Iul 092013
 

În seara asta am sărbătorit viața interioară într-un mod relativ nou pentru mine și iată, te invit și pe tine să participi (citind, evident). Am eliberat niște proteine numite pe scurt BDNF (factorul neurotrofic care stimulează creșterea de noi celule neronale) și niscaiva endorfine plăcut gâdilicioase. Am fost să fac jogging! Este a treia oară în utimele 6 zile. Știu pe cineva care mi-ar fi spus că întregul meu corp îmi este recunoscător acum pentru bucuria care i-am făcut-o. I-aș răspunde cu drag că încep deja să recunosc acest mesaj în dorința, din adâncuri izvorâtă, pentru și mai mult jogging. Fac și acasă gimnastică (în special abdomene și stretching), și deși am doar 3 „ședințe” de mișcare în aer liber, încep să conștientizez minunatele avantaje pe care nu le regăsesc  în activitatea realizată acasă. În primul rând peisajul, aproape de fiecare dată am alergat văzând apusul, în al doilea rând vântul delicat de vară, în al treilea rând pentru mine este plăcut să observ cum și alții fac jogging în jurul meu (mi-ar plăcea să le cunosc motivul) și nu în ultimul rând sentimentul indescriptibil de la sfârșit în care parcă am renăscut. Mintea este clară, ageră, toate celulele în corp mișună, iar „eu” cu mintea mea atentă mă delectez cu această „orhestră” de simțuri care durează o vreme (15-20 min) după care rămân cu o stare excelentă.  Realizez că mișcarea fizică a devenit  în ultimii 2-3 ani o împletire între responsabilizarea pentru propria viață/sănătate și o metodă de explorare de sine.
Sub impulsul stării de după tura din seară asta, m-am gândit să vă fac și vouă poftă printr-o scurtă prezentare a beneficiilor exercițiilor fizice oferită de Ted Talks: Run for you life!

P.S.: Salutări echipei cu care recent m-am conectat 🙂 !

Ian 242011
 

In limbajul cotidian notiunea de haos presupune un comportament aleator si imprevizibil. Cuvantul are o conotatie negativa deoarece ne duce cu gandul la dezorganizare si confuzie, ambele nedorite sau indezirabile. Cu toate astea, se pare ca haosul hraneste viata, in timp ce ordinea hraneste obiceiul. Nu-I o veste prea grozava pentru aceia dintre noi obisnuiti cu confortul obiceiului. Eu fiind unul care isi face constiincios temele la „comoditatea obisnuintei”. Mai putin, atunci cand din partea de umbra pot deveni un expert (da, am ceva cu perfectionismul) in procesele de schimbare. De unde (dar nu singurul motiv) si alegerea mea profesionala, psihoterapia. Ma atrag tiparele obisnuintei atata vreme cat isi au un rost ori sens care sprijina dezvoltarea.

Revenind, Haosul presupune trei principii:

Senzitivitate extrema la conditiile initiale

Cauza si efectul nu sunt proportionale

Nonlinearitate

Să luăm primul principiu al haosului şi să ne oferim un exemplu. Vremea la noi în ţară este un sistem extrem de senzitiv la condiţiile iniţiale, adică se comportă în funcţie de o multitudine de alţi factori cu care interacţionează, ceea ce face ca anticiparea sau prognoza să fie dificilă.

Pe celelalte două suntem nevoiţi să le tratăm împreună, deoarece linear înseamnă continuu conform cu legea determinării, în timp ce haosul operează cu discontinuitatea şi indeterminarea. Îmi veni în minte un exemplu haios, poate nu cel mai potrivit, dar să încercăm. Când cauza şi efectul sunt proporţionale, putem deduce că dacă aplicăm o anume cantitate de presiune, apăsând cu palma să zicem o sferă de plastilină de mărimea unui ou, vom avea drept rezultat plierea până la tranformarea sferei de plastilină într-un aproape un cerc. Putem calcula cu exactitate în ce măsură o anume cantitate de presiune poate plia sfera de plastilină. Pentru a înţelege cum funcţionează haosul să facem un exerciţiu mental: aplicând cele două principii ale haosului sferei noastre de plastilină ne putem aştepta la surprize cum ar fi: cum atingem cu palma sfera, aceasta să reacţioneze brusc pliindu-se complet pe tăblia mesei sau, şi mai bizar, sfera să se plieze doar pentru că intenţionez (am decis asta şi mă îndrept către ea) să exercit o presiune asupra ei de sus în jos. De dragul imaginaţiei, mai poţi elabora la rândul tău câteva scenarii. Cam aşa stau lucrurile pe nivelul cuantic al realităţii. Pare a fi o lume tare stranie înfăşurată în lumea noastră macroscopică unde pare că avem de-a face mai degrabă cu ordinea. Revenind la realitate din această incursiune în imaginaţie, ce şanse (ce probabilitate putem estima) sunt ca sfera de plastilină să se comporte în acele moduri bizare? Foarte, foarte, foarte mici, în timp ce ne putem aştepta la o probabilitate mult mai mare ca sfera să se aplatizeze la o anume cantitate de presiune.

Pentru linisterea spiritelor mai anxioase in loc de haos voi folosi nedeterminarea. Nedeterminarea implica nu imposibilitatea determinarii unui anume eveniment, ci probabilitatea aparitiei acelui eveniment, luand in considerare datele initiale (sau conditiile initiale ale unui system oricare ar fi el) de la un moment dat. Dar asta dupa ce ne-am pus de acord ca haosul misca viata. Sau nu suntem de acord? Sa fie haosul un fel de principiu aflat la baza vietii? Altfel spus, viata sa fi aparut din intamplare si tot la intamplare (din intamplare) evolueaza? Faptul ca ordinea hraneste obiceiul cred ca este de la sine inteles si in mod evident de domeniul evidentei. Pentru cei mai cultivati decat mine in mecanica cuantica, intrebarile de mai sus au devenit deja poate desuete, cu conditia unui soc experimentat ca urmare a intelegerii fizicii cuantice (chiar fara formalismul mathematic!) prin care totusi au trecut cu bine, dar nu fara urmari. Poate, chiar si fara aceasta cunoastere, experientele de viata au fost pentru unii suficiente pentru a banui nedeterminarea si intamplarea din miezul unor evenimente (fericite ori nefericite), doar daca nu cumva au facut un apel explicativ la teoriile mistice si religioase.

Domeniul evidentei aplicat procesului vietii ne arata ordinea si chiar simplitatea complexitatii. Reproducerea si selectia in scopul supravietuirii sunt mecanismele cheie in procesul evolutiv al vietii. In ce scop orice organism evolueaza? Raspunsul nu are nimic misterios ori esoteric si poate pentru inimile sensibile suna sec si rece. Supravietuirea si reproducerea. Iar acum, devenind personal si direct, tu te dezvolti (in oricare plan al vietii) pentru a-ti asigura supravietuirea si, implicit, perpetuarea propriilor gene. Desigur, pentru unii, o astfel de afirmatie banuiesc ca naste dileme existentiale. Asta-I tot? Ai rabdare.

Acum voi incerca doar sa raspund unei provocari de felul “Hai la lupta, daca asta-I tot. Fiecare pentru el.”

Supravietuirea nu inseamna in mod necesar conflict si competitie ca manifestari explicite permanente. Mai ales,  in vremurile noastre, avem sanse mai mari de supravietuire, cand suntem cooperanti. Totul a inceput cu primele forme de organizare sociala. Stra, stra, stra, stramosii nostri organizati in mici grupuri aveau sanse mai mari fata de cei solitari de a se proteja de pradatori si de a vana cu succes. Supravietuind pe o perioada mai lunga de timp, cresteau implicit sansele de a-si gasi partenere pentru reproducere. Mai mult, copii lor, beneficiau de resurse mai bogate ca urmare a traiului in aceste microgrupuri. Era sa omit un aspect esential al comportamentului de cooperare si anume: intentia manifesta de a imparti roadele cu ceilalti angajati in relatii cooperante, adica cu cei care manifesta o intentie similara si reciproca.

Deci, probabilitatea unui copil de a ajunge la o varsta adulta – un individ apt pentru vanatoare si reproducere – crestea.  Selectia a favorizat mai degraba indivizii capabili de cooperare organizati in microgrupuri si nu pe cei conflictuali, marginali, solitari. Iar asta nu inseamna ca implicit, selectia i-a defavorizat pe cei competitivi. Si, dupa cum bine stim, nu exista competitie fara conflicte. Iar aici putem face o diferenta, afirmand ca functia competitiei si, implicit, a conflictelor raspunde necesitatii de cooperare in aceste microgrupuri. Un individ luat separat (desi, simultan este parte sau participant la un grup) este competitiv in raport cu ceilalti din aceleasi motive: supravietuirea si reproducerea. Simultan, acelasi individ este parte sau participa la un grup, cooperand cu ceilalti din aceleasi motive in raport cu bunastarea grupului ca intreg din care face parte. Cui nu-I convine “binele comun” al grupului este liber sa plece ori sa incerce o negociere. Iar primul pas intr-o negociere este propunerea. Daca grupul nu este receptiv la propunerile tale de ieri, de azi si nici de maine, atunci ce rost (decat cel al unui consum inutil de energie si suferinta) au comportamentele de revolta, sabotaj, manipulare, fatarnicie ori lamentarea si victimizarea? Iti poti cauta un alt grup si renunta la acesta in care te afli. Iar o astfel de actiune presupune competitivitate in sensul agresivitatii necesare supravietuirii cu diferenta ca este orientata rational. Daca vrei, putem numi asta un principiu functional valabil, nu doar in grupuri, ci si in relatiile de unu la unu.

Si acum, sa revenim la nedeterminare, avand in vedere ca, desi procesul curgator al vietii tinde sa excluda haosul, totusi pare a avea la baza chiar nedeterminarea. De ce asa? Nu stim unde duce acest proces evolutiv. Mi se pare ca seamana cu un rau despre care stim ca daca ii urmam cursul ajungem poate la campie ori poate intr-un lac, dar nu stim prin ce locuri vom calatori de-a lungul sau.

Putem face predictii in privinta unei stari viitoare a oricarui system cybernetic, insa in termeni probabilistici. Sistemele cibernetice deschise, adica inalt sensibile la transformari, rezista la anticipare. Sunt mai degraba imprevizibile.

Daca aplicam aceasta idée la oameni, ne intalnim cu spontaneitatea si creativitatea. Unii oameni, intr-o exprimare mai poetica cei armonizati la viata, dispun de capacitatea de a se reinventa ca oameni ca urmare a deblocarii resurselor interioare sau finalizarii unor gestalturi (in jargonul psihologiei gestaltiste) din istoria de viata ori a restructurarii unor tipare psihomentale.

Nu sunt idei comode pentru cineva care s-a obisnuit cu explicatii fataliste mistic-religioase. Realitatea in care traim cred ca este mai degraba imprevizibila si extreme de senzitiva la conditiile initiale. Surprizele cred că ne sunt oferite de haos. Realitatea cuantica este „infasurata” in realitatea perceptibila. Stii doar ca in viata unui om pot aparea niste oportunitati miraculoase (unii le pun pe seama unei interventii divine binevoitoare) care sa-I favorizeze potentialul ori inclinatia catre un anumit domeniu de activitate. Dupa cum aceluiasi om i se poate intampla un accident din senin. Desigur, noi oamenii, vom cauta de fiecare data explicatii (unele mai fantasmagorice, altele mai realiste) pentru tot felul de situatii si evenimente, utile de altfel, pentru ca ne ajuta sa extragem un sens pentru viitor (restabilirea controlului si anticiparea unui viitor mai prietenos) sis a ne coboram nivelul anxietatii (uneori al culpabilitatii) in raport cu indeterminarea si imprevizibila curgere a realitatii.

Cautam ordinea si pe  masura puterilor fiecaruia facem (ne straduim) ordine in aceasta realitate dinamica. Cautam sa ne restabilim sentimentul de control si sa facem predictii cat mai precise asupra viitorului. Intr-o relatie romantica de cate ori te-ai gandit cum va reactiona iubitul tau? Constant aproape, pana cand i-ai invatat tiparele de manifestare, ulterior poate mai rar, dar tendinta la predictii nu a disparut. Dar toate aceastea reprezinta actiuni al mintii umane in raport cu o realitate in sine imprevizibila, deşi totuşi predictibilă în termeni probabilistici.