Dec 292011
 

Am primit pe adresa mea de e-mail neaşteptat (şi îmbucurător) de multe reacţii pe care articolul anterior le-a stârnit în semenii mei – “pământenii”. Printre aceşti pământeni am identificat câţiva extratereştri deghizaţi în locuitori cumsecade şi umili ai micuţului spaţiu pe care cu smerenie şi supunere îl populăm.

Deschiderea atâtor persoane îmi confirmă un principiu în care credeam de multă vreme: ca să îi faci pe alţii să se dezbrace, trebuie să îţi dai tu mai întâi chiloţii jos. Ceea ce am şi făcut. : -)

Ce m-a mirat a fost faptul că am fost percepută de câteva persoane ca un fel de Grinch care omoară Crăciunul, o urâcioasă care cu răutate distruge visele copiilor, iluziile şi fanteziile, o femeie neprietenoasă şi ostilă care declară război sărbătorilor şi tuturor ritualurilor cu încărcătură simbolistică.

Recitind articolul trag concluzia că totuşi am vorbit româneşte şi tot ceea ce am exprimat în acesta se referă strict la mine. Nu îi condamn pe cei care simt că îşi doresc să petreacă sărbătorile într-un anume fel şi fac asta. Nu îi condamn nici pe cei care nu simt niciun fel de dorinţă pentru a sărbători şi respectă asta. Apreciez oamenii care simt nevoia să umble desculţi şi transformă asta în realitate. Apreciez, de asemenea, oamenii care simt nevoia să umble încălţaţi, deci îşi pun pantofi în picioare. Apreciez oamenii congruenţi cu impulsurile lor puternice, atâta timp cât nu aduc atingere libertăţii / stării de bine a altui om. Ador impulsul, dar nu fără cap. Îmi place persoana care nu îşi neagă cele mai straşnice şi răsunătoare dorinţe şi nu se preface a fi altfel decât este (mai ales că, după cum am spus, eu din păcate îmi pun masca de “pământeană” suficient de frecvent, motiv pentru care mă simt goală deseori).

Să îţi dau un exemplu de persoane ale căror comportamente (de un anumit tip, desigur, …nu toate) nu le apreciez, ca să mă fac mai bine înţeleasă. La un moment dat, de Paşte, am sunat o prietenă să o invit la o porţie de creveţi decorticaţi (moartea mea!) la un restaurant cu specific pescăresc. Răspunsul ei a fost: “Ai înnebunit? E ziua de Paşte. Sunt cu familia în jurul mesei. Azi toată ziua trebuie să stau cu ei, că ştii cum e…aşa e de Paşte. În plus, ce-ţi veni de mănânci creveţi în ziua de paşte? Azi se mănâncă miel!” Iar eu am întrebat “Fata mea, n-am poftă de miel. Să înţeleg că n-ai chef să vii, ok?” Ea: “Ba da….”. Eu (mai “din topor” – că nu mă prea pricep să fiu delicată): “Deci ai chef sau nu?”. Ea: “Da….aş veni….dar trebuie să fiu aici…deşi nu îmi doresc. Aş prefera să ieşim amândouă…” Cam la asta mă refer. Nu pledez pentru lipsa de respect faţă de valorile familiei. Pledez pentru ieşirea din tipare atunci când simţi că vrei să ieşi din tipare şi ascultarea în primul rând a vocii interioare (şi de abia în al doilea rând ascultarea vocii antecesorilor, a societăţii în care trăim şi a familiei). După care, după ce ne-am conştientizat dorinţele, să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză: ok, eu îmi doresc altceva, dar îmi asum responsabilitatea pentru decizia pe care o voi lua (şi anume să îmi petrec ziua cu familia mea mâncând miel) sau ok, îmi doresc altceva şi nu îmi asum frustrarea, aşa încât voi face ce doresc sau ok, îmi doresc fix ceea ce fac (să stau acasă cu ai mei şi să mânânc super-drobul de miel pregătit de mama).

Uneia dintre colegele mele de serviciu îi lucesc ochii când se uită la brăduţul din birou (care nu ştiu cum s-a nimerit exact în faţa mea : -)) şi exact în spatele ei : -)), are biroul împodobit cu moşi crăciuni, cu brăduţi şi globuleţe. O apreciez pentru asta. Adoră Crăciunul, i se luminează toată faţa când vorbeşte despre asta (se vede clar că este bucuria ei, nu a părinţilor, nu a familiei, nu condiţionată cultural etc.) şi îşi respectă dorinţa îndeplinind an de an toate aceste ritualuri. Îmi pare a fi un om congruent. O bucură ceva şi încearcă să aducă la îndeplinire acel ceva. Despre asta a fost vorba în articolul meu anterior (plus…desigur, descărcarea de rigoare…că tot eram puţin cam “nevorbită”). Probabil nu am exprimat foarte bine ceea ce am dorit să transmit, aşa încât simt nevoia să revin cu adăugiri.

Prietena mea, Denisa Dervis, mi-a transmis un feedback care m-a umplut de satisfacţie. Apreciez modul ei metaforic de a se exprima. Eu nu reuşesc să fac asta nici bătută (după cum am spus mai sus: “sunt mai din topor”). Vreau (impuls??) să îi public răspunsul plin de semnificaţii:

“Simt nevoia să resemnific…Ştii nevoia mea continuă de resemnificare, ho, ho, ho… : -)

Se ia un brad şi se maimuţăreşte în toate felurile…ei, bine se împodobeşte…i se pun diverse zorzoane: globuleţe colorate, luminiţe, bombonele, betele…nu, bretele… şi ce-ţi mai trece ţie prin cap…Sub el se înghesuie cutii, cutiuţe, pacheţele înfăşurate în hârtii colorate sau chiar neînfăşurate…cadouri zice-se…Şi toţi participanţii la minunata acţiune de împopoţonare sunt bucuroşi, se veselesc, ţopăie şi se hlizesc ca în nicio altă zi…(desigur că în alte zile sunt mult mai veseli şi se distrează mult mai bine însă asta e o zi specială şi orice ţi s-ar fi întâmplat e timpul să dăruieşti şi să primeşti). Apoi …ne strângem cu toţii în jurul bradului gata gătit…cei care au brad…cei care nu au brad se strâng…şi atât…sau…nu se strâng….depinde. Mie mi se pare a fi o acţiune bilanţieră: se atârnă pe acest pomişor sau chiar ditamai pomul…sclipirile lucrurilor bune pe care le-am făcut peste an şi pentru care ne recompensăm apoi sau suntem recompensaţi…Ar fi un brad plin de semnificaţii, un brad cu sens…Şi poate aş înţelege că măcar acum să-mi clădesc fericirea fără să sacrific ceva…un pom, de exemplu. Aş putea să folosesc un suport artificial, un brăduţ artificial?, un cuier? sau orice cred că poate să suporte toate faptele mele sclipitoare din cursul întregului  an…hm!

Să ştii că azi mi s-a întâmplat un lucru straniu…: în bradul meu artificial, căci mai creativă de atât n-am putut să fiu, stătea atârnat un glob mare şi lucios, pictat manual. Îmi plăcea acel glob ce îmi fusese dăruit anul trecut şi pe care îl foloseam şi acum cu drag. Nepoţelul meu de 1 an, l-a desprins din pom şi apoi cu toată forţa l-a izbit de podea făcându-l ţăndări…Ştii ce semnifica acel glob pentru mine? O mare prietenie…Da, nu ştiu dacă ai ghicit dar da, de anul trecut până acum marea prietenie s-a stins, şi da, e ţăndări.  Am strâns cioburile cu mare grijă …ştii că cioburile te pot răni…apoi le-am aruncat cu părere de rău la coş…Hm, cioburile te pot răni…fiecare părticică a prieteniei destrămate m-a rănit cu ascuţimile-i tăioase…Şi-aşa mi-am amintit că nu pot sa-mi împodobesc bradul cu iluzii ci doar cu realităţi. Mi-am analizat din nou cu grijă globurile sclipitoare…o mai fi scăpat vreo iluzie…?

Cred că acum sunt doar realităţi…sau poate nu? Aici, da este …,aici este….mda…aha şi asta …iar aici avem…chiar aşa….cu siguranţă asta nu avea cum să lipsească….şi asta…desigur….fără doar şi poate…”.

–          O, brad frumos, o brad frumos….”

Tu ţi-ai împodobit bradul cu iluzii anul ăsta? Eu nu. Am încercat să mi-l împodobesc cu realităţi.

Întrebare de baraj: De ce preferăm iluziile?

Sau…ce e atât de rău în realitate? Mie îmi place realitatea, oricât de dureroasă ar fi ea. Şi uneori este. Believe me! Ca o lamă crestându-ţi carnea şi rupându-ţi-o fâşii. Însă după un timp durerea devine plăcere. Pentru că e singura pe care o ai. Dar dacă tu te îmbeţi cu nectarul iluziei, învaţă-mă şi pe mine, te rog, cum pot fugi de ceea ce sunt, de ceea ce trăiesc, de ceea ce experimentez. De la o vreme…nu ştiu cum…dar nu mai reuşesc.

Aşa că pur şi simplu trăiesc, ceea ce-ţi doresc şi ţie : -))

[suffusion-the-author]

[suffusion-the-author display='description']

[suffusion-the-author] a scris [suffusion-the-author display='posts'] articole: [suffusion-the-author display='posts-url']

[suffusion-the-author display='url']

  2 Responses to “Undisclosed (alien) recipients”

  1. Mie imi place simbolistica bradului , asociat diverselor ritualuri , inclusiv religioase (nastere , nunta , moarte ) , dar asta nu are valoare de adevar , adica nu cred ca influenteaza in vreun fel lucrurile ( doar , poate , la nivel de autosugestie).
    De impodobit cu iluzii nu gandesc ca am facut-o anul asta , desi cred ca prin bradul asta al vietii mele si-au facut casa sau sunt in trecere tot felul de vietati , unele cu pene , altele cu codita stufoasa , altele cu gheare …. Ce sa zic , a fost un an plin de viata !
    Revenind in realitate , singura iluzie e ca ramane neschimbata , totusi desi e iarna , undeva , nevazuti , exista in proces niste muguri noi .
    Si , pe langa traditionala sorcova (cu armonie intre intentie si cuvinte) , urez tuturor extraterestrilor : La multi ani lumina bucurosi si sanatosi !

    • @ monixy: La multi ani bucurosi, sanatosi, indrazneti, plini de optimism si de viata si tie, extraterestra draga!

Sorry, the comment form is closed at this time.