Feb 282012
 

Mulți dintre voi știu deja că, deși nu m-am înscris la cursul de profil dar totuși m-am dus (eu sunt o tocilară bătrână, v-am mai spus), am reușit să mă ciondănesc cu titularul de abordare tocmai din prea prezentare, ceea ce nu cred c-a mai reușit cineva (devenind astfel posesoarea unui ascendent de inteligență emoțională, cum să vă spun, cam irațională). Uitându-mă la notele creativității colegilor mei, de care sunt foarte mândră, văd numai zece (vreo doi de 9, cred), ceea ce mă determină să mă simt de-a dreptul invidios-rușinată. Dacă impresioniștii ar fi fost dentiști, spune Woody Allen (doar că eu nu l-am citit), atunci și eu aș fi fost un student creativ foarte bun, care nu se duce la cursuri la care nu s-a înscris și care-și înghite prezențele vorbite cu apă sărată. Doar că eu l-am citit, pare-se că nepotrivit, pe Steven Pinker, care, voila, l-a citit pe Woody, care a primit o scrisoare de la Vincent van Gogh, pe care nu știu, zău, dacă nu cumva am scris-o eu: “Doamna Sol Schwimmer mă dă în judecată pentru că i-am făcut proteza așa cum am simțit eu, și nu ca să i se potrivească în gura ei ridicolă! Și chiar așa e! Nu pot lucra la comandă ca ultimul negustor! De aceea am luat hotărârea să-i fac o proteză enormă și neuniformă, cu niște dinți urâți, sălbatici și explozivi care parcă-și aruncă vâlvătăile în toate părțile! Și ca să vezi, acuma cică e supărată pentru că nu-și poate fixa proteza în gură! Am încercat să i-o așez eu, dar n-a mers, pentru că bucăți din ea îi ieșeau din gură ca niște vreascuri care ard. Cu toate acestea, mie mi s-a părut o lucrare frumoasă.”

Asta-i cea mai normală definiţie a creativităţii, că tot m-au întrebat astăzi câţiva.

Apr 192011
 

Sexul nefiind de ajuns niciodată, la fel ca şi râsul, şi neocolind realitatea că reacţiile cu care-am avut de-a face în urma articolului proaspăt publicat se încolonează pe trei rânduri japoneze: amuzament, plâns şi întrebări directe despre sex, mă gândesc la ceva care să le dezorganizeze gratis pe toate, că prea nu-s cozile ca la români.

Sper că v-aţi prins deja, mai ales că perioada e favorabilă cugetărilor adânci pe subiect: fiind Postul Paştelui, nimeni nu prestează, dar toată lumea îl gândeşte profund. Teoretic, trebuie să plătesc pentru sex doar atunci când partenerul vizat este mai atrăgător (mai valoros, să zicem) decât mine. (În euro, prin semnarea de hârtii în faţa lui Oprescu, prin gâşte şi găini moţate – să nu uităm mieluşeii de Paşte, din păcate.)

Doar că lucrurile stau cam aşa: Gică (bărbatul obişnuit, cam sărac da’ cu  pixuleţ care scrie) se poate pricopsi mai degrabă gratuit cu Pamela Anderson ca soţie (femeile dorindu-şi, înainte de toate, angajamentul) decât cu Veta (femeia obişnuită) drept parteneră plătită de nebunii poziţionale, iar eu (prietena lui Veta, la fel de obişnuită) l-aş putea atrage gratuit ca partener sexual pe George Clooney (care n-ar avea nevoie să plătească oricum) mai degrabă decât pe Mitică (fratele lui Gică, cam urâţel şi alergic la semnături) drept soţ legal momit cu bani grei. Social-economic, rezultate la pauză: Gică cu Pamela = familie gratuit fericită, Gică cu Veta – posibil sex pe bani (căci ea, a doua opţiune fiind, doar n-o fi fraieră să refuze), eu – posibil sex gratuit cu George Clooney, eu cu Mitică – nu vrea căsătorie plătită?!, atunci nici măcar o bucăţică de sex.

… Săracu’ Mitică… (Nici lui Gică nu i-ar fi prea bine, dacă-l refuză Pamela.) Iacătă cum bărbatul obişnuit s-ar putea trezi în situaţia în care să fie nevoit să plătească pentru a face sex cu o femeie la fel de obişnuită.

Femeile atrăgătoare obţin la pachet sexul legat cu inelul.

Bărbaţii atrăgători n-au nevoie să bage mâna-n buzunar pentru o partidă de sex cu oricine.

Relevant e că Hugh Grant, declarat la un moment dat cel mai sexy bărbat din lume, a plătit din greu pentru o stimulare orală, având-o acasă pe Liz Hurley.

… Relevant?! Phuaaaiii, ce cărţi citeşti, cucoană, păi nu ziceai, madam, că bărbaţii atrăgători n-au nevoie de bani pentru sex, îţi baţi joc de noi şi de iepuraşi în Postul cel Mare?

… Ei, aş, fetelor. Niciodată ei nu te plătesc ca să facă dragoste cu tine. Ei te plătesc ca să dispari dup-aceea în zare.

(… Ce cărţi, ziceaţi? „Cum funcţionează mintea”, Steven Pinker. Colorată.)