copiii răspund la întrebările puse de adulții despre care sper să fi ajuns în stadiul operațiilor formale cu succes ). Faptului că lucrez cu copiii și cu familiile lor mi-a oferit o ocazie minuntă să observ (sau să-mi fie împărtășite de părinți) aceste tipuri de gândire magică și m-a inspirat să vă scriu.

Iata cum demonstreaza Piaget cu unul dintre micutii lui subiecți „realiști” (de fapt incapabili să facă distincția între persoana lor și lume și între gând și realitate) în vârstă de 6 ani primul stadiu de dezvoltare cognitiva:

Piaget: De unde vine visul?

Copilul: Din noapte.

P: Ce e el?

C: E seara.

P: Cum e noaptea?

C: E neagră.

P: Cum se fac visele?

C: Acolo afară(arată spre fereastră).

P:Din ce sunt făcute visele?

C: Negru.

P: Da, dar din ce?

C: Din lumină.

P: De unde vin?

C: De la lumini de afară.

P: Unde sunt ele?

C: Sunt undeva acolo, afară (arată spre becurile stradale).

P: De ce vin visele?

C: Pentru că le face lumina.

 

Da chiar, de unde vin visele? Mai avem un candidat considerat de Piaget „foarte inteligent” care ar putea ști răspunsul. Cum care răspuns? Răspunsul șoptit de prietenul imaginar. Ia să vedem:

P: Ai uneori vise? Ce e un vis?

C:Te gândești la ceva noaptea.

P:Tu cu ce visezi?

C: Cu sufletul, cu gândurile.

P:De unde vine visul?

C: În timpul nopții. Noaptea e cea care ne arată visul.

P: Ce înseamnă asta? Unde este visul în timp ce visezi?

C: e în…(era pe punctul de a spune în cap) e între noapte și cap.

P: În timp ce visezi ai ochii deschiși sau închiși?

C: Închiși.

P: Și atunci unde e visul?

C: Când vezi negrul atunci vine visul.

P: Unde este?

C: Când nu dormi, e în cap. În timp ce dormi iese. Când e noapte, e noapte, dar în timp ce dormi nu mai e noapte.

P: Când vine visul unde este?

C: În fața ochilor și se așează pe perete.

P: Tatăl tău ar putea să-l vadă?

C: Nu.

P: Doar tu?

C: Da, pentru că eu sunt cel care doarme.

 

Eu am rămas cu mintea fixată la întrebarea tu cu ce visezi? Nu de alta dar eu aș fi răspuns că visez cu elefanți, indieni, soldăței sau angry birds, după caz J. Dacă îl visezi diseară pe Piaget am să-l întreb : mă, sigur asta era un copil inteligent sau un inteligent copil?

Dialogurile sunt extrase din cartea Psihologia Superstiției, Stuart Vyse, Editura Trei, 2012.